Muzici, cărți, voluntari și sacoșe

Aparent, între aceste trei subiecte legătura e cel puțin greu de văzut. Mai puțin aparent, legătura e făcută de nimeni alta decât de subsemnata, de mailurile primite și de evenimente frumoase care musai trebuie împărtășite. Pentru că pe mine frigul și albul din jur mă duce cu gândul la visare, pentru că am băut la ceai și ciocolată caldă în ultimele zile cât să îmi ajungă până la următoarea înzăpezire, pentru că am preferat să stau sub plapuma caldă citind poveștile altora, o parte din ele merită spuse mai departe.

Muzici. Mie domnul Mishu Călian de la Cluj mi-a fost drag de când l-am auzit prima oară, acum câteva ierni bune. Îmi dăduse cineva să ascult vreo două piese și cam tot atunci l-am ascultat prima oară. Pe atunci cânta singur, venise la un concert în București (dacă nu mă înșeală memoria, în deschidere la Ciocu Vintilă), și tot de atunci Viteza sângelui meu e una din piesele pe care le pot asculta pe repeat fără să mă plictisesc. M-am bucurat tare când Maya a prins contur, și dincolo de faptul că Bucureștiul e departe de Cluj, și prin urmare concertele live rare, am tot așteptat să îi revăd. Miercuri seară vin în Iron City. Concert de suflet, clar!

Zaduff-ii împlinesc 7 ani. Eu nu mai știu sigur când i-am ascultat prima oară. Știu cu siguranță că ultimul a fost anul trecut, de ziua mea. Nu fuse concert privat, dar a fost cu mulți prieteni. La fiecare concert de-al lor la care am fost m-am simțit demențial de bine, că am dansat, și râs, și ascultat cuminte. Pentru mine concertele lor (pentru că am fost la câteva, nu foarte multe) se leagă de amintiri frumoase, de oameni zâmbitori, de povești care se păstrează înscrise în memoria afectivă, pentru că sunt prea ale mele pentru a le da. Le spun de pe acum La mulți ani lui Andrei, lui Mysha, lui Teddy și Elenei. Joi, la Fabrica, le puteți spune și voi. Cu aceeași Maya de mai sus în deschidere.

Cărți și voluntari. Este un lucru știut că îmi place să culeg cărți frumoase și să le povestesc altora despre ele. Loredana, de la Editura All a descoperit prin vară asta, și mi-a dat atunci una dintre cele mai palpitante cărți care mi-au picat în mână. Despre Insomnia care provoacă insomnii am povestit aici. Acum, cei de la aceeași editură vin cu o provocare pentru toți bloggeri cu pasiuni similare. Voi intrați frumos pe site, vă alegeți cartea pe care o doriți, ei o trimit, voi scrieți. La final, pentru fiecare recenzie, se vor face 15 minute de voluntariat. Pentru fiecare comentariu la recenzie, încă 3. Dacă sunteți scriitori despre scrierile altora, datele campaniei sunt pe blogul editurii. Și dincolo de plăcerea unei cărți frumoase (zilele astea sunt bune de savurat lecturi, alături de băuturi calde și aromate), dați timpului un alt sens. Unul bun. Dacă sunteți doar cititori, comentați. Bineînțeles, cu bun-simț și la subiect, cum sunt sigură că veți face. Eu mi-am solicitat cartea (de fapt, oscilam între două, alegerea s-a votat prin lipsa uneia dintre cărți în stoc), voi reveni cu recenzia. Win-win situation, zic

Sacoșe. Nu unele de orice fel. Ci unele cu povești în spate, cu un atelier care ajută oameni cu probleme să facă ceva, cu imagini frumoase. Sacoșa de pânză e un proiect care îmi e drag pentru că spune lucrurile, uneori greu de digerat și filtrat printre atâtea curente ecologiste, simplu. Exact ca o poveste. Îmi place că provoacă, că este mai mult decât o sacoșă, este un proiect plin de viață și culoare., cu umor și care te provoacă să îl adaptezi la propriile dorințe. Sacoșa de pânză este ceva palpabil, într-un domeniu care dincolo de faptul că mă interesează, îmi pare uneori supralicitat. Și pentru că e cu zăpadă zilele astea, modelul special de iarnă mi se pare frumos tare. Pentru că îmi plac poveștile din atelierul de pânză, i-am făcut loc în dreapta paginii.

Acestea fiind spuse, să visați cald!

Escapade. Muzicale.

Momentul în care tragi aer adânc în piept și te pierzi în ieri. Cel în care îți acorzi timpul să visezi cu ochii deschiși la drumuri, la nori, la zile de primăvară. Săptămâna acesta a început ascultând. Sau ascultându-mă. Am un trecut care nu a fost mereu așa cum l-ai dorit, aproape mereu supus unui (ne)așteptat. Muzica îmi e la fel, pentru că am prostul obicei de a atașa piesele de momente. De a le pune, uneori fără motiv vizibil, la timpul trecut. Pot asocia fiecare perioadă existențială cu câteva piese. La fel cum oamenii care îmi sunt dragi au atașați, indisolubil, un intro, un vers, un cântec numai al lor. O discuție caldă pe un drum nu prea lung mi-a adus aminte de o iarnă îndrăgostită și o vară nebun de frumoasă. De o nebunie în care nu mai mai regăsesc decât parțial, chiar dacă o știu iremediabil legată de mine. Și de câteva piese ale unei trupe de care m-am atașat iremediabil chiar dacă am ascultat-o (prea) rar în concerte live.

 Prezentul meu, chiar dacă nu mereu perfect, e în azi. Iar lucrurile frumoase țin de eternitatea timpului prezent. Azi ascultăm Byron. Nu pentru ieri, ci doar de drag.  Unplugged, că așa e starea.

3 piese de noapte bună.

Dulcele de weekend

Îmi place când în casă e frig și miroase a copt și vanilie. Când aștept cu nerăbdare să treacă timpul pentru a gusta ceea ce am făcut. La mine în familie, de  vreo lună, s-a instalat mania brioșelor. Adică mama le face (la o serie ies aproape doua tăvi) și frate-miu le face să dispară Cum mama e pe plantație azi, m-am distrat cu frate-miu încercând să ne construim propriile brioșe. Nu vă dau rețeta, că abundă internetul de variațiuni pe tema asta (din fericire ), vă spun doar că, în urma discuției noastre filozofale privitoare la cantitatea de făină pe care să o punem, ne-am trezit cu o serie de brioșe-sufleu mai mult.  Din experiență învățăm, zic. Adică a doua serie a fost mai crescută și mai bine închegată.

Vă las cu poze prinse pe parcurs (din păcate mi-am adus aminte de aparat prea târziu) și cu senzația de bine pe care o ai după distracția aferentă gătitului cu un copil. Mă întreb…dacă nu îi merge cu înotul, se va reorienta spre bucătărie?

Echipa de șoc vă salută și vă dorește seri dulci și pline de zâmbete. Chiar dacă la final vă ia mai mult decât gătitul strânsul prin bucătărie.

Zilele de naștere țin de memorie afectivă. Nu de Facebook.

În fiecare dimineață, când îmi beau cafeaua și verific lumea vastă a Internetului, pe pagina de Facebook îmi apare cel puțin o aniversare. Sau aproape fiecare dimineață, că nu am făcut încă vreo statistică. Cam de câteva ori pe an, intru pe pagina aniversatului pentru o urare scurtă. Nu mereu, și nu de fiecare dată, pentru că mă gândesc că dacă mie mi se pare ciudat să mă ureze un om cu care am avut tangențial de-a face, poate or fi și alții ca mine. E drept, dreptul de a selecta cercul de oameni care sunt prieteni pe Facebook m-a făcut să îi aleg pe cei cu care am împărțit cel puțin două fraze de-a lungul timpului, și nu oameni total necunoscuți. Și am ajuns la concluzia că pot selecta oamenii din viața mea după modul în care le spun La mulți ani.

Evident, sunt cei cărora le spun asta via Facebook. Fie că nu am numărul lor la telefon, fie că sunt la zeci de km distanță, fie pentru că relația dintre noi e una aproape neutră, și atunci apelez la varianta aceasta. Sunt oameni care îmi par faini, chiar dacă am băut doar o cafea cu ei. Sau oameni care mi-au rămas atașați de memoria afectivă pentru un moment de acum nu mai știu exact cât timp.

Mai apoi, sunt cei cărora le scriu mesaje de pe telefon (sau dacă nu, un mail). Sunt oameni dragi pentru că așa îi văd eu. Oameni pe care îi admir, de care mi-e dor sau care îmi sunt parte din momentele frumoase, fără a fi neapărat parte din viața mea totală. Sunt ceea ce poți încadra ușor la categoria amici, prieteni de ieșiri sau întâlniri frumoase. Nu voi știi aproape niciodată zilele lor de naștere pe de rost (memoria mea de elefant nu se pricepe foarte bine la memorat date de genul ăsta), dar aproape sigur telefonul meu îmi va da un reminder. Sunt oamenii de care îmi pasă destul pentru a le atașa o dată în calendarul meu, și pentru care o personalizare a gândurilor nu-mi pare inutilă.

Uneori, acești oameni ajung în categoria celor pe care îi sun. Cu care împart zile de naștere. Pentru care nu mă deranjează să îmi bat capul pentru a alege un cadou care să îi reprezinte.

Ultimii sunt cei a căror zi de naștere o voi ști și dacă mă trezești din somn și mă întrebi care e. Sunt undeva la 10 la număr (cu familie cu tot). Pentru ei, un telefon nu e niciodată destul. E doar începutul unei întâlniri cu zâmbete. Sunt oamenii pe care voi încerca să îi văd, atunci, sau măcar undeva pe aproape. Sunt cei pe care știu că i-aș putea suna oricând, și care știu că pot apela la mine oricând. A le da un mesaj pe Facebook mi s-ar părea la fel de impersonal cu a le cumpăra pijamale de ziua lor. Sau șosete.

Am uneori impresia că pierdem ideea de om care contează. Că avem impresia că faptul că putem pune zeci de statusuri, dăm sute de like-uri, și scrie povești cu zâne pe wall-ul cuiva ține loc de o floare, un cuvânt cald spus personal, poate ține locul unei cafele băute cu drag și a unor povești întinse până la miez de noapte.

Acesta nu este un post anti-Facebook. Mulți dintre cei care citesc știu că au ajuns aici tocmai pentru că am pus link-ul acolo (și le mulțumesc pentru curiozitate și răbdare). E doar o părere personală despre faptul că unele lucruri trebuie folosite cu măsură. Și o certitudine a faptului că prietenia nu se menține prin socializare online.

Iar aseară mi-a fost demonstrat asta cu un concert a cărui recenzie o veți găsi curând pe Foreverfolk.

Acestea fiind spuse, vă doresc un weekend minunat! Dacă nu aveți planuri, puteți merge să vizitați muzeul Antipa, pentru că merită. Experiența mea de săptămâna trecută garantează.

Primul dintr-un șir de momente viitoare memorabile

Există ceva special în primele evenimente dintr-un an. Prima cafea, prima carte citită, primele re-întâlniri, prima ieșire din peisajul citadin. Sunt momentele de energie frumoasă, care te fac să uiți de frig și gri. Cele la care te poți întoarce mai târziu zâmbind, și cu inima caldă.

Mâine e primul concert de folk pe anul acesta pentru subsemnata. Și e cu oameni care cântă frumos și lângă care am crescut din multe puncte de vedere. Mâine seară, la Prometheus, se aprinde focul din folk. Așa, între prieteni

Va fi un prim concert frumos.