Random

* pun pariu că dacă legile lui Murphy s-ar fi scris în zilele noastre, una dintre cele mai des invocate ar fi fost următoarea: în termen de maxim o lună după expirarea garanției unui obiect, acesta va trebui dus în service. 

* nu-ți realizezi dependența de calculator decât atunci când ești pus în situația de a trăi fără el. De miercuri până azi mi-au trecut prin cap mai multe idei, am vrut să scriu vreo 10 mailuri și mi-a fost un dor teribil de tradiția cafea + reader. Acum e înapoi, la locul său de pe birou, și eu mă pregătesc să plec de-acasă.

* Papesa Ioana e o carte care te prinde în filele ei cu o poveste atât de bine scrisă că abia aștepți să vezi următorul capitol. Asta în condițiile în care știam povestea din film sau documentare. Voi reveni curând cu recenzia.

* anul acesta îmi plac mai mult freziile decât lalelele. Chiar dacă cele din urmă rămân preferatele mele.

* încep să curgă zilele de naștere ale unor oameni dragi. motiv de plimbări lungi prin oraș, în căutarea unor cadouri perfecte.

* am făcut 10 perechi de cercei și 10 brățări. le-am vândut pe toate. mai am o listă în așteptare.

* mi-am făcut program de plecări pe următoarele două week-end-uri. semn clar că a venit primăvara.

* am colorat. Foarte colorat. Aproape prea colorat, dar asta e doar vina mea și a dimineților agitate când nu gândesc tocmai logic combinațiile. Cu toate acestea, e al meu și mă reprezintă. Mulțam fain, Foto Union . De invitație și ocazia de a sta la povești cu fetele care au mai fost pe acolo. Concluzia serii a fost că anul viitor musai învăț să schiez. Narcisa și Ruxi știu de ce 🙂

Cam atât. Să ne citim sănătoși și zâmbitori, zic 🙂

oana dumaweb

 

Portret – Altfel. Sau de femeie – 2013

Mi-am început anul trecut cu un amestec ciudat de naivitate și cinism între care pendulam cu o rapiditate neprevăzută și nedorită. Un fel de joc ciudat care mi-a dat două palme peste ochi, mi-a adus picioarele să se înfigă adânc în pământ și să încep să mă caut. M-am simțit brusc dezbrăcată cam de tot ceea ce eram eu și în încercarea de mă recompune. Cică așa se întâmplă atunci când ești în creștere. Mi-am tăiat părul mai scurt. L-am aranjat cochet, așa cum el – de fapt – nu e mai nicicând aranjat. Și cu inima pe jumătate plină de zâmbet, pe cealaltă plină de scepticism, m-am prezentat la Portret de femeie, ediția 2012. Ceea ce a ieșit atunci a servit pe post de aducere aminte a unui Eu ce se vroia adânc îngropat. O imagine atipic de palpabilă pentru o stare anume. Aceea de visare de care îmi era dor.

A trecut anul. Am învățat că realitatea și visul pot merge mână în mână, nu pe căi opuse, atât timp cât ești dispus să cauți frumosul din spatele frunzelor căzute. Am râs mult și continui să o fac. Chiar și atunci când îmi vine să urlu. Îmi place să cred că sunt ceva mai vie. Sunt curioasă ce va spune ochiul fotografului. Asta dacă nu mă va surprinde cu ochii închiși, căci în ultima vreme tot ce îmi doresc e să dorm.

Pentru că – pam!pam! – peste 8 zile se dă startul la Portret de Femeie 2013.  Între 1 și 8 martie, Foto Union (adică Radu Bădoiu și Cristian Șuțu), vă așteaptă la Hotel Grand Continental . Cu atenționarea că anul acesta portretele se fac pe baza unei programări telefonice, la numărul 0733.243.784. Detalii găsiți aici.

Eu vă provoc să mergeți. S-ar putea să vă întâlniți cu voi așa cum nu vă vedeți în fiecare zi. Și oricum ar fi, e o amintire frumoasă.

De mers la


Calendar mic plin de evenimente faine la care îmi propun să ajung în perioada următoare și pe care le recomand cu drag.

o vizită la Atelierul de Pânză. Niște oameni simpatici dintr-o asociație pe numele ei Viitor Plus au pus la cale acum mai multă vreme un mic atelier care produce sacoșe din pânză. Acolo muncesc persoane aflate în dificultate, și sunteți așteptați la o poveste completată de personalizarea sacoșelor sau, de ce nu, realizarea uneia chiar de către voi. Se întâmplă mâine, de la ora 14 până la ora 20, iar detalii găsiți pe pagina evenimentului. Eu mă bucur doar că e deschis până la ora 20 și așa voi prinde măcar o oră de povești. Și poate reușesc să îmi iau o sacoșă, pentru că le știu de multă vreme și sunt simpatice tare.

lansarea albumului HOINAR prin Piața Matache. Am mai scris și mă repet, e o lansare pe care o aștept de mult, într-un spațiu aerisit și primitor. La Teatrul Excelsior – adică. Pe 11 februarie, detalii găsiți la nimeni altul decât cel din spatele poveștii – Marius Matache

un eveniment inedit pus la cale de Editura ALL, pe 14 februarie. Eu am aflat despre ce e vorba și nu spun mai departe decât că e fain. Dacă vă interesează, scrieți la adresa loredana.modoran@all.ro. Bonus pentru participanți: o carte la alegere 🙂

Cam atât pentru luna acesta, mi-aș dori și o piesă de teatru și un concert de muzică clasică, dar încă nu mi-am făcut temele.

Pentru martie știu sigur deja că e lansarea byron. Atenție, biletele se pot deja achiziționa, să nu spuneți că n-ați știut!  Și Portret de femeie, mai pe la început de lună, așa.

Să mai spună cineva că atunci când e frig și noroi vrei să stai numai în casă! 🙂

Vis. Cadou

povesteam acum ceva vreme despre proiectul celor de la FotoUnion, pe numele său Portret de femeie, și cum mă tenta ideea. Alături de siameza roșcată și de blonda de la risc ( 🙂 ), ne-am fotografiat în cea de-a șaptea zi a proiectului. Astăzi au sosit rezultatele. Și am rămas cu gândul zâmbind și cu certitudinea că imaginea prinsă de Cristian Șuțu este imaginea mea așa cum mi-aș dori-o în fiecare dimineață. Mai ales în dimineți precum cele de săptămâna asta, când lucrurile pragmatice, evenimentele neașteptate, mici răutăți inutile, m-au acaparat.

Eu sunt omul care visează. Care iubește pantofii cu toc mic și cu bot puțin rotund. Căruia îi plac dantelele, materialele suprapuse, ploile de vară.  Eu sunt cea care își dorește o nuntă în aer liber, cu tematică retro. Eu mi-aș cumpăra numai pălării, rochii pastelate și gablonzuri perlate. Eu încă visez la Făt-Frumos și dragoste ca în povești, cu accente personale (doar e povestea mea). Eu sunt cea de mai jos, așa cum uit uneori că sunt.

E un portret neașteptat nu pentru că nu mă reprezintă. Ci tocmai pentru că e partea din mine care de multe ori dispare în umbră. Mulțumesc.

Pe pagina de Facebook a proiectului puteți vedea toate fotografiile mândrelor și frumoaselor doamne, dar și un making of, unde am regăsit și varianta noastră de trio minune 🙂

Să aveți o seară în care să visați frumos. La fel ca în fiecare zi.

Postul acesta nu e pentru publicitatea băieților, se descurcă ei singuri la capitolul ăsta, cred. Ci pentru că am realizat acum câteva minute, într-o convorbire telefonică, ca sunt lucruri pe care le poți scrie mai ușor, decât spune. Și că uneori detaliile mici contează cel mai mult.

Portret. Cadou.

Eu sunt una dintre persoanele alea care fuge de aparatul foto. Pentru că prea rar am certitudinea ca îmi place o poză. Pentru că zâmbetul meu de poză e fals. Sau strâmb. Puținele dăţi când stau sunt fie fiindcă îmi doresc o poză cu cineva drag. Fie pentru că e un moment care indiferent de imagine, îl doresc într-o cutie de amintiri. Fie pentru că am încredere în cel care apasă pe buton şi știu că va surprinde o stare, mai mult decât o imaginea de-a mea. No bun, la acest ultim capitol nu sunt mulți oamenii care să poată face asta.

Dar ştiu doi a căror muncă mă face să zâmbesc zilnic. Pentru că imaginea surprinsă de ei în cadrul proiectului Portret de familie, alături de ce doi oameni care îmi sunt prieteni, confesori, colegi şi parteneri de dispute (adică Raluca şi Make – toţi trei formând familia Foreverfolk 🙂 ) e prinsă undeva, pe birou. Îmi e dragă poza asta pentru că nu ţin minte să am alta în trio-ul ăsta. Pentru că zâmbim. Pentru că ne face să fim noi.

Cei doi despre care vorbesc sunt Cristian Şuţu şi Radu Bădoiu. Împreuna, sunt Foto Union. Şi între 1 și 8 martie, ne aşteaptă – pe noi, doamnele – la studio. Pentru Portret de Femeie – ediția 2012. Pentru ceva mai mult decât o fotografie. O poveste doar cu noi. Şi un cadou frumos, puţin egoist, şi inedit.

Eu aş merge. Voi?