Povești croitoricești

Oricât de ciudat ar părea, adevărul e că am crescut pe o mașină de cusut. Și mai apoi printre mașini. Tot de cusut. Pentru că la vremea când mama m-a adus pe mine, concediul post-natal nu era o opțiune, la câteva luni de viață am fost mutată în casa bunicilor. Bună-mea lucra încă la vremea aceea la o croitorie din centrul Ploieștiului, iar tataie lucra de acasă. Așa că mi-am petrecut primii ani prin atelierul lui, mergând de-a bușilea pe podea și distrându-mă copios pe seama pedalei de la mașina de cusut a lui. De altfel, am avut o perioadă însemnată când mâncam doar dacă eram pe masa mașinii de cusut, în timp ce bunică-miu dădea la pedală. Asta ca să înțelegeți cam de reală e prima frază.

Am prins drag de haine frumoase când încă nu știam ce e moda și cum se croiește o fustă. Pentru că bunicii mei aveau o colecție de cataloage nemțești (numai ei știu cum le-or fi obținut), din care mai toate femeile din sat își alegeau hainele de ocazie. Am văzut-o pe bunică-mea croind rochii de ocazie cu falduri și funde complicate, ba chiar și vreo două rochii de mireasă, la mașina ei mică, din camera de zi. L-am văzut pe tataie cum croia atent sacouri bărbătești care cădeau impecabil, după serii lungi de probe și ajustări aferente. Am primit, la un moment dat, propria mea mașină de cusut, în versiune miniaturală. Din ea ieșeau rochii pentru păpuși, făcute din materiale pe care le furam de la mamaie. Uneori, decupate din așternuturile sau perdelele ei bune.

Mașinile de cusut din casa bunicilor sunt povești în sine. Prima mașină a fost un Singer – primit de la străbunica, la care mamaie lucra rochii și fețe de pernă. Apoi, aceeași mașină a ajuns la o Cooperativă și s-a înstrăinat de familie. Era o mașină bună, care cosea fără greș și de care tataie a avut mare grijă. A urmat mașina mare – un Singer luat de la un croitor pensionat – pe care tataie a îmbunătățit-o cum a știut: i-a construit o masă, i-a pus lampă și motor. La mașina aceea mi-a lucrat primul costum, când aveam vreo 14 ani. Anul trecut, la aceeași mașină, s-a încăpățânat să-mi facă o pereche de pantaloni eleganți. I-au ieșit.

Bunicii meu au făcut din croitorie o pasiune de viață. Azi sunt bătrâni și mâinile le tremură, dar povestea lor a mers mai departe în familie. Pentru că mama a moștenit o parte din talent, și o parte din dorința de a îți realiza hainele așa cum niciun magazin nu ți le poate oferi: în perfectă concordanță cu gustul și trupul tău. Cu toate acestea a avut o bună perioadă de timp când nu s-a atins de mașina de cusut. Pentru că mașina ei – de altfel, cadou de la tataie – îmbătrânise și avea talentul de a agăța materialul sau a deșira ața. Cum să-ți mai lași imaginația să zburde când nu o poți transpune în realitate?

Așa că și-a achiziționat o mașină de cusut nouă. Singer, pentru că – de ce să nu recunoaștem – e marca aproape sinonimă cu ideea de croitorie. Cu ajutorul ei a prins viață rochia mea de culoarea vântului-turbat. Prima rochie lungă de ocazie, pe care am purtat-o cu mare drag la nunta unei prietene. Făcută exact după modelul pe care îl visam și pe care mi-era imposibil să-l găsesc în magazin, și pe care am croit-o pe parchetul din sufragerie. Rochia la vederea căreia tataie a spus doar atât ”Ai învățat și tu meserie”.

Azi, când intru într-un magazin de electrocasnice – cum ar fi cel de aici– ochii mi se îndreaptă lucind spre mașinile de cusut. Cred că treaba asta cu croitoria e un fel de moștenire genetică care ni s-a transmis în sânge și de care nu putem fugi. Nu mi-am exersat talentul la cusut, dar dacă am învățat ceva de la familia mea, e că sunt două lucruri importante în a face primul pas spre hainele de vis: unul e se înveți să croiești pe măsurile tale. Celalalt e o mașină care să te ajute să îți pui creativitatea în funcțiune. Uneori, talentul nu trebuie să fie doar al croitorului, ci al mașinii de cusut care îi servește drept instrument.

Poate de aceea iubesc atât mașinile de cusut din casa bunicilor. Sunt martori tăcuți ai creșterii mele, ai hainelor pe care le-am schimbat și a stilurilor pe care anii le-au îmbrățișat. Iar din rotițele lor zimțate s-au construit bucăți reale din viața unor oameni.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013, pentru care nu am respectat în totalitate tema. Doar că mașinile de cusut au rol de madelnă proustiană în cazul meu :))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s