Niște poze. Porțile de Fier.

Pentru că am promis că le pun (și) aici.

Pentru că am vreo 1000 de gânduri, și vreo 0,99 cuvinte prin care să le exprim.

Pentru că e luni. După un weekend cu ploaie (pentru toată lumea) și dureri de cap (pentru subsemnata).

Pentru că, în ciuda faptului că am niște gânduri cu gust vag amărui, niște idei cu gust vag patetic-îndrăgostit, și niște povești cu intrigă ciudat-familiară, respir-gândesc verde și senin.

Ceea ce vă doresc și vouă.

Publicitate

Escapadă. Porțile de Fier.

Așa cum vă spuneam joi seară, am fugit în weekendul acesta, cu scopul de a ne reîncărca puțin bateriile, dar și de a participa la curățenia națională. Vă povestesc în câteva cuvinte cum a fost. Mi-aș dori să vă las și mai multe imagini, dar cablul meu de date e la Ploiești, iar card-readerul se încăpățânează să nu funcționeze 🙂

E drept că drumul de la București până la Parcul Național Porțile de Fier e unul destul de lung, și dacă ne uităm la costul carburanților, și destul de costisitor. Pe de altă parte, merită să faceți efortul. Motivele sunt destule. Liniștea frumoasă a locului a doar unul dintre ele. Peisajele care te lasă fără cuvinte e cel de-al doilea. Iar dacă mergeți mai spre vară, puteți merge chiar și la pescuit. Bineînțeles, dacă vă pasionează aspectul 🙂

Sâmbătă am mers la curățenie până undeva dincolo de Baziaș. Adică mai aveam puțin și ajungem la vecinii sârbi 🙂 Un drum frumos – din punct de vedere al peisajelor, pentru că din punct de vedere al infrastructurii nu e tocmai de nota 10. Dar am văzut anul trecut în Dobrogea drumuri care arătau mai rău de atât 🙂 Am rămas mută atunci când drumul prin defileul plin de stânci și verde s-a transformat în întindere aproape plată, presărată cu iriși galbeni și maci pe marginea drumului. Am ajutat la strâns gunoaie pe malul Dunării, multe dintre ele aduse de apă.  O colecție impresionantă de pantofi și sticle în fel și chip. Cea mai interesantă chestie: o jucărie Lego 🙂

În rest, am râs mult. Am dormit pe măsură. Am văzut Cazanele de sus. Am mirosit salcâmi, pentru că dealurile din zonă sunt pline de ei. Am vizitat chiar și un sat uitat între dealuri, cu case joase și albastre, și un drum de acces care ne-a fermecat. Make a ajutat o țestoasă să traverseze strada, am văzut cormorani, gușteri, șopârle colorate în fel și chip, și atâția fluturi cum credeam că numai la mine în cap există 🙂 Bineînțeles, avantajul de a fi mers cu un om care a dezvoltat o pasiune pentru locurile de acolo și care are și activitate profesională în zonă, s-a concretizat în faptul că am aflat o groază de lucruri despre locurile prin care treceam. Sinceră să fiu, până în acest weekend habar n-aveam că există sate de cehi (bine, acum au o populație destul de decimată, presupun) în zona respectivă. Și e fascinant când te gândești că sub întinderea de apă ce s-a format o dată cu construcția barajului se află sate și orașe întregi.

Sunt doar câteva detalii despre o zonă despre care vom mai scrie.

A fost așa cum îmi doream să fie. Cu locuri noi. Cu povești interesante. Cu imagini ce mi s-au lipit de retină și de suflet iremediabil. Cu multă liniște. Și le mulțumesc și aici prietenilor dragi cu care descopăr mereu locuri noi. Conform unei glume interne, XOXO 🙂

O poză de pe drum și două de pe micul ponton aferent pensiunii unde am stat, în Golful Dubova. Făcute cu telefonul, deci nu de mare artă, ci doar pentru demonstrație 🙂

On the road

Golful Dubova

Pauză

Plec puțin

Așa, ca în melodia Alinei Manole. Doar nu ca să adun ceva (sau nimicI, ci pentru a îmi umple ochii de verde, inima de senin, sufletul de zâmbete prietenești. Anul trecut a fost Dobrogea. Anul acesta fugim la Porțile de Fier.

Și nu uităm că sâmbătă e zi de curățenie națională, așa că vom merge să strângem câte gunoaie vom putea. Așa cum bine zice Make, orice exemplu personal contează și poate ajuta să schimbăm ceva.

Mă simt acum ca un copil înainte de excursie. Am ajuns târziu acasă, mai am ceva pregătiri de făcut înainte de plecare, și în comparație cu orice altă vineri, pun pariu că mă voi trezi înainte de a suna alarma de la ceas. Cred că mă simt așa și pentru că prima dată pe anul acesta când plec să descopăr colțuri frumoase de țară. Și pentru că mi-era atât de dor.

Fuga mea spre relaxare a început oarecum de ieri, depănând povești cu o amică dragă, plecată pe alte meleaguri. Și un popas de câteva piese la Folk Frate. Cât să ne aducem aminte de escapade din liceu și de albume cu Pasărea Colibri ascultate în neștire.

Ne citim de luni încolo. Poate chiar de duminică seara 🙂

Să aveți un weekend frumos!