Pielea fină cu răbdare se ține

Știți momentele acelea penibile când un grup de tipe povestesc despre chestii specific lor, în preajmă apare un mascul feroce și brusc se face tăcere? Hai să nu ne mai ascundem după degetele de la mâna stângă și să fim puțin pragmatice (doamnele) și puțin realiști (domnii din preajmă): nu ne trezim cu manichiura făcută, cu tenul curățat și cu picioarele fine de mătase. Am vrea asta, bineînțeles, dar cum nu e posibil – investim timp și resurse pentru a le face. Și chiar dacă pare că de multe ori o facem pentru cel de lângă noi, trecem prin toate procedurile și ritualurile de frumusețe în primul rând pentru noi.

Pe de altă parte, e bine de știut că toate aceste tendințe de a ne da peste cap să arătăm într-un anume fel nu sunt invenții ale femeii moderne, ba din contră. Să luăm de exemplu epilatul, că despre acest ritual vorbim astăzi. Pentru femeile din Orient acest ritual era unul obligatoriu, nu neapărat ca ritual de înfrumusețare, ci ca unul de igienă. Astăzi, pe măsură ce vremea se încălzește, e de neconceput să vezi o domniță cu fustă scurtă și păr pe picioare. Iar stresul își pune amprenta pe viața multora dintre noi și ne dă hormonii peste cap, și așa ajungi să te alegi și cu o prea minunată mustață pe care ai elimina-o definitiv din viața ta dacă ar fi posibil.

Și uite așa ajungi la una din dilemele esențiale ale femeii care se respectă: eu cum mă epilez? Există, evident, varianta comodă de a te lăsa pe mâna unei cosmeticiene.  Dar pentru a face acest lucru trebuie să găsești un salon în care să ai încredere (adică să fie curat, la o distanța relativ accesibilă de casă/birou) și o cosmeticiană care să nu te facă să o urăști după prima întâlnire. O dată rezolvată acestă dilemă, rămâne problema financiară. Un epilat total (mustață, brațe, gambe, inghinal) costă undeva între 150-200 lei. Și nu ține mai mult de o lună. Dacă faci un calcul simplu ajungi la vreo 2000 lei pe an, bani pe care nu prea îți vine să îi cheltui, când ai soluții alternative.

Numai că să te epilezi cu ceară acasă îți trebuie răbdare și dexteritate. Altfel riști ori să te arzi, ori să rămâi cu urme de ceară. Cremele depilatoare nu miros foarte bine și uneori provoacă arsuri, aparatul de ras e doar o soluție de compromis. Iar epilatorul e zgomotos și dureros. Așa că stai și te întrebi: oare cum ar fi să scap de păr o dată pentru totdeauna? În ultimii ani, metoda epilării definitive prin laser sau IPL a căpătat din ce în ce mai mult avânt.

Prin epilarea IPL un fascicul luminos este transmis prin piele, unde este absorbit de foliculul pilos (adică de firul de păr) care se încălzește până la ardere și este definitiv compromis. Pare simplu și ușor, doar că nu trebuie să uiți că firele de păr au și ele fazele lor de creștere, iar acest tip de epilare acționează doar asupra firelor aflate în faza activă de creștere – undeva între 20 și 50 % din totalul celor aflate într-o zonă epilată. Prin urmare, pentru ca tratamentul să fie eficient, e nevoie de câteva ședințe bune pentru a scăpa de părul nedorit.

Și aici ajungi la aceleași întrebări ca mai sus: ce salon să aleg, unde găsesc timpul necesar, dacă doamna cosmeticiană nu e o persoană deloc plăcută? Cam în acest punct al întrebărilor am ajuns când am descoperit un magazin online ce venea cu soluția la pachet. Printre ofertele lor am descoperit un aparat ce poate face aceste lucruri acasă. Silk’n SensEpil te poate ajuta să scapi de dilema saloanelor și a programărilor în confortul proprie-i case. Și din ce am citit despre el, e mai ușor de folosit decât ceara. Și chiar dacă investiția pare destul de mare, dacă aduni banii pe care îi cheltuiești în timp pentru a scăpa de părul nedorit, ajungi la concluzia că e tipul de investiție care se amortizează în timp. Dacă ar fi să aleg între un an de ședințe de epilare la cosmetică și aparatul acesta, clar aș merge pe mâna celui din urmă.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Cu drag, despre cadouri.

Fotografie0587

Sentimentul că sunt acasă e dat de o etajeră specială, pe care sunt înșirate într-o ordine aparent aleatorie o grămadă de lucruri mici, ce poartă amprenta unor amintiri aparte. Cutii de cadouri, câteva imagini din plimbări pe te-miri-unde, suporturi de sticlă ce îngrămădesc în ele sentimente speciale asociate unui moment unic. Multe dintre ele s-au plimbat dintr-un cămin în altul, unele s-au adăugat în timp, în cei doi ani de când m-am mutat în garsoniera din Dristor. Toate sunt legate de câte un Om aparte care mi-a adus zâmbetul pe față, cu un cadou anume. Toate au o poveste, ca și cum toate momentele frumoase s-au strâns într-un colț concret menit să-mi aducă aminte să mă bucur de clipele frumoase și de oamenii care le aduc împreună.

La urma-urmei, rostul unui cadou e tocmai acesta. De a concretiza o legătură aparte între cel care primește și cel care oferă. De aceea îmi plac cadourile personalizate, cele care poartă cu sine înțelesuri multiple, de multe ori de neînțeles pentru privitorul din afară. Există cadouri pe care le poți creea din nimic, și cu toate acestea să poarte în ele toate gândurile frumoase pe care vrei să le dăruiești unui om. Țin minte cum, prin primii ani de facultate fiind și neavând bugete exorbitante la dispoziție, m-am tot dat peste cap să caut ceva aparte pentru un om care mă ajutase sufletește atunci când credeam că m-am dat prea tare cu capul de zid pentru a mai putea să o iau de la capăt. Am stat două nopți și am umplut vreo 350 de fâșii de hârtie colorată (decupată din niște coli pe care le luasem de la muncă) cu tot atâtea mesaje frumoase. Unele create de mine, altele găsite prin cărți sau pe internet. I le-am pus într-un borcan mare cu fundă verde. Mai târziu, o bună prietenă mi-a returnat o cutie tot cu mesaje. Am zâmbit și deseori deschid cutia magică doar pentru a găsi câteva vorbe de bine.

Există cadourile care îți demonstrează că – dincolo de schimbări în bine sau în rău ale vieții tale – e bine să îmbrățișezi orice moment ca pe o aventură. La 20 de ani mi-am petrecut ziua de naștere la Cluj, plecată fiind cu niște colegi de facultate într-un schimb de experiență. Am primit atunci un cerc de lut, pictat cu multe nuanțe de verde de la niște oameni cu care abia mă cunoscusem dar lângă care mă simțeam ca între prieteni vechi. Azi, părți din vopsea au sărit, dar încă îl port cu amintirea petrecerii de cămin organizată atunci, când la miez de noapte mi-a cântat La mulți ani un amic din Ploiești, pe care încercasem fără succes să îl contactez în cele câteva zile de când ajunsesem și pe care băieții îl găsiseră întâmplător în cămin.

După alți cinci ani îmi propusesem să plec tot la Cluj de ziua mea, cu un anume el. De la propunere până la momentul respectiv, noi am plecat pe drumuri separate și nici mare drag de petrecut nu mai aveam. Cei mai buni prieteni ai mei m-au suit în mașină și m-au dus până la Suceava. Am mâncat tort la un restaurant din Roman, și mi-au cântat La mulți ani la lumina unei brichete, și am trecut în trei zile de plimbare prin trei anotimpuri diferite (am plecat cu soare în ochi, am dat de ploaie cu tunete și la plecare ne-a nins puțin).

Îmi e greu să aleg cadouri, nu pentru că nu îi cunosc pe cei pe care le ofer ci pentru că îmi doresc să privească la ele și să se gândească la mine cu drag atunci când o fac. Martie este pentru mine, dincolo de luna cu început de primăvară, luna în care sunt născute două din  femeile care m-au influențat și mi-au oferit cadouri sufletești neprețuite. Acum câteva zile a fost ziua Ralucăi, prietena de la care am învățat că bunul gust și eleganța pot fi învățate și că prieteniile cresc mai ales după ce trec prin momente de cumpănă, atunci când ești dispus să recunoști că ai greșit și să încerci să înveți din asta. Peste alte câteva zile este ziua mamei mele, despre care nu pot scrie niciodată destul de mult și de coerent. Dincolo de toată dragostea pe care le-o transmit, și de cadourile pe care deja le-am oferit, m-am plimbat puțin pe site-ul Borealy în încercarea de a găsi un cadou pe care le-aș oferi. Și m-am oprit la cele două de mai jos.

Ralucăi i-aș lua cartea Dior. Pentru că ea este pentru mine un etalon în ceea ce privește eleganța și feminitatea, cam în același mod în care Dior e un etalon pentru cele două în lumea caselor de modă. Mamei i-aș lua cutia de bijuterii albă, pictată. Pentru că știu că s-ar potrivi în biblioteca din lemn închis la culoare și pentru că bijuteriile acum stau în alte cutiuțe diverse. Pentru că așa ar putea pune la un loc amintirile pe care le poartă cu ele brățările și pandantivele de argint primite la mine, de la tata sau de la fetele cu care lucrează și ar pune la un loc toate momentele de care ele sunt legate.

Până voi ajunge să le ofer cadouri ca acestea, m-am rezumat în acest an la cadouri de suflet. Ralucăi i-am construit un set cu brățară și colier din niște bile roz-prăfuit, pe care le-am asociat cu ea încă din momentul în care le-am văzut în magazin. Pe mama am răpit-o ieri de la muncă și ne-am petrecut o seară doar între noi, fetele, cu povești și vin aromat. La urma urmei, nu pot fi decât de acord cu ideea celor de la Borealy, care propun să dăruiești emoții. Pentru că, la urma urmei, acestea sunt cele care dau suflet oricărui cadou. Fie el și un buchet de frunze adunate din parc.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Primăvară cu Farmec

Duminică dimineață. Sau puțin după dimineață, cafea băută pe îndelete cu geamul larg deschis, și ghicit forme de nori pe cerul senin. Adidașii albi, o pereche de blugi, polarul roz-prăfuit, cheile în buzunar, căștile în urechi. În parc sunt mulți oameni, e prima duminică din an când cerul e senin-senin și soarele încălzește vag. Îmi plac oamenii duminica în acest parc, sunt destinși și departe de încruntăturile zilnice din metrou. Din când în când, în față mea răsar doamne și domnițe care și-au lăsat măștile de machiaj acasă și îmi inspiră aer de libertate. Brusc îmi aduc aminte de ce prefer parcurile din după-amiezi însorite cluburilor la ceas de noapte târzie. În lumina naturală, oamenii sunt mai frumoși pentru că sunt mai simpli. Fără ore petrecute în față oglinzii,  fără păr îndreptat la milimetru și haine alese ore în șir din dulap, farmecul lor e unul pe care l-aș îmbutelia și vinde apoi în fiecare dimineață tomnatică când aleargă încrâncenate spre birouri.

––––––

Se întâmplă ca primăvara să fie ziua lor. La început de martie, cea care m-a învățat că pentru a fi frumoasă nu îți trebuie tratamente cosmetice de lux, ci doar dorința de a te baza pe produse de calitate și cât mai aproape de natură. Lucruri mici: cum ar fi să te demachiezi în fiecare seară, să îți hidratezi tenul, să îți prepari o mască, uneori bazându-te doar pe ceea ce ai în cămară sau în frigider. Câteodată, atunci când renunța la crema ei de față pentru a ne face nouă câte o surpriză, mama rupea din frunzele de aloe-vera de pe balcon și își creea propria cremă, în combinație cu Lăptișor Doina, de la Farmec. În mai e născută cea mai frumoasă bunică din lume. Cea care, fără cuvinte, m-a învățat că naturalețea și frumosul unei persoane, merge mână în mână cu optimismul și capacitatea de a se bucura de fiecare clipă pe care o respiră. Bună-mea nu a avut o viață ușoară, și totuși ridurile ei sunt fine, de parcă nimic rău nu i s-ar fi înscris pe frunte.

–––––-

 Nu știu ce e Frumosul, cu toate că am petrecut săptămâni întregi în facultate studiind conceptul. Am învățat, în schimb, cu fiecare primăvară trecută și fiecare om pe care l-am întâlnit, că este esențială capacitatea de a îl găsi în viața ta. De a îl căuta în lucruri simple și a te bucura de ele. Frumosul nu stă în măști și în canoane, pentru că dacă ar fi omenirea ar fi într-o contradicție completă. Pentru unii, definită frumosului uman este imaginea divei de Hollywood. Pentru alții, este gheișa firavă, sau femeile cu ten alb-lăptos și forme generoase din tablourile aparținând epocii romantice.
 Pentru mine, frumosul e o stare care începe cu tine. Cu primul pas spre a îmbunătăți ceea ce poți, acceptând în același timp că sunt lucruri pe care nu le poți schimba. Când am renunțat la fonul de ten, am avut cel puțin o lună când îmi era greu să plec din casă așa, având impresia că nu sunt completă. Încet-încet, m-am obișnuit cu nouă mea față și am învățat că un ten frumos nu e unul mascat, ci unul îngrijit cu atenție. Am apelat cu încredere la măști de față pe bază de argilă și fructe, la uleiuri naturale, la plante de care auzisem prin sat.
 Atunci când am descoperit produsele Farmec Natural într-un magazin, m-am bucurat ca un copil lăsat prin rafturile cu jucării. Pe de o parte, pentru că oricum mare parte din cosmeticele mele sunt marca Farmec, pe de altă parte pentru că ingredientele principale (aloe-vera, gălbenele sau argan) ale acestora îmi erau cunoscute pentru efectele lor benefice. Pe propria piele (și nu e metaforică de loc expresia  ), am testat până acum crema de gălbenele și crema de mâini cu argan. M-am îndrăgostit de crema cu textură fină și miros de primăvară, și de simplitatea în care produsele sunt prezentate. Și m-am bucurat atunci când ambasadoarea gamei,€“ Giulia,  a reușit să-mi transmită Farmec Natural prin prezența ei simplă.
 E simplu să te îndrăgostești de viață, mai ales acum, în primele zile de primăvară. Primul pas e să te bucuri de iarbă, ghiocei și cer senin. Cel de-al doilea e să te bucuri de tine, să îți ștergi încruntarea de pe chip și să te re-descoperi. Și adu-ți aminte că -€“ la fel cum sinceritatea e cel mai bun mod de a îți purifică sufletul și a îți păstra gândurile liniștite -€“ naturalețea e cel mai eficient mod de a vorbi despre frumusețea ta. Și unicul pe care absolut nimeni nu ți-l poate imita.
(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

SuperBlog de primăvară

Inițial am zis că nu. Nu am timp și, cel mai probabil,€“ nici inspirația necesară. Apoi am zis că pentru a veni inspirația e uneori nevoie de un motiv. Și dragul de a scrie despre lucruri simpatice, motivat de posibilitatea de a și câștiga unele dintre ele, e o experiență necesară atunci când ai impresia că nu poți lega povești. Nu în ultimul rând, îmi plac provocările mai mult decât impasurile. Așa că mă înscriu  la Super Blog 2013.

Să îmi fie începutul de primăvară înconjurat de gânduri bune și povești senine. Iar dacă trag cu ochiul printre sponsorii competiției și văd prezențe precum Farmec, Jolidon, Paralela45 sau Editura Nemira, îmi dau seama că e un concurs dedicat€“ în mare parte  doamnelor și domnițelor, și în bucătăria personală e loc destul pentru momente feminine și drag pentru produse adiacente. Și o să fiu sinceră până la capăt să spun că nu mi-ar displăcea să câștig, dacă va fi să mă ridic la standardele provocării. Dar am ales să mă înscriu tocmai pentru că simt nevoia unui impuls și a exercițiului de scris oarecum impus (în sensul în care pentru concurs se vor da teme de scris, nu că mi-ar ține cineva cuțitul la gât, doar-doar oi scrie și eu trei rânduri).

Până pe 31 martie o să răspund la – sper eu -€“ cât mai multe provocări și vă poftesc și pe voi să procedați la fel. Aveți pe site regulamentul și formularul de înscriere, plus cam toate detaliile de care ați putea avea nevoie.

 Spor la scris și zile senine vă doresc!