Despre 2013, cu drag

Am spus acum câteva zile că 2013 a fost nicicum. Dar cum cea mai bună lecție cu care poți intra într-un an nou e aceea din care păstrezi lucrurile frumoase și cele din care ai crescut, așa că anul 2013 a fost un an plin. Sau cel puțin așa îl văd eu din perspectiva blogului. Nu am scris mai mult decât în 2012 (au fost 162 de postări atunci, 161 în 2013), dar măcar am reușit să fiu constantă. Nu mi-am învățat pe deplin lecția de nu mai amâna lucruri și oameni și am resimțit asta în special spre final de an, așa că rezoluția de anul trecut capătă o nouă formă anul acesta. Am rămas constantă ideii pe care am îmbrățișat-o pentru blog acum vreo doi ani: aceea de a căutat lucruri frumoase în jurul meu și a le da mai departe. Pe alocuri, a fost de muncă. Din când în când, m-am întâlnit cu ele la colț de stradă sau printre alergări. De cele mai multe ori, le-am găsit atunci când le-am căutat tocmai pentru că îmi doream un colț de zâmbet.

Vă mulțumesc vouă, celor care veniți din ce în ce mai des în casa mea virtuală (statisticile spun că sunteți mai mulți decât în alți ani 🙂 ). Vă mulțumesc vouă, celor care ați făcut posibile ca unele din momentele anului trecut să se întâmple. Vă mulțumesc vouă, celor care ați avut răbdare cu mine atunci când m-am pierdut în detalii. Vă mulțumesc vouă, celor care mă veți ajuta să facem din 2014 un an mai frumos și mai bun.

Și acum, organizat frumos ca la școală: pe domenii, cu liniuțe, în ordinea întâmplărilor.

Cărți (despre unele am scris, din unele am dat doar fragmente)

Concerte

Teatru 

  • Una din cele mai bune prietene de-ale mele și-a făcut debutul ca regizor, cu piesa Deseori Neobservat. 
  • Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. La care aveam de gând să merg în vizită și unde am ajuns ca blogger, printr-o campanie a Blogal Initiative. Probabil o sa rămână cel mai de suflet premiu. Pentru că FITS mi-a schimbat perspectivele despre teatru, despre oamenii din spatele lui, despre Sibiu, despre voluntariat, despre scris. A fost un festival al întâlnirilor frumoase, al oamenilor care îți rămân lipiți de suflet, al unor spectacole care au dărâmat bariere. Unde vă e visul, oameni buni? Mai visați de vreți să fiți fericiți cu capul în pernă. Și când asta o spune Constantin Chiriac, director al FITS de 20 de ani, îl crezi. Pentru că nu ai cum să îl contrazici.
  • Noi 4
  • Chutney
  • În principiu femeile mor, o viziune teatrală asupra operei

Plimbări

  • Festivalul Cetăților Dacice de la Cricău. Un drum lung, pe care am condus cu drag, totuși. Soare, bronz cu urme de tricou, o furtună care a anulat concertul serii, în timp ce noi stăteam sub corturi și se cânta la chitară. Machete și oameni.
  • Vadu.  
  • Prima dragoste pentru munte, redescoperită la Padina.
  • Năvodari
  • Cetatea Histria
  • Pe urmele argonauților în Dobrogea
  • Târgul de turism rural de la Albac, locul de unde am plecat știind că fiecare om are o poveste și fiecare obiect de la stand are un suflet. Am descoperit Apusenii cu uimire și am tăcut în fața lor, pentru că e prea frumos și liniște acolo ca să vrei să modifici ceva. Pentru 2013 a fost cea mai frumoasă descoperire, sper să revin anul acesta cu ceva mai mult timp la dispoziție.

Oameni și momente-cheie (chiar dacă pare o înșiruire de momente, mai mult decât oameni, fiecare din ele a fost special pentru că nu m-aș fi putut bucura de el dacă nu ar fi fost la mijloc oamenii de lângă mine)

  • 14 februarie și oamenii Al(l)tfel, la pachet cu primul – momentan singurul – flash-mob la care am participat. A fost simpatic tare.
  • O vizită cu ceai cald la Atelierul de Pânză, unde am primit o lecție despre intreprindere socială și de unde am plecat cu o sacoșă pictată de mine. Sacoșă care a devenit geanta mea de vară și pe care am plimbat-o peste tot 🙂
  • Atunci când v-am povestit despre cei cinci copii de la mine de la țară, care au rămas singuri pentru o perioadă nedeterminată de timp nu știam că voi găsi atât de mulți oameni gata să ajute. Cu un număr de telefon, cu un sfat, cu alimente. La punctul acesta simt nevoia să mulțumesc în special colegilor de birou (care s-au mobilizat cu câteva zile înainte de Paște și m-au ajutat să strâng bani pentru a le cumpăra ceea ce aveau nevoie) și Mirelei (pe care nici azi nu o cunosc personal, dar care a ajuns la ei cu două mașini de lucruri necesare și care a avut răbdare și mai ales o inimă mare și frumoasă).
  • Înscrierea la Spring SuperBlog mi-a adus nu numai teme de scris, ci și niște întâlniri simpatice (din care au decurs altele și uite așa am făcut o faptă bună fără să știu 🙂 ). Și am ieșit la final pe locul 4, după ce îmi propusesem să ies în primii 10 oameni. Mi-a părut rău că nu am participat la ediția mare, de toamnă, dar cine știe…anul nou abia a început 🙂
  • Una dintre cele mai frumoase campanii de prin blogosferă a fost Copii fără etichete,
  • 27 de ani și un picnic pe malul mării în loc de petrecere aniversară.
  • Make ne-a dus la polo.
  • Am fost invitată la European CSR Lessons, și am plecat de acolo cu zeci de coli scrise, câteva întrebări fără răspuns și sentimentul că lucrurile merg în direcția bună din partea corporațiilor și exact în direcția opusă din partea instituțiilor de stat.
  • Și la capitoul aniversări, ForeverFolk a împlinit cinci ani. Pe care i-am sărbătorit cu Acoustic Bloggers pentru Vlăduț.
  • Am vizitat un atelier de croitorie frumos și colorat, cu o proprietară la fel, pe numele ei Diana Ribana. Tricoul pictat de ea a fost marca zilelor de vineri cu soare, iar fusta a impresionat la câteva seri aparte 🙂
  • Am fost pentru prima dată pe un stadion, la un meci de fotbal.
  • Un concurs de înot fără premii, dar cu un scop frumos: acela de a îl ajuta pe Horațiu Bădiță.
  • Firma unde lucrez a făcut 7 ani, iar noi am făcut un film pentru a marca momentul.
  • Am trimis scrisori.
  • Am luat primele lecții de escaladă
  • Și v-am arătat România mea, cu oameni și locuri aparte

Cam asta a fost. A fost bine. O să fie și mai și.

Anunțuri

Despre 2012, cu drag

Anul ce s-a încheiat nu a fost nicidecum un an ușor. Nici pentru mine, nici pentru mulți dintre oamenii de lângă mine. Cu toate acestea, la începutul lui făcusem promisiunea de a căuta lucruri frumoase în jurul meu. Luând la rând paginile anului trecut, știu că nu am reușit să fac asta 100%, pentru că – dincolo de orice – blogul acesta rămâne un loc în care scriu despre mine. Și ca orice om, mai am și căderi, și expulzarea lor pe hârtie și către ceilalți are rol de cură sufletească. A fost un an al schimbărilor din mine, unele pe care le-am acceptat cu seninătate, altele pe care încă le așez cuminte pe rafturi. Dar și al multor momente de care m-am bucurat.

Probabil realizarea personală a anului a fost faptul că mi-am luat carnetul și o buburuză de mașină pe care o conduc cu mare drag. Plus faptul că spatele meu e ceva mai drept decât în aceeași perioadă a anului trecut. Ca realizare de blog intră faptul că am scris ceva mai mult decât în 2011. 100 de postări atunci, 162 în 2012. Mi-a urat cineva 365 de postări anul acesta. Nu cred că vor fi atâtea, dar 200 tot sper să fie 🙂 Bineînțeles, oameni pe care i-am cunoscut și conjuncturile frumoase în care s-a întâmplat asta sunt parte majoră în plusurile anului trecut :). Povestea pe larg, mai jos – cu liniuțe.

Si după ce am văzut câte lucruri s-au strâns, pot spune că nu a fost un an ușor, dar a fost și un an cu mult Frumos în el.

Am citit (și am și scris despre  – se pare că nu m-am ținut conștiincios de recenzii).

  • Atunci când simți nevoia de refugiu, poți căuta oricând Vila Amalia.
  • O călătorie spre necunoscut, care te aduce fața în fața cu familie, în Livada de Mango.
  • La recomandarea Siamezei, trilogia The Hunger Games. Una din cărțile care mi-au mers la suflet.
  • La capitolul cărți care îți deschid ochii, anul acesta a fost câștigat detașat de Fără Ideal – palma pe care ți-o poate da conștientizarea faptului că rațiunea și dorința de a despica orice eveniment în multiple fire sunt cale sigură de distrugere a omului din tine.

Am ascultat cu drag în concert.

  • Primul pe listă a fost domnul Nicu Alifantis, singur pe scena de la Excelsior, care a reușit să mă treacă prin atâtea stări într-un timp care mi s-a părut atât de scurt.
  • Au urmat incursiunile într-un trecut afectiv cu loc aparte, alături de Poesis.
  • Și trei ani de Luni Pătrate.
  • Prima descoperire frumoasă a anului a venit în mai, o dată cu primul live byron. Ca să compensez lipsa de până atunci, am mai mers la încă 5 între timp 🙂
  • Am ajuns chiar și la un concert Lala Band, de dragul lui frate-miu.
  • Decembrie a venit cu o a două descoperire frumoasă, pe numele ei Luiza Zan. De re-ascultat musai în 2013.

M-am bucurat de oameni frumoși și momente aparte. 

  • Ca atunci când în februarie ne trezeam sub zăpezi și soluția stătea în lopeți.
  • Tot în aceeași lună, am început să mă joc cu hârtia și au ieșit zeci de mărțișoare colorate.
  • Nu am plecat nici anul acesta de 1 mai, m-am bucurat de încă o aniversare a celei mai frumoase bunici din lume. A mea, bineînțeles. Una dintre întâlnirile preferate de anul trecut, a fost cea pusă de la cale de Green Revolution la Roaba de Cultură. Unul din locurile de care m-am atașat instantaneu și pe care l-am tot vizitat apoi.
  • Iar la capitolul momente aparte intră decizia de mă tunde scurt. Gura lumii spune că a fost o decizie bună 🙂
  • #tfb2. O poveste care a conținut puțin din tot: călătorie, descoperiri, oameni, povești spuse la gura sobei, imagini (sur)prinse în joacă seriosă de acolo.
  • o nuntă specială a unor oameni de la care am învățat multe
  • 13 pentru frate-miu. Fără superstiții.
  • Ziua de Mâine – festivalul de folk de la Alba. Unul dintre momentele mele favorite de toamnă, pentru cel de-al doilea an consecutiv.
  • Portert cu familie cu mine și mama. O imagine cât 1000 de motive.
  • Cadouri în cutii de pantofi. Mi-am mobilizat colegii și am strâns vreo 15 cutii. Dovadă că nu scriu la pereți 🙂

Și nu puteau să lipsească plimbările.

Primele iubiri nu se uită, iar în cazul meu înotul e una dintre ele.

Din când în când, am bătut câmpii cu grație și voi mi-ați dat crezare, ba chiar m-ați încurajat.

Cam asta a fost. Aștept cu interes ce o să fie 🙂

Final de an cu retrospectivă

Dacă aș sta să adun toate experiențele faine de anul acesta, amestecate cu toate momentele în care mi-am dorit doar să treacă mai repede, aș spune astăzi că a fost un an incredibil pentru mine. A fost, așa cum mi-am dorit, anul poveștilor. Scrise, simțite, uneori strigate. A fost anul Oamenilor și spre final, a devenit anul re-apucării de scris. Aici sau acolo. Dincolo de toate, a fost anul pe care nu simt că îl termin, ci doar că în tot ceea ce s-a legat mai ales în ultimele luni are continuitate și după schimbarea lui 11 în 12.

A fost un an de muncă.

Nu scriu despre job pe blog și nu mă voi apuca acum să fac asta. Cert e că a fost un an la provocărilor la nivelul ăsta, un an extrem de greu uneori și cu momente în care m-am simțit depășită de situații, de timp lipsă, de greșeli. Lucrurile s-au așezat apoi, încet, la locul lor și mă uit înainte cu ceva mai mult optimism.

A fost și anul când am realizat aranjamente florale pentru o nuntă și am văzut ce înseamnă muncă de florăreasă. Dar niciodată aproape nu m-am simțit atât de mulțumită de un rezultat, ca atunci când oamenii care se căsătoreau mi-au mulțumit. Dacă aveți planuri de viitor și nevoie de o mână de ajutor, am realizat din imagini povestea.

A fost un an de scris.

A fost anul în care mi-am dat seama că încă doresc să învăț și să cresc, așa că am pus la cale planul de a scrie despre culturi organizaționale joi de joi. Între timp, Auraș mi-a dat spațiul necesar pe 3ner.ro și anul viitor va fi un an al provocărilor acolo (mulțumesc 🙂 ).

Sunt încă parte din Foreverfolk și nu știți cât de mândră sunt de asta, de faptul că Raluca și Make au avut răbdarea de a aștepta să îmi pun ordine în viață și în timp, că mi-au acordat încrederea lor și că îmi sunt, dincolo de colegi, prieteni.

A fost anul în care un festival care mi-a intrat la suflet, mi-a adus nu numai muzica înapoi, ci și dorința de a scrie. Și nu a fost degeaba, pentru că așa am ajuns să scriu în două luni cam cât în toate celelalte de la începutul anului, să văd că cititorii vin și ei mai des (bun, am susținut mereu că scriu mai mult pentru mine, dar contează când vezi că ajungi să fi citit într-o lună cam de un număr triplu decât luna anterioară 🙂 ), să primesc feed-backuri, să îmi doresc să continui.

A fost un an de călătorii și muzică.

Pentru că sunt două părți din mine fără de care nu aș putea exista. Și care nu ar fi fost posibile fără prieteni dragi care să adauge un plus de valoare momentelor.

Am vizitat Cimitirul Bellu noaptea și a fost pe cât de inedit, pe atât de fain.

Am descoperit Dobrogea de Nord și am rămas fascinată.

Am ajuns în Vamă cu alți oameni și am plimbat o portocală cu noi, apoi cu oameni cunoscuți și m-am întors cu imagini și stări.

M-am îndrăgostit etern și irevocabil de Bucovina.

M-am bucurat ca un copil de invitația de a merge la Bon Jovi  și am savurat un concert așa cum îmi doresc să mai văd, alături de siameză.

Am mers în Piatra Craiului și știu sigur că anul viitor voi strânge câțiva oameni care să dorească un traseu pe creastă.

Am avut vacanță, și nu concediu, pe plajele din Corfu.

Nu pot omite team building-ul inedit și plin de amintiri din Deltă

A fost anul când l-am descoperit pe Leo Iorga  (live) și mi-am adus aminte de plăceri mici și vechi cu note și fum, pășind uneori pe la casa folk-fraților (rămași, dincolo de toate, un mod constat de re-aducere aminte, de copilărie și naivitate, de zâmbet) , dar și cel în care am mers la concert la Bănică Jr, fără a avea regrete de alegerea făcută

A fost un an de sentimente, frumos și uman

Pentru că a fost anul în care am încercat să iau cele mai bune lucruri de lângă mine. De câteva ori am scris despre ele (în special în ultima perioadă), de prea multe ori nu. Uneori, lecții despre mers înainte. Alteori, despre bunici sau concursurile lui frate-miu (unul la care am asistat și eu, altul la finalul căruia am știut că e un învingător).

Deseori, despre surprize plăcute, ca ziua mea. Ca momentul în care m-am mutat singură (chiar dacă nu în casa mea) sau cel în care mi-am adus Crăciunul aici, prin decoruri și prin împărțit de cadouri.

A ieșit un post un pic mai lung decât mă așteptam, probabil dovadă a faptului că a fost un an plin. Ca să înțelegeți cât de plin, vă spun doar că astăzi am învățat să joc ping-pong  (e drept, indoor și în spațiu improvizat) și am pus piciorul pentru prima dată într-un centru spa, la piscină și saună (de altfel, cred că de la asta mi se trage atâta energie pozitivă 🙂 ).

Dincolo de toate, trăgând linia, știu că nu ar fi fost deloc așa fără grupul de oameni care îmi aduc, împart sau fac parte din toate lucrurile frumoase. Familia-din-bucate ( 🙂 ), Raluca și Make, Amalia, Luca, o altă Oana, sau cele mai nou intrate în casa sufletului meu, Bi și Gabi. Pe lângă ei, o altă serie de oameni-cunoscuți-amici care au fost parte la momentele frumoase, cu care am împărțit emoții, locuri sau povești. Vă mulțumesc tuturor.

Iar vouă, celor care îmi vizitați cămara de gânduri, vă doresc să aveți un An Nou pe măsura inimii voastre. În care relele să nu vă doboare (căci ele există pretutindeni), în care lucrurile bune să vă dea puteri magice, și în care să prețuiți fiecare moment de frumos. Dincolo de toate, să iubiți și să fiți iubiți!