De mers la


Calendar mic plin de evenimente faine la care îmi propun să ajung în perioada următoare și pe care le recomand cu drag.

o vizită la Atelierul de Pânză. Niște oameni simpatici dintr-o asociație pe numele ei Viitor Plus au pus la cale acum mai multă vreme un mic atelier care produce sacoșe din pânză. Acolo muncesc persoane aflate în dificultate, și sunteți așteptați la o poveste completată de personalizarea sacoșelor sau, de ce nu, realizarea uneia chiar de către voi. Se întâmplă mâine, de la ora 14 până la ora 20, iar detalii găsiți pe pagina evenimentului. Eu mă bucur doar că e deschis până la ora 20 și așa voi prinde măcar o oră de povești. Și poate reușesc să îmi iau o sacoșă, pentru că le știu de multă vreme și sunt simpatice tare.

lansarea albumului HOINAR prin Piața Matache. Am mai scris și mă repet, e o lansare pe care o aștept de mult, într-un spațiu aerisit și primitor. La Teatrul Excelsior – adică. Pe 11 februarie, detalii găsiți la nimeni altul decât cel din spatele poveștii – Marius Matache

un eveniment inedit pus la cale de Editura ALL, pe 14 februarie. Eu am aflat despre ce e vorba și nu spun mai departe decât că e fain. Dacă vă interesează, scrieți la adresa loredana.modoran@all.ro. Bonus pentru participanți: o carte la alegere 🙂

Cam atât pentru luna acesta, mi-aș dori și o piesă de teatru și un concert de muzică clasică, dar încă nu mi-am făcut temele.

Pentru martie știu sigur deja că e lansarea byron. Atenție, biletele se pot deja achiziționa, să nu spuneți că n-ați știut!  Și Portret de femeie, mai pe la început de lună, așa.

Să mai spună cineva că atunci când e frig și noroi vrei să stai numai în casă! 🙂

Anunțuri

Moment muzical. Aniversar.

Dintre cele 1000 de chipuri azi mi l-am luat la pachet pe cel puțin încruntat și puțin mai mult obosit. Costumat adecvat, cât să nu fiu recunoscută din prima. Și a trecut timpul. Minute înșirate în care se perindau în fața mea iepuri, balerine, morți costumate în oameni, nebuni frumoși prinși la un loc de un eveniment comun. A trecut încet, și oboseala părea a mi se prinde de oase cu dinți colțoși, căci așteptările pline de drag nu sunt numai frumoase, așa cum ai putea crede din poveștile cu prinți și prințese.

Apoi am văzut o pălărie mare și neagră (s-a dovedit a fi 6fingers, atât de bine costumat că nu l-am recunoscut, cu toate că am trecut de câteva ori pe lângă el înainte să înceapă concertul) . Și urmele unui costum roz (Dan s-a gândit să încerce culoarea preferată, pentru o schimbare). O bucată de kilt (aș bănui că era Costin). Cam cât puteam să văd din înălțimile unui metru și-un stilou printre oameni care brusc umpluseră încăperea în care mă aflam, cu oricare dintre chipurile pe care le doriți la îndemână.

Au fost undeva spre două ore de energie pură care mi s-au strecurat în oase firesc. Mi-am rememorat amintiri legate de cel puțin jumătate din piesele auzite. Și mi-am adus aminte cu drag că prima piesă ascultată era la un mp3 ce nu-mi aparținea, plimbându-mă într-un parc departe de București. Crossroads sau On the road. Știu că mi se potrivea, aproape ca un pantof de la raionul de copii. Adică numai bine. Purtam atunci aceeași fustă ca și acum. Mi-au trebuit 4 ani să ajung la primul lor concert live. Primul văzut de mine, nu susținut de ei 🙂

Azi au aniversat 6 ani. Cu nebunie de costume, cu aceeași energie care m-a făcut să-i îndrăgesc definitiv și iremediabil acum mai puțin de un an. Am cântat cât să mai am doar vagi urme de voce mâine. Și brusc, dintre cele 1000 de chipuri, azi mi l-am luat la pachet pe cel care se bine în pielea lui, și care cânta la infinit tonight I’m gonna have myself a real good time.

L-am cântat La mulți ani celor de la Byron azi. Ceea ce le și doresc!

Vom reveni cu detalii în curând. Și ca să vezi, postul cu numărul 700 de prin acestă bucătărie e acesta. Fără nicio legătură, doar că 7  e o cifră care îmi place, și mă bucur că încep seria acesta cu starea-de-bine pe care o am acum 🙂

Moment muzical. Liniștea altfel.

Sunt zile la finalul cărora ți-ai închide eul într-o cutie și ai hiberna o perioadă. Sunt săptămâni la finalul cărora orice urmă de energie pare a ți se fi scurs prin unghiile mai mereu colorate ciudat și în care orice plan prestabilit pare prea departe pentru a îl mai ajunge.

Atunci când am fost la primul lor concert live și am plecat de acolo plutind pe un norișor de energie pozitivă, îmi șoptise cineva că vor reveni în București pentru lansarea DVD-ului Live Underground în varianta Blu-Ray (o premieră în Românie) , pe 2 iunie, la Verona. Și de atunci mi-am notat mental să merg. Azi am tras de mine pentru a ajunge, la pachet cu frate-miu tocmai ajuns și el de la Ploiești, mai mult din principiu și dintr-o promisiune anterioară decât de stare de concert.

Cu toate acestea am plecat de acolo zâmbind. A fost altfel, așa cum uneori ai nevoie după ceva zbateri interioare să te așezi în ordine, înainte de a alerga din nou. Au fost piese pe care le știam în varianta unplugged, și unele pe care acum le-am descoperit prima oară așa.  A fost poveste cu Apolodor spusă de Ada Milea, și un domn Andrieș plin de șotii (și romanțe, pentru cunoscători 🙂 ), căutând Cea mai frumoasă zi. A fost un cvartet care s-a încadrat frumos în peisajul unor piese pe care le știam. Revin săptămâna viitoare cu o recenzie completă, pe ForeverFolk.

A fost, la urma urmei, așa cum trebuie să fie un moment trăit frumos. Și cântat din toată inima. Le mulțumesc băieților de la byron pentru asta.

Concluzie: totul e minunat, fie șoptit, fie nu! 🙂

Moment muzical. Surpriza frumoasa a unui concert live.

Acum ceva timp, cineva mi-a trimis cineva mi-a trimis o piesa de-a lor. Am ascultat-o atunci des, pentru ca avea darul magic de a imi umple bateriile. Nu mi-as fi imaginat piesa cantata acustic, si totusi in seara aceasta m-a umplut de o bucurie neprevazuta si o energie nebanuita dupa zilele mele destul de haotice.

Ceva mai apoi, printr-o conjunctura un pic nefericita ce a dus la impartit de lucruri si mutari neprevazute, m-am trezit acasa cu un DVD acustic. Pe care l-am ascultat de atatea ori de atunci, incat astazi nu mai merge. Pentru ca mintea mea blonda nu s-a gandit sa ii faca o copie. Cam tot atunci am spus prima oara: ce fain ar fi un concert live cu oamenii astia. In aceeasi perioada, lansau un nou album, care mi s-a parut a suna ireal de bine.

In cei mai aproximativ 4 ani de cand le-am ascultat piesele, am avut momente in care le-am folosit pentru a regasi putina energie, sau pentru a imi vedea starile mele in muzica lor, pentru a re-gasi o idee de Frumos. Si am crezut ca nu se poate mai mult de atat. Am mers la primul meu concert live cu inima impartita si am plecat cu o stare extrem de subiectiva. Am ascultat, am dansat, mi-am simtit pielea de gaina, mi-am umplut bateriile.

Am stat in fata de tot, pentru a vedea si prinde tot ce se intampla pe scena. Dincolo de niste muzicieni exceptionali (asta stiam din piesele ce imi ruleaza in playlist), am vazut niste artisti care transmit energie, frumos, si stare de bine. Poate in aparenta nu are nicio legatura, dar am plecat cu aceeasi stare cu care am plecat dupa concertul Alifantis. Dar stiu eu ca undeva, exista si legatura acesta 🙂

Trupa de care va vorbesc se numeste byron si tocmai ce m-am intors de la lansarea DVD-ului Live Underground. Vom reveni curand cu detalii. Nu e folk, dar ne place!

Seara faina 🙂