Despre „Minciunile femeilor”

Cand am inchis ochii am stiut ca esti acolo. Ti-am spus tot ce vroiai sa auzi si tot ce vroiam sa aud. Era atata liniste intre noi, incat puteai sa musti din ea ca dintr-un mar rosu aprins. Apoi, incet am inceput sa desir firele impletite intre noi, si m-am ascuns la loc. In globul acela semitrasparent, in care amandoi suntem acasa. Un glob ca o minciuna frumoasa…

„Minciunile femeilor” – Ludmila Ulitkaia, Ed. Humanitas

” Femeile mint cum respiră, spune Ludmila Uliţkaia. Drept e că nu toate, numai cele care au darul fabulaţiei. Minciunile lor sunt gogonate, unele sunt frumoase, rod al unei fantezii debordante, altele sunt urâte, „şchioape”, ascund adevăruri crude. Când mint, femeile povestesc istorii personale, căci minciuna trăită şi spusă cu lacrimi în ochi, ca să înduioşeze, devine credibilă pentru naivi. Şi naivitatea, ca şi capacitatea de a minţi, este un dat natural „la fel ca laptele, mesteacănul sau bondarul” (din prezentarea editurii).

M-am apropiat cu grija de cartea aceasta. Cu grija celei care isi stie imaginatia, dar si cu nedisimulata curiozitate. Poate tocmai curiozitatea femeii din mine ce a mintit, fara insa a simti minciuna ca pe ceva vinovat, ci pur si simplu ca o parte a ceea ce este uneori. A unei alte Eu, care poate fi mai asa, sau mai nu-stiu-cum, care se hraneste din vise si universuri paralele. Carte  o colectie de sase povestiri, legate prin firul unui personaj-martor (in primele cinci) si personaj-principal (in cea de-a sasea) – Jenia.

Nu exista o tipologie a femeii care minte. Poate doar aceea a unei persoane care, pentru a se impaca cu ea insasi, isi construieste o lume imaginara. O lume pe care insa, nu o percepe ca imaginara, ci o integreaza perfect in viata ei cat se poate de reala. Tocmai de aceea, minciunile femeilor sunt fermecatoare, sunt aproape imposibil de depistat ca minciuni, sunt povesti si sunt realitate in acelasi timp. Tocmai de aceea, minciunile femeilor se transforma, in cartea Ludmilei Ulitkaia in arta, in traire, in joaca. Femeile care mint sunt toate fermecatoare. Fie ele englezoaice cu parul rosu, fie copii, fie prostituate. Iar fermecul minciunilor lor este ca, in spatele povestilor care par in sine a fi o minciuna (si care se dovedesc a fi, in multe cazuri, adevarate), minciuna de fond este, de multe ori, neasteptata. (vezi povestirea cu numele „Fratele Iurocika”). Impresioneaza, in tot demersul imaginar al celor care mint, faptul ca minciuna nu are un scop-in-sine. Nu e creata pentru a obtine avantaje materiale, sau pentru a iesi dintr-o situatie care le dezavanteajeaza. Sunt minciuni spuse pentru a fi ascultate. Minciuni de efect. Si tocmai de aceea, sunt construite (aproape) perfect. Sunt integrate in real, sunt pline de detalii, sunt spuse cu pasiune.

Avem o mama si copiii ei ce mor in diverse imprejurari tragice. Si copilul perfect al ei, Diana. Avem o fetita care e plina de viata si care stie atat de multe jocuri si imprejurimi de la fratele ei. Avem o adolescenta care traieste o frumoasa poveste de dragoste cu un pictor. O profesoara universitara care, in ultimii ani ai vietii, isi aduce aminte de nebunia tineretii si versurile scrise atunci. Avem prostituate care, la prima vedere, au aceeasi poveste de fond. Si avem o femeie care isi traieste viata ajuntandu-i pe altii, dorind sa moara si mai apoi, incepand sa traiasca.

Avem o mama cu un singur copil. Si patru morti imaginare. Avem o fetita plina de viata si care afirma cu tarie „El exista”. Avem o adolescenta care isi doreste o prima iubire de poveste, dar pe care o contruieste in gand. Avem o profesoara care a cunoscut multi poeti si care, pentru cateva clipe, gusta din placerea de a crede ca si ea e asemeni lor. Avem prostituate care, pana la urma, au povesti diferite si tragice, pe care le ascund sub masca aparentei. Si avem o femeie din a carei poveste nu razbate nici o minciuna. Sau, mai degraba, o femeie care detine „Arta de a trai”. Minciuna din ultima poveste e cea mai bine ascunsa dintre toate. Depinde de ochii celui care citeste sa o vada.

Multumesc, Cristina, pentru asa cadou frumos

…iar dimineata, cand m-am trezit, umbra mea din oglinda zambea intelegator. E doar o alta zi in care, in zidul interior, ma voi construi. Nu sunt intotdeuna ceea ce vezi. sunt atat de rar ceea ce vezi incat trebuie sa ma cunosti precum iti cunosti propria-ti piele pentru a (ma) stii. Sunt, macar in globul semitrasparent,  femeie. Un glob ca o minciuna frumoasa, in care amandoi suntem acasa.

Un gând despre &8222;Despre „Minciunile femeilor”&8221;

  1. „De ce iubim femeile? – Mircea Cartarescu

    Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu tră­sături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pen­tru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate ser­vitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversi­tate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoş­tinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poar­tă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asor­tează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s