Femeia din spatele profesoarei

Pe Ioana am cunoscut-o undeva, la începutul clasei a 12-a. Urma să dau admiterea la Facultatea de Filosofie și o vecină de bloc mi-a recomandat-o ca profesoară. Am intrat în casa veche, mobilată cu stil, cu sentimentul că intru într-o casă plină de povești frumoase. Ioana m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, tunsă scurt, cu ochelarii pe vârful nasului și o rochie lungă plină de culori. Așa avem să o regăsesc în toate întâlnirile noastre ulterioare, unele ce se prelungeau mult după cele două ore alocate pregătirii.

Ioana mă certa cu o conștiinciozitate care uneori mă scotea din minți. Și certurile nu aveau neapărat legătură cu filosofia. Mă certa atunci când nu aveam părul destul de aranjat, când hainele erau aruncate pe mine la întâmplare, când neglijam să îmi îngrijesc unghiile. Amănunte care mi se păreau neimportante atunci, dar de care m-a învățat să țin cont. Îmi spunea mereu că modul în care arăți este o carte de vizită.

Vara, făceam pregătirile în curtea unei mătuși de-a ei. Era sigură că umbra viței de vie și lumina naturală sunt impulsuri naturale în a reda starea de bine pe care o pierdeam uneori, atunci când pierdeam ore în șir încercând să descifrez mai știu eu ce concept abstract. Uneori, aducea prăjituri. Întotdeauna aveam ceai și cafea la îndemână. Multe din orele petrecute alături de ea nu au ajuns scrise pe foi pe care să le învăț, pentru că era de părere că cel mai bun mod de a îți dezvolta gândirea era să dezbați o idee, nu să notezi o analiză a altcuiva despre ea.

Nu ți-o imagina acum ca fiind femeia mereu îmbrăcată la costum și prinsă în canoane de eleganță clasică. Era mai degrabă omul care te făcea să te gândești la vară și la exuberanța pe care ți-o aduc razele calde de soare. Purta tunici și rochii colorate, ii atent brodate, accesorii cu aer vintage care păreau mulate perfect personalității ei, delicate de pe o parte, puternice și bătăioase, pe de altă parte. Lecțiile cu ea erau mereu prilej de lecții de viață, dincolo de materia de care aveam nevoia să intru în facultate.

Țin minte și acum cu câtă răbdare m-a învățat să structurez un eseu, și de câte ori formulele magice de început de paragraf m-au salvat în anii ce au urmat. Sau cum, atunci când nu reușeam în niciun fel să mă concentrez pentru a-l înțelege pe Hegel, a luat un marker și s-a apucat să-mi deseneze pe faianța din bucătărie, în timp ce eu sorbeam cuminte dintr-o cană de cafea.

De la ea am învățat atenția la detalii și cât de important e să îți asortezi hainele cu personalitatea. Din când în când, ne permiteam luxul de a povesti despre viață și lucruri frumoase. Ioanei îi plăceau lucrurile frumoase și atent lucrate. Și mai ales cele care te inspirau fără a fi fost ostentative sau vizibile. La fel cum ea inspira fără a face din acest lucru un scop în sine. Era de o naturalețe pe care rar o găsești în lumea care încearcă să se muleze pe canoane, și delicatețea ei se ascundea în mărgelele colorate, în inelele cu pietre mari și în grija pe care o avea de noi, chiar și atunci când probabil ne-ar fi luat la palme.

Nu am văzut-o de mult de Ioana. Cam de prin anul I de facultate. De fiecare dată când ajung acasă îmi propun să mă opresc pe la ea. De fiecare dată se strâng alte lucruri care mă opresc. Dar dacă am făcut față cu brio anilor de facultate, atunci când și lucram – e și ea responsabilă. Dacă am ajuns să am mai multă grijă de mine și mă pensez mai des, să îmi fac drum la cosmetică din când în când, și să slăbesc vreo 20 de kilograme – e și ea responsabilă. Și asta în condițiile în care știu că niciodată nu mi s-a impus ca un model de urmat, ci pur și simplu mi se lipit de suflet și m-a făcut atunci – când eram în perioadă de ceartă perpetuă cu lumea și adulții – să spun că vreau să semăn, măcar puțin, cu Ioana atunci când o să cresc.

Vezi tu, eu cred că din personalități ca ale Ioanei se crează cele mai frumoase povești. Unii le scriu – așa cum am făcut eu, pentru că la asta mă pricep. Alții le dau pur și simplu viață, așa cum fac cei de la Jolidon, în colecțiile lor dedicate fiecărui tip de femeie în care te-ai putea încadra. Și pentru că se pregătesc să lanseze o nouă colecție, plină de povești, v-am spus povestea de mai sus ca o continuare a uneia de la ei (Freesia Fresh – Vara în toată splendoarea şi exuberanța ei, ilustrată printr-o linie care îmbină materiale fine, răcoroase, cu o dantelă delicata şi romantică. Accentele de perle si fundiţele satinate sporesc nota de romantism a acestei linii.) .O poveste cu iz puternic de viață și culoare. Așa cum sunt oricare dintre femeile care ne fac să zâmbim și ne dau puterea să mergem mai departe.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s