Atelierul de Pânză – lecția despre întreprinderea socială

Îmi plac oamenii care aleg să facă lucrurile altfel. Care cred cu tărie într-un proiect și îl dezvoltă încet și frumos. Care știu că protejarea mediului și dezvoltarea durabilă înseamnă mai mult decât a planta copaci și a face petiții la metrou pentru a salva Roșia Montană (pentru a nu fi înțeleasă greșit – nu am nimic cu cei care plantează copaci, am ceva cu cei care cred că a face atât de ajuns, și nici cu cei care strâng semnături la metrou, ci doar mă aștept să mi se prezinte și un plan de dezvoltare alternativ). Și profit de orice ocazie pentru a îi cunoaște și a le spune povestea. Mărturie a faptului că se poate.

Povestea mea, în întâlnirea cu ei. Joi seară, după ce m-am învârtit puțin prin ceață și frig, privind cu un ochi la câinii care stăteau aliniați (cred că le era și lor frig și oricum nu m-ar fi atacat), am ajuns în fața unei uși metalice, lângă o bucată de culoare pe care scria ”Atelierul de pânză”. Înăuntru, lumină caldă și oameni primitori. Camera din dreapta găzduiește atelierul de lucru. O mână de doamne simple și zâmbitoare stau așezate la mașini și cos, printre pereții proaspăt decorați cu nasturi colorați. Ceva mai în față, o cameră cu rafturi multe (am aflat că ele găzduiesc materia primă – și anume, bumbac țesut local, neînălbit, nevopsit și netratat) și o masă mare-mare. Am aflat că e masa pe care se croiesc modelele aflate în lucru. Cam toți pereții sunt plini cu rafturi ce găzduiesc sacoșe în fel și chip. Sau fețe de masă. Sau huse. Sau alte produse solicitate sau aflate la început de drum. Locul îți inspiră liniște și drag de a lucra.

Între timp apare o cană cu ceai cald. Merg în altă cameră și privesc modelele aflate la vânzare. Sacoșele lucrate sunt frumos imprimate cu modele simpatice. Între timp, Alex – unul dintre voluntari – îmi cere părerea despre un nou model de traistă. S-au gândit să facă ceva util și pentru băieți, nu numai pentru fete. Bineînțeles, tot fetele sunt cele mai în măsură să emită păreri despre acest produs, pentru că, le fel de bineînțeles, băieții l-ar purta pentru a le atrage atenția 🙂 Dincolo de glumă, mi-a plăcut ideea de a idei pentru un proiect.

Andreea mă corupe să îmi achiziționez o sacoșă simplă pe care să o pictez. Ce contează cu nu am dram de talent la pictură? Mă uit prin machete, mă apuc să desenez, între timp pun întrebări. O cunosc pe Dana, o domnișoară simpatică, voluntar în proiect. Venită din Iași de curând, și care a descoperit proiectul în timp ce căuta un job care să i se plieze pe ce își dorește. Recunoaște că între timp microbul voluntariatului i s-a infiltrat în gândire și vede lucrurile din altă perspectivă. Se bucură de ceea ce poate face și cred că poate convinge pe oricine să cumpere o sacoșă de pânză. Fără cifre, fără statistici, doar cu sufletul ei mare.

Între timp, am pictat sacoșa. Nu a ieșit chiar rău și abia aștept să o scot la plimbare.

Povestea lor, prin ochii mei. Povestea Sacoșei de Pânză mi-e familiară cam de la începuturile ai, când Andreea Pandelescu (actual project manager al proiectului) mi-era colegă de cameră. Proiectul este totuși un pic mai mult despre a produce sacoșe și de convinge oamenii să le înlocuiască pe cele de plastic cu unele care nu afectează mediul. E despre a dezvolta o întreprindere socială, care să ajute oameni cu posibilități reduse sau cu dizabilități și să le ofere o sursă de venit. Pentru Atelierul de Pânză și ViitorPlus (asociația de care aparține proiectul), ideea dezvoltării durabile nu este un punct de atins într-un buget de marketing, ci o misiune asumată. Dovadă o stă prezența lor în lista companiilor-model prezentate de Petrom și NESsT România, la debutul unei inițiative care duce conceptul de întreprindere socială în prim-plan. Și faptul că au crescut de la an la an (iar cifrele profitului demonstrează asta)

La fața locului, am văzut femei care lucrează cu drag. Am aflat apoi că, în afară de doamnele de la atelier, mai sunt câteva care lucrează de acasă, pentru că nu se pot deplasa din diverse cauze. Ele formează ”unitatea protejată” a întreprinderii, iar companiile pot achiziționa produsele făcute de ele din banii pe care în mod i-ar da statului pentru a compensa astfel faptul că nu au persoane cu handicap angajate. De ce ați face acest lucru? Pentru că în loc să dați banii pur-și-simplu, obțineți ceva în schimb. Și pentru că astfel chiar ajutați niște oameni.

De ce ai folosi tu o sacoșă de pânză? Pentru că e simpatică, rezistentă, are mai multe întrebuințări decât una de plastic, iar modelele oferite sunt atât de multe încât nu ai cum să nu găsești una care să-ți placă. Iar dacă ai o firmă și ai vrea să faci o surpriză colaboratorilor/angajaților, atunci află că sacoșa de pânză se poate personaliza. Ca exemplu, uită-te la rucsacii simpatici făcuți pentru Baumax.

Și, la urma urmei, pentru a duce mai departe o poveste frumoasă.

Stai cu ochii pe ei. Pe Facebook sau pe blog. Și musai du-te la un atelier de pictat sacoșe. Cele două ore în care am meșterit la sacoșa mea s-au dovedit a fi printre cele mai relaxante petrecute în ultimele luni. La finalul serii, au promis că mai repetă isprava cu porțile deschise la atelier, și vă poftesc de pe acum să mergeți. Eu vă voi anunța din timp 🙂

(toate fotografiile din acest articol aparțin lui KERUCOV.ro – cu exceptia celei in care imi pictez sacosa – și au fost preluate din albumul de Facebook dedicat zilei cu uși deschise la Atelier. Voi reveni cu imaginile în care vă arăt opera mea de artă :))

De mers la


Calendar mic plin de evenimente faine la care îmi propun să ajung în perioada următoare și pe care le recomand cu drag.

o vizită la Atelierul de Pânză. Niște oameni simpatici dintr-o asociație pe numele ei Viitor Plus au pus la cale acum mai multă vreme un mic atelier care produce sacoșe din pânză. Acolo muncesc persoane aflate în dificultate, și sunteți așteptați la o poveste completată de personalizarea sacoșelor sau, de ce nu, realizarea uneia chiar de către voi. Se întâmplă mâine, de la ora 14 până la ora 20, iar detalii găsiți pe pagina evenimentului. Eu mă bucur doar că e deschis până la ora 20 și așa voi prinde măcar o oră de povești. Și poate reușesc să îmi iau o sacoșă, pentru că le știu de multă vreme și sunt simpatice tare.

lansarea albumului HOINAR prin Piața Matache. Am mai scris și mă repet, e o lansare pe care o aștept de mult, într-un spațiu aerisit și primitor. La Teatrul Excelsior – adică. Pe 11 februarie, detalii găsiți la nimeni altul decât cel din spatele poveștii – Marius Matache

un eveniment inedit pus la cale de Editura ALL, pe 14 februarie. Eu am aflat despre ce e vorba și nu spun mai departe decât că e fain. Dacă vă interesează, scrieți la adresa loredana.modoran@all.ro. Bonus pentru participanți: o carte la alegere 🙂

Cam atât pentru luna acesta, mi-aș dori și o piesă de teatru și un concert de muzică clasică, dar încă nu mi-am făcut temele.

Pentru martie știu sigur deja că e lansarea byron. Atenție, biletele se pot deja achiziționa, să nu spuneți că n-ați știut!  Și Portret de femeie, mai pe la început de lună, așa.

Să mai spună cineva că atunci când e frig și noroi vrei să stai numai în casă! 🙂

Muzici, cărți, voluntari și sacoșe

Aparent, între aceste trei subiecte legătura e cel puțin greu de văzut. Mai puțin aparent, legătura e făcută de nimeni alta decât de subsemnata, de mailurile primite și de evenimente frumoase care musai trebuie împărtășite. Pentru că pe mine frigul și albul din jur mă duce cu gândul la visare, pentru că am băut la ceai și ciocolată caldă în ultimele zile cât să îmi ajungă până la următoarea înzăpezire, pentru că am preferat să stau sub plapuma caldă citind poveștile altora, o parte din ele merită spuse mai departe.

Muzici. Mie domnul Mishu Călian de la Cluj mi-a fost drag de când l-am auzit prima oară, acum câteva ierni bune. Îmi dăduse cineva să ascult vreo două piese și cam tot atunci l-am ascultat prima oară. Pe atunci cânta singur, venise la un concert în București (dacă nu mă înșeală memoria, în deschidere la Ciocu Vintilă), și tot de atunci Viteza sângelui meu e una din piesele pe care le pot asculta pe repeat fără să mă plictisesc. M-am bucurat tare când Maya a prins contur, și dincolo de faptul că Bucureștiul e departe de Cluj, și prin urmare concertele live rare, am tot așteptat să îi revăd. Miercuri seară vin în Iron City. Concert de suflet, clar!

Zaduff-ii împlinesc 7 ani. Eu nu mai știu sigur când i-am ascultat prima oară. Știu cu siguranță că ultimul a fost anul trecut, de ziua mea. Nu fuse concert privat, dar a fost cu mulți prieteni. La fiecare concert de-al lor la care am fost m-am simțit demențial de bine, că am dansat, și râs, și ascultat cuminte. Pentru mine concertele lor (pentru că am fost la câteva, nu foarte multe) se leagă de amintiri frumoase, de oameni zâmbitori, de povești care se păstrează înscrise în memoria afectivă, pentru că sunt prea ale mele pentru a le da. Le spun de pe acum La mulți ani lui Andrei, lui Mysha, lui Teddy și Elenei. Joi, la Fabrica, le puteți spune și voi. Cu aceeași Maya de mai sus în deschidere.

Cărți și voluntari. Este un lucru știut că îmi place să culeg cărți frumoase și să le povestesc altora despre ele. Loredana, de la Editura All a descoperit prin vară asta, și mi-a dat atunci una dintre cele mai palpitante cărți care mi-au picat în mână. Despre Insomnia care provoacă insomnii am povestit aici. Acum, cei de la aceeași editură vin cu o provocare pentru toți bloggeri cu pasiuni similare. Voi intrați frumos pe site, vă alegeți cartea pe care o doriți, ei o trimit, voi scrieți. La final, pentru fiecare recenzie, se vor face 15 minute de voluntariat. Pentru fiecare comentariu la recenzie, încă 3. Dacă sunteți scriitori despre scrierile altora, datele campaniei sunt pe blogul editurii. Și dincolo de plăcerea unei cărți frumoase (zilele astea sunt bune de savurat lecturi, alături de băuturi calde și aromate), dați timpului un alt sens. Unul bun. 🙂 Dacă sunteți doar cititori, comentați. Bineînțeles, cu bun-simț și la subiect, cum sunt sigură că veți face. Eu mi-am solicitat cartea (de fapt, oscilam între două, alegerea s-a votat prin lipsa uneia dintre cărți în stoc), voi reveni cu recenzia. Win-win situation, zic 🙂

Sacoșe. Nu unele de orice fel. Ci unele cu povești în spate, cu un atelier care ajută oameni cu probleme să facă ceva, cu imagini frumoase. Sacoșa de pânză e un proiect care îmi e drag pentru că spune lucrurile, uneori greu de digerat și filtrat printre atâtea curente ecologiste, simplu. Exact ca o poveste. Îmi place că provoacă, că este mai mult decât o sacoșă, este un proiect plin de viață și culoare., cu umor și care te provoacă să îl adaptezi la propriile dorințe. Sacoșa de pânză este ceva palpabil, într-un domeniu care dincolo de faptul că mă interesează, îmi pare uneori supralicitat. Și pentru că e cu zăpadă zilele astea, modelul special de iarnă mi se pare frumos tare. Pentru că îmi plac poveștile din atelierul de pânză, i-am făcut loc în dreapta paginii.

Acestea fiind spuse, să visați cald!