Scrisori de la Ziua de Mâine (5)

(Au existat în cadrul Festivalului Ziua de Mâine o serie de momente speciale pe care le-aș fi împărțit cu anumiți oameni. Pentru că așa cum Festivalul a crescut în 10 ani de existența, așa s-au întâmplat și pentru mine niște întâlniri frumoase pe drum, fie la Alba, fie în zona muzicii folk, fie undeva, la acele puncte care te schimbă și te definesc. Prezența mea la Festivalul în cele 4 zile a fost pretext pentru 10 scrisori-amintire. Despre oameni și despre muzică. Între timp, cum am văzut ediția aniversară puteți citi pe ForeverFolk. Nu voi da nume destinatarilor, pot fi la fel de bine adresare oricăruia dintre voi. Iar motivul pentru care unele se scriu abia acum e pentru că uneori e mai ușoară decizia de a scrie o scrisoare, decât aceea de a o redacta și trimite. Iar unele scrisori au fost trimise direct către destinatari. Sunt amintiri care își păstrează farmecul doar păstrate între oamenii care le-au creat).

Dragă O,

Pe noi ne despart multe. Ne-au despărțit alegerile, oboseala, căutările, astăzi ne despart niște sute de kilometri și-un ocean. Poate așa era firesc, dacă stau să mă gândesc bine prietenia dintre noi a pornit de la o despărțire. De-a mea 🙂

Cu toate acestea, există în povestea noastră un sentiment de apartenență și permanență care nu ține loc de toate blocajele impuse de drumurile noastre, indiferent că sunt temporale, spațiale sau emoționale. Și nu, nu cred că are legătură că numele noastre sunt identice.

Pe noi ne-au legat muzica, poezia și nevoia de poveste.

Poate de aceea, Alba Iulia e (și) despre tine. Pentru că întâlnirile cu tine au mereu gustul venirii Acasă, la fel cum drumul (cel lung) spre Alba îl fac mereu cu zâmbetul pe buze știind că mă întorc într-un spațiu în care mă simt în largul meu. Pentru că tu și acest Festival aveți în comun dorința de a găsi fericirea pe drumul vostru, chiar dacă asta înseamnă să muncești cu fiecare an mai mult și cu scopuri mai înalte. Pentru că la Alba Iulia poezia curge firesc prin timp, fără a ține cont de gri și de termene limită.

Există în tine o sete de Viață din care uneori mă hrănesc. La fel cum merg la Alba pentru a îmi încărca energiile. Iar din întâlnirile cu oricare din voi pun mereu ceva deoparte, ca o poveste care să îmi țină de cald în zilele de iarnă.

Draga mea O, acum, când ne despart poate mai multe decât oricând (pentru că e și distanța mai mare), ne leagă dorurile. Ți-am întins un gând bun într-o seară de afterparty din Art Cafe. Poate mai mult decât în recital, te-am văzut acolo, la intersecția unor povești cu și din cântece. Așa cum sunt poveștile noastre. Ca un drum din Vama în București, fără casetofon, și noi cântând-cântând-cântând până la epuizarea versurilor, amintirilor și a destăinuirilor răsărite dintre refrenuri.

Uneori, Festivalul adună oboseli. Le ține departe de ochii spectatorilor, dar le simți în colțuri de scenă, le vezi în cearcăne, le simți printre cuvinte. Nimeni nu (se) plânge. Totul are un scop. Iar finalul nu înseamnă odihnă, ci doar un zâmbet sincer și apoi deja încep pregătirile pentru ediția viitoare. E o construcție continuă. Așa cum ești și tu. Un om care își caută devenirea.

Așa că, la final de scrisoare și de marți cu zăpadă și frig și întuneric (așa cum nu ne place nouă), îți transmit un gând cu un strop de senin cules de la Alba. Cu dor cu tot și cu gândul că în curând ne regăsim Acasă.

Pentru că unele povești trebuie să fie scrise mai departe, chiar și atunci când pare că totul le dezleagă.

Te îmbrățișez cu drag.

Oana

Publicitate

Scrisori de la Ziua de Mâine (4)

Dragă P,

Probabil seria asta de scrisori cu iz de amintiri ar fi trebuit să înceapă cu tine. Pentru că din cauza ta scriu gândurile din cetate ca și cum le-aș scrie de acasă. Momentul-cheie: acum trei ani am ajuns la Alba după un drum lung cu autocarul, cu ochii un pic lipiți de somn (am un talent nebănuit de a face nopți albe înainte de a pleca undeva), într-un loc unde erau mulți-mulți oameni și prea puțini cunoscuți. Ne-ai găsit în culise, și ne-ai oferit cel mai cald zâmbet din lume.

Am uitat de oboseală, de drum, de gândurile încurcate cu care venisem. Și așa ai fost tot timpul. Mereu cu o îmbrățișare, cu un gând bun, având grijă să mâncăm, să alegem cele mai bune lucruri din program, să ne simțim ca acasă. Acolo, în casa voastră. Și ai făcut toate astea fără ostentație, ci doar cu darul natural al omului care știe pentru ce muncește și vrea ca din pasiunea lui să împartă cu ceilalți.

Vezi tu, în toată povestea asta cu festivalurile și evenimentele rezultatele sunt măsurate după bucuria și prezența oamenilor din sală. V-am văzut de atâtea ori pe tine și pe D. stând în spatele scenei, cu un ochi pe artist și altul spre public. Indiferent de oboseală, de orele de nesomn, de alergătura din timpul zilei, acele minute vă erau energia necesară să mergeți mai departe. Apoi începeați din nou să alergați de colo-colo, să ne întrebați de-i bine sau rău, să vă împărțiți cu toată lumea uitând de voi.

Doar că oricâți de mulți artiști aduci, oricât de cunoscut îți este brand-ul (pentru că voi faceți din Ziua de Mâine un brand în ceea ce privește evenimente folk), oricât de mulți oameni aud de tine, toate acestea nu se fac fără oamenii care se ocupă de partea cea mai complicată și obositoare a unui festival: organizarea lui. Îți scriu ție, pentru că tu ai fost prima dintre voi care m-a adoptat în Alba Iulia, dar știu că aveți o echipă frumoasă și un pic nebună (că altfel nu îmi explic cum de a-ți ajuns să faceți atâtea în doar 4 zile 🙂 ).

De multe ori, oamenii ar putea trece pe lângă voi fără să știe cine sunteți și cu ce vă ocupați. Poate prea rar cineva se oprește pentru a spune Mulțumesc pentru orele de muncă din spatele festivalului. Acesta, sau altele, că după aceea primă primire ne-ai invitat mereu să ne întoarcem. Ca acasă 🙂

Așa că azi scriu doar să-ți Mulțumesc dragă P, pentru că ne-am revăzut. În același loc unde ne-am cunoscut și sub marca aceluiași eveniment care ne-a făcut să fim iremediabil legați (pentru că îmi asum a vorbi și-n numele colegilor de la ForeverFolk) de Alba Iulia.

Te îmbrățișez din casa mea din București și îmi doresc ca Acasă de la Alba Iulia să fie o certitudine pentru cât mai mulți oameni. La fel cum e Ziua de Mâine.

Cu drag,

Oana

(Există în cadrul Festivalului Ziua de Mâine o serie de momente speciale pe care le-aș împărți cu anumiți oameni. Pentru că așa cum Festivalul a crescut în 10 ani de existența, așa s-au întâmplat si pentru mine niște întâlniri frumoase pe drum, fie la Alba, fie în zona muzicii folk, fie undeva, la acele puncte care te schimbă și te definesc. Prezența mea la Festivalul în aceste zile este pretext pentru 10 scrisori-amintire. Despre oameni și despre muzică. Între timp, vă invit să stați cu ochii pe ForeverFolk, atât de Facebook, cât și pe site, pentru a vedea prin ochii noștri cum se simte ediția aniversară. Nu voi da nume destinatarilor, pot fi la fel de bine adresare oricăruia dintre voi).

Scrisori de la Ziua de Mâine (3)

Dragă R,

Scriu din fugă scrisoarea de azi și cu un pic de oboseală acumulată între taste. Ce-i drept, e greu să îți povestesc tocmai ție despre Alba Iulia. Când pe noi ne-au legat mai întâi folkul, mai apoi Sibiul, și nu în cele din urmă edițiile precedente petrecute aici.

Ai avut mereu grijă de mine și de nervii mei – mereu zbuciumați de amoruri mai mult sau mai puțin elocvente sau de munca împinsă la extrem. Ai găsit mereu o vorbă bună. Un concert care să mă aducă cu picioarele pe Pământ. Un motiv destul de bun să nu renunț. La scris, la voie bună, la prietenii.

Îți scriu tocmai ție pentru a îți mulțumi. De reîntâlnirea cu Alba Iulia și de prietenia care încă ne leagă. Și azi, pentru articolul ăsta. Care știu că ți-a dat emoții și pe care știu cu cât drag l-ai construit, și la care mă voi întoarce cu drag atunci când o să vreau să caut starea de acum.  Mai apoi vreau să-ți mulțumesc pentru tăria cu care crezi în frumosul din spatele unor scene ce uneori par pline de figuri gri, pentru visele pentru care crești, pentru că încă ai grijă de mine.

Azi mergem împreuna să descoperim Interioarele lui Andrieș. Și nici nu mă pot gândi la un om mai bun cu care sa fac asta.

Să rămâi mereu un pic visătoare, dragă R.

Cu drag,

Oana

(Există în cadrul Festivalului Ziua de Mâine o serie de momente speciale pe care le-aș împărți cu anumiți oameni. Pentru că așa cum Festivalul a crescut în 10 ani de existența, așa s-au întâmplat si pentru mine niște întâlniri frumoase pe drum, fie la Alba, fie în zona muzicii folk, fie undeva, la acele puncte care te schimbă și te definesc. Prezența mea la Festivalul în aceste zile este pretext pentru 10 scrisori-amintire. Despre oameni și despre muzică. Între timp, vă invit să stați cu ochii pe ForeverFolk, atât de Facebook, cât și pe site, pentru a vedea prin ochii noștri cum se simte ediția aniversară. Nu voi da nume destinatarilor, pot fi la fel de bine adresare oricăruia dintre voi).

Scrisori de la Ziua de Mâine (1)

(Există în cadrul Festivalului Ziua de Mâine o serie de momente speciale pe care le-aș împărți cu anumiți oameni. Pentru că așa cum Festivalul a crescut în 10 ani de existența, așa s-au întâmplat si pentru mine niște întâlniri frumoase pe drum, fie la Alba, fie în zona muzicii folk, fie undeva, la acele puncte care te schimbă și te definesc. Prezența mea la Festivalul în aceste zile este pretext pentru 10 scrisori-amintire. Despre oameni și despre muzică. Între timp, vă invit să stați cu ochii pe ForeverFolk, atât de Facebook, cât și pe site, pentru a vedea prin ochii noștri cum se simte ediția aniversară. Nu voi da nume destinatarilor, pot fi la fel de bine adresare oricăruia dintre voi).

Dragă A,

Aseară am văzut spectacolul domnului Alifantis. După melci se numește, și e regizat de Cristian Pepipo. Despre Ion Barbu (domnul care a scris poezia) nu mai țin minte prea multe, doar că la un moment dat, încercând să îl deconstruiesc o temă pentru BAC ai stat lângă mine, în cafeneaua aceea din Ploiești unde ne petreceam cam tot timpul liber.

Povestea noastră a început acum mai mult de 10 ani. Însă legat de tine am printre primele amintiri cu fugi de acasă: s-a întâmplat la Sighișoara, și tot atunci am prins gustul serilor târzii cu muzici de chitară.

Vezi tu, aseară m-am gândit la tine în dublu sens. Cumva, tu și domnul Alifantis aveți ceva în comun – în afara literei A, la unul în nume, la celălalt în pre. De vreo cinci ani de zile îi vânez concertele, și absolut niciodată unul nu s-a repetat. În mod aproape sigur la fiecare dintre ele am ascultat Emoție de toamnă sau Ce bine că ești, dar niciodată contextul nu a fost același. Pentru că domnul Alifantis are nebunia lui frumoasă: aceea de a se reinventa. De a nu se plafona într-o zonă de siguranță. De a găsi oamenii cei mai buni alături de care să lucreze. De a se implica în proiecte ce ar putea fi definite imposibile.

Cumva, regăsesc în tine nebunia acesta. Acum câțiva ani te-ai întors în București. Ne separau trei ani, niște experiențe dureroase, o serie de schimbări. Eu nu mai eram studenta amețită cu vise de la Filosofie, tu îți urmaseți două vise, și erai la începutul unui al treilea. Cel la care te-ai decis că-ți va fi profesie. Ți-am admirat tenacitatea cu care ai luptat pentru acest vis. Știu că ai căzut de multe ori pe drum, știu că ai plâns, știu că ai renunțat la un proiecte pentru că nu era acum timpul lor, dar niciodată nu ai renunțat să mergi mai departe. Și cu fiecare nou spectacol pentru care ai semnat regia ai învățat că nu ai loc de plafonare.

Draga mea A, aseară aș fi vrut să vezi prin ochii mei După melci. Pentru că are ceva din felul tău de a vedea lucrurile. Pentru că e o structură de spectacol coerentă, și de sine stătătoare, pentru că folosește jocul cu multimedia, pentru că are păpuși suprapuse cu proiecții, pentru că domnul Alifantis cântă live, pentru că știu că ți-ar fi dat idei pentru viitorul tău. Totul având la bază o poveste muzicală înregistrată de Nicu Alifantis acum 35 de ani.

Am aflat însă că spectacolul va fi complet în primăvară. Și îți spun de acum că e musai să-l vezi. Pentru că cei 40 de ani de activitate ai domnului Alifantis și regia lui îți vor fi oglindă. Și îmi doresc să îți poți menține și tu dorința acesta de a schimba lucrurile, de a le face mereu mai bine, de a te bucura de public fără modestie, dar cu certitudinea lucrului bine făcut.

Să crești frumos, și să mergi După melci. Finalul cu siguranță o să merite.

Te îmbrățișez cu drag,

Oana

Amintiri din Ziua de Mâine

Până la Ziua de Mâine mai e puțin. Am un strop de dor de ducă, niște planuri, programul festivalului în față, mașina echipată cu șoșoni de iarnă și un chef nebun să mă întorc acolo. Acolo unde e mereu o formă de Acasă.

De Ziua de Mâine am auzit prima dată acum câțiva ani. Vinovat a fost, fără doar și poate, prietenul Marius Matache. Care, după prima sa interacțiune cu Festivalul ne-a povestit minute în șir despre toate lucrurile bune, despre atmosfera mișto, despre publicul aparte. L-am crezut pe loc, și fără întrebări. Îl știu capabil de critică constructivă, și de a aprecia un lucru bun atunci când îl vede, mai ales când vorbim despre un domeniu care face parte din activitatea sa – de om care cântă, de om care întreține singurul site dedicat folkului din Ro (ForeverFolk, pentru cei ce nu știu : )

Am mers până acum la două ediții ale Festivalului – în 2011 și 2012. E puțin poate, și cu siguranță gradul de subiectivism în evaluarea Festivalului e foarte-foarte mare. Dar știu, încă după primele ore de Ziua de Mâine, că dacă ar fi să aleg un singur eveniment de folk la care să particip într-un an de zile, apoi aici aș veni.

Dacă deschid cutiile cu amintiri din colțurile lor de lumină, în cele cu eticheta Alba Iulia găsesc sute de culori și emoții. Aleg azi 10. Pentru cei 10 ani de festival. Ordinea e aleatorie.