Coincidențe cu lămâi

Bine v-am regăsit. Sper că sunteți bine, voinici, nu ați mâncat prea mult, ați dormit destul, v-ați bucurat cum se cuvine de zilele frumoase în familie (măcar sufletește, că afară știu și eu că a plouat). Eu, conform unui bun obicei la zile mari și bine planificate, am răcit. Așa că mi-am petrecut zilele stând în pat, butonând televizorul, râzând cu frate-miu, ronțăind bunătăți făcute de a mea mamă.

Apropo de bunătăți: a găsit mama o rețetă (de post chiar) de ruladă cu ciocolată și lămâie genială. Am făcut pentru ziua mea la job, și a avut succes. Apropo de zăcut, am băut mult ceai cu lămâie. Și soc. Că cică e bun. Apropo de lămâi…nu că n-aș fi eu acră destul (zice lumea 🙂 ), dar mă declar fan al dumnealor. Tocmai de aceea, mi-a plăcut ideea Raluxei de a căuta câteva cititoare care să testeze limonadă cu bere, un  produs nou pe piață, destinat demoazelelor finuțe precum subsemnata, care nici măcar o bere întreagă nu pot bea fără să le stea în gât 🙂

Apropo de coincidențe, printre toate lămâile din ultimele zile, tocmai am aflat că voi fi una dintre cele care vor gusta și vor povesti despre 🙂

Să fiți zâmbitori! Dacă vreți să scăpați de niște calorii sau pur și simplu să vă creșteți nițel starea de bine, puteți merge să zbânțuiți un pic pe ritmuri de Viteza sângelui meu, cu Maya, în Joy Pub, mai pe seară nițel. Promit să vă susțin, mental, în timp ce voi mai savura o cană de ceai 🙂

Anunțuri

Închideri în fel și chip

Dacă stă cineva să facă o medie, probabil perioadele cuprinse între 30 ale unei luni și 5 ale lunii următoare sunt cele mai puțin active prin casa virtuală. Nu că nu aș avea idei, dar vorba cuiva, pentru unii distanța între luni se măsoară în distanța dintre închiderile de lună. Bineînțeles, totuși, că nu am de gând să vorbesc despre asta, mai ales acum – la început de weekend 🙂 Care început s-a dovedit plin de râsete, în timp ce ne jucam rolul de pinguini urbani pe traseul spre metrou.

Ci doar așa, îmi trosnise o idee prin mintea mea creață (de când sunt tunsă scurt, părul nu mai e și el creț). La fel cum timpul de muncă mi-l măsor în funcție de închideri, timpul afectiv mi le măsor după diverse cutremurări, când am tăiat sau am adăugat oameni la viața mea.

Nu pot spune niciodată cu certitudine când am cunoscut anumiți oameni, dar pot scrie o poveste despre starea mea din momentul respectiv. Aseară, în timp ce le cântam La mulți ani celor de la Zaduff, am încercat să-mi aduc aminte care și când a fost primul concert al lor la care am fost. Nu știu nici acum exact, știu însă exact cu cine am fost atunci la concert, că m-am îndrăgostit de Omul pădure (piesa 🙂 ), și că am rămas fermecată de grupul de oameni-prieteni strânși în jurul lor. Știu asta, pentru că la puțin timp după, am închis un capitol atât de siropos al vieții mele că azi aproape m-ar leșina (atunci mi se părea doar romanță și poezie frumoasă), și am început să descopăr Bucureștiul.

Îmi măsor gradul de bunăstare sufletească după  oamenii pe care îi știu lângă mine și în care investesc. Fiecare greșeală doare. Că e a lor sau a mea, nici nu mai contează. Sunt momente reparabile, și sunt fire care – o dată ce au fost tăiate – nu se mai leagă nici dacă vrei. La final, zâmbetele și momentele frumoase, sunt cele care atârnă în balanță.

A fost o săptămână în care am închis unele uși. Am rescris unele povești și le-am dat un final fericit. Seara asta, am rămas cu senzația de alb impregnată pe retină și cu sentimentul că e bine să ai ghete călduroase atunci când totul e rece. Cu piesele Maya și Zaduff imprimate pe timpan, și stare de start nou pe care ți-o dă o sesiune de dans cu minunatul corp de balet 🙂 Cu aroma de cafea cu mentă într-un local aproape gol și senzația încrederii împărtășite. Și cu un cuvânt nou inventant: Râzărilă. Varianta personală de Rânjilă, aplicată la personaj urban și cât se poate de real.

Închiderile sunt bune. Chiar dacă neplăcute uneori. Pentru că îți dau posibilitatea unui nou început.

Să fiți cuminți 🙂

Muzici, cărți, voluntari și sacoșe

Aparent, între aceste trei subiecte legătura e cel puțin greu de văzut. Mai puțin aparent, legătura e făcută de nimeni alta decât de subsemnata, de mailurile primite și de evenimente frumoase care musai trebuie împărtășite. Pentru că pe mine frigul și albul din jur mă duce cu gândul la visare, pentru că am băut la ceai și ciocolată caldă în ultimele zile cât să îmi ajungă până la următoarea înzăpezire, pentru că am preferat să stau sub plapuma caldă citind poveștile altora, o parte din ele merită spuse mai departe.

Muzici. Mie domnul Mishu Călian de la Cluj mi-a fost drag de când l-am auzit prima oară, acum câteva ierni bune. Îmi dăduse cineva să ascult vreo două piese și cam tot atunci l-am ascultat prima oară. Pe atunci cânta singur, venise la un concert în București (dacă nu mă înșeală memoria, în deschidere la Ciocu Vintilă), și tot de atunci Viteza sângelui meu e una din piesele pe care le pot asculta pe repeat fără să mă plictisesc. M-am bucurat tare când Maya a prins contur, și dincolo de faptul că Bucureștiul e departe de Cluj, și prin urmare concertele live rare, am tot așteptat să îi revăd. Miercuri seară vin în Iron City. Concert de suflet, clar!

Zaduff-ii împlinesc 7 ani. Eu nu mai știu sigur când i-am ascultat prima oară. Știu cu siguranță că ultimul a fost anul trecut, de ziua mea. Nu fuse concert privat, dar a fost cu mulți prieteni. La fiecare concert de-al lor la care am fost m-am simțit demențial de bine, că am dansat, și râs, și ascultat cuminte. Pentru mine concertele lor (pentru că am fost la câteva, nu foarte multe) se leagă de amintiri frumoase, de oameni zâmbitori, de povești care se păstrează înscrise în memoria afectivă, pentru că sunt prea ale mele pentru a le da. Le spun de pe acum La mulți ani lui Andrei, lui Mysha, lui Teddy și Elenei. Joi, la Fabrica, le puteți spune și voi. Cu aceeași Maya de mai sus în deschidere.

Cărți și voluntari. Este un lucru știut că îmi place să culeg cărți frumoase și să le povestesc altora despre ele. Loredana, de la Editura All a descoperit prin vară asta, și mi-a dat atunci una dintre cele mai palpitante cărți care mi-au picat în mână. Despre Insomnia care provoacă insomnii am povestit aici. Acum, cei de la aceeași editură vin cu o provocare pentru toți bloggeri cu pasiuni similare. Voi intrați frumos pe site, vă alegeți cartea pe care o doriți, ei o trimit, voi scrieți. La final, pentru fiecare recenzie, se vor face 15 minute de voluntariat. Pentru fiecare comentariu la recenzie, încă 3. Dacă sunteți scriitori despre scrierile altora, datele campaniei sunt pe blogul editurii. Și dincolo de plăcerea unei cărți frumoase (zilele astea sunt bune de savurat lecturi, alături de băuturi calde și aromate), dați timpului un alt sens. Unul bun. 🙂 Dacă sunteți doar cititori, comentați. Bineînțeles, cu bun-simț și la subiect, cum sunt sigură că veți face. Eu mi-am solicitat cartea (de fapt, oscilam între două, alegerea s-a votat prin lipsa uneia dintre cărți în stoc), voi reveni cu recenzia. Win-win situation, zic 🙂

Sacoșe. Nu unele de orice fel. Ci unele cu povești în spate, cu un atelier care ajută oameni cu probleme să facă ceva, cu imagini frumoase. Sacoșa de pânză e un proiect care îmi e drag pentru că spune lucrurile, uneori greu de digerat și filtrat printre atâtea curente ecologiste, simplu. Exact ca o poveste. Îmi place că provoacă, că este mai mult decât o sacoșă, este un proiect plin de viață și culoare., cu umor și care te provoacă să îl adaptezi la propriile dorințe. Sacoșa de pânză este ceva palpabil, într-un domeniu care dincolo de faptul că mă interesează, îmi pare uneori supralicitat. Și pentru că e cu zăpadă zilele astea, modelul special de iarnă mi se pare frumos tare. Pentru că îmi plac poveștile din atelierul de pânză, i-am făcut loc în dreapta paginii.

Acestea fiind spuse, să visați cald!