O casă pentru cinci

În lumea unui sat, orice abatere de la ritmul obișnuit al zilelor este rost de povești la gura sobei. Chiar și atunci când satul e doar la câțiva kilometri de un oraș mare și ține de una din cele mai bogate comune ale țării. Oamenii se cunosc între ei și se ajută atunci când e nevoie. Cu o pâine, cu o haină pe care nu o mai poartă, cu o vorbă bună. Veștile circulă repede iar cazurile sociale se cunosc ca în palmă, la fel cum se cunosc copiii născuți în ultimii cinci ani, și cei care au pășit spre lumea Cerurilor în ultimii zece. Așa că povestea celor cinci copii de mai jos a ajuns la mine telefonic, cu un ton îngrijorat și cu întrebarea: Ce se poate face? Între timp, știu sigur că o parte din comunitatea locală s-a mobilizat și s-au strâns niște bani, niște hăinuțe, ceva alimente. A rămas un semn de întrebare, și apelez la voi pentru a răspunde.

Cred cu tărie că un copil nu trebuie să plătească greșelile părinților. Și mai știu că sunt cazuri în care acestea îl ajung din urmă, lovindu-i copilăria și joaca. Azi nu e vorba de un copil în schimb, ci de cinci. Alexandru e cel mai mare și are 16 ani, și este frate cu ceilalți doar de mamă. Vârstele celorlalți sunt de la 11 ani până la aproape 3 ani. Din cinci, trei sunt la școală. Și sunt niște copii inteligenți și cu un bun-simț cum am întâlnit uneori rar. Da, îi cunosc, că doar sunt ai satului nostru. Și fata cea mare mai venea din când în când pe la tataie și mamaie, ba cu o geacă, ba cu vreun aparat electronic, de vânzare. Stătea cuminte, lângă masa de cusut. Uneori, le mai luam, măcar din mila și de dragul privirii ei de copil inteligent, trecut prin multe. Era premiantă, cu coroniță.

Acum vreo două săptămânii, părinții lor au fost condamnați la închisoare. Nu știu exact care sunt faptele și nici nu m-a interesat foarte tare. Cert e că au rămas ei cinci, singuri, pentru cel puțin 2 ani. Niște rude care să îi ia în îngrijire permanentă nu au, chiar dacă cineva mai vine să le facă de mâncare din când în când. Și cel mai probabil în curând vor ajunge în centre de plasament. Problema este că nu vor să fie despărțiți. Au avut o copilărie nu foarte ușoară, dar s-au susținut și se iubesc, și după ce au rămas singuri, vor să-și păstreze măcar bruma de familie care le-a rămas.

Mamaie mi-a zis azi că în centrele de plasament nu sunt șanse să fie luați toți, pentru că diferențele de vârstă sunt foarte mari. Mi-e aproape clar că nici în casa lor nu vor putea rămâne. Trei dintre ei ar trebui să aibă drept singură grijă mersul la școală și tezele care se apropie. Iar doi să se joace liniștiți în curtea grădiniței. Și poate nu mi-ar fi trecut prin cap să mă implic în vreun fel dacă mamaie, femeie trecută prin multe și care abia se mai ține pe picioare la cei 86 de ani ai ei, nu ne-ar fi spus azi că vrea să o ducem la Valea Plopului, să vadă dacă nu poate să le găsească acolo un cămin temporar.

Așa că am nevoie de ajutorul vostru pentru a găsi o soluție prin care ei să rămână împreună. O asociație cu o persoană de contact. Un număr de telefon. O adresă de mail unde să pot scrie. Între timp, am scris primăriei Brazi și sper să am ceva mai multe informații concrete despre cazul acestor copii, în zilele următoare. Până atunci, mă bazez pe ajutorul vostru pentru a găsi încă niște oameni care să creadă că, la fel ca și mine, că viața unui copil este mai importantă decât greșeala pe care a făcut părintele lui.

LE: am vorbit cu o doamna de la asistenta sociala de la Primaria Brazi, foarte draguta si care si-a cerut scuze ca nu a raspuns, dar nu a primit mailul meu. Intre timp, i l-am trimis din nou pe adresa personala, a ajuns la ea si va ajunge in curand si la Primar. Din convorbirea telefonica, am inteles de la ea ca bunicul copiiilor a trecut o data pe acolo, il asteptau cu o sesizare scrisa, dar nu s-a mai intors. Familia extinsa nu pare dispusa sa se implice in niciun mod in cresterea acestora (asistenta sociala fiind responsabila sa se intereseze daca exista alternative inainte de a apela la centrele de plasament). Teoretic cel putin mama ar fi trebuit eliberata pentru cateva zile pentru a regla situatia copiiilor, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. S-a intamplat insa ca peste copii au intrat tigani in casa. Sau ca au fost amenintati de niste oameni de la care parintii lor cumparasera lemne pe care nu le-au platit. Se intampla ca au bunici, unchi si matusi, ce stau la cateva case distanta de ei si care se prefac ca ei nu exista. Am obtinut si un numar de telefon pentru cei interesati si de azi voi incepe sa dau si cateva mailuri (va multumesc tuturor celor care ati dat povestea mai departe, si mai ales celor care mi-ati oferit si niste solutii).

Va urma

2 gânduri despre &8222;O casă pentru cinci&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s