Povestea fetei-fluture ce a fugit un weekend in Vama Veche*

A fost o data ca niciodata o fata-fluture cu sufletul un pic mai mic decat o mare si un pic mai dulce decat un val,  ce isi dorea sa zboare din Bucuresti intr-un weekend.

Despre mine vei auzi lucruri bizare/ Ca sunt femeia lor, ca n-am hotare/ Dar o sa poti sa spui ca m-ai iubit candva/Si o sa mi te adresezi cu dumneata**

Si nu oriunde, ci intr-un loc in care se adapostea sufleteste si unde stia ca va pune lumina in culorile amestecate ale sufletului ei. Asa ca, intr-o vineri, a fugit din cuibul de viespi muncitoare, s-a vazut cu fata-ceai la metrou, au recuperat-o pe fata-care-zambeste-frumos, si cu doi prieteni buni ai fetei-ceai au fugit spre marea cea mare si cea veche. Baiatul ce le-a condus in siguranta pe cele patru fete spre Vama le-a adus acolo precum gandul si precum vantul. Era inca lumina cand au ajuns, si asta le-a bucurat peste masura. Incet, incet, fetele li s-au transformat de parca bucuria reintalnirii cu locuri dragi li s-ar fi intiparit in priviri. Si-au intins corturile la Mariana, si au fugit pentru a asculta-o pe fata cu luna patrata, alaturi de trei baieti responsabili de amplificarea sunetelor si a starilor. (despre ce a ascultat fata-fluture puteti citi AICI]

Despre mine vei stii intotdeauna cert/ Ca n-am copii, ca tot te-astept/ Ca am albit in graba si ca-mbatranesc/ Si am ajuns sa spun ca nu te mai iubesc

Fata-fluture a tacut. A cantat. A zambit. S-a traspuns in cantec. Fata-fluture a dansat prin semne cu fata-ceai, si a deschis bratele larg pentru a spune „te iubesc atat-de”. Am fost fericita sufleteste. A fugit apoi spre mal de mare, pentru a isi afunda picioarele in nisip. Si a dansat. Si-a mai dansat putin. Si-apoi, cand razele soarelui au spart intunericul in care se ascunsese, s-a aruncat in mare.

Eu n-o sa fiu ingerul tau vreodata/Poate-o secunda o sa-ti apar in vis

A muscat o gura sanatoasa de aer si cer si a mers sa isi intinda aripile obosite. Nu prea mult, doar putin, pana cand a fost sunata de baiatul-bun-prieten pentru cafeaua de dimineata. In ziua aceea, toata lumea o suna pentru a ii spune ca ploua. In coltul lor de lume, al fetei-fluture si al oamenilor care erau langa ea, era soare. Asa ca s-a balacit in soare si mare pana cand a hotarat ca e cazul sa manance. In a doua seara, a parasit cortul, in favoarea camerei pe care o impartea cu alti oameni-mare. (oamenii-mare sunt oameni plini de frumos, care inteleg sentimentul de liniste ce ti se aseaza stand pe scandurile de la El Comandante si privind marea la 2 metri distanta, care zambesc cand vad pescarusi, care iubesc valurile).

Tu taci si ma privesti frumos/Si tacerea cade pe jos

Cea de-a doua seara a fost concertul baietilor cu doua voci si o chitara. Asezonata de imaginea unei furtuni in apropiere. Pentru cateva momente, fata-fluture a fugit pe malul marii pentru a sta de vorba cu fulgerele. S-au certat putin, dar numai atat cat sa fie totul mai frumos. In fata ei, linia orizontului diparuse, rupta intre cer si mare. Oare numai in vremuri de furtuna, departarile se ating pana la contopire totala?

In noaptea asta m-am impacat cu toate femeile….

Pentru ca ploaia urmarea oamenii-mare, s-au retras frumos pe balconul din fata camerei. Au stat la povesti pana dimineata, si fata-fluture s-a simtit brusc la locul ei. Fata-fluture nu a suferit ca a fost singura in locul acela de poveste, pentru ca de data asta locul de poveste i-a redat ordinea in ganduri si desene complicate pe piele. Fata-fluture si fata-ceai au baut cafeaua de dimineta si s-au povestit. A fost un moment special.

Vreau sa-mi cumperi o luna patrata/ Sa ma plimb cu ea pe strada/Si lumea sa ma-ntrebe mirata/ De unde am eu o luna patrata

Duminica dimineata a insemnat iar soare, si plaja, si baie. Si mancare buna. Si un moment de apropiere cu doua fete-mare. Si re-scrierea unor povesti. Duminica seara fata-fluture era fericita. A plecat spre Bucuresti un pic trista ca nu a mai ramas, totusi fara regrete. Se va intoarce. Pe drum, o roata de la masina a hotarat ca nu ii mai place, si s-a spart. Asa ca fetele vesele s-au jucat cu roata de rezerva, in timp ce priveau luna cu doua laturi patrate (stiu ca nu se spune asa 🙂 ). Fata-fluture a ajuns acasa si a mai apucat sa doarma prea putin pana a plecat la munca.

Am un pitic, si-l vreau fercit/Cred ca-mi trebuie doi/Sa stea amandoi/Pe-o bucata de unt si sa toace marunt/Ce mai fac, ce mai zic

Autoarea povestii (fata-fluture) viseaza acum cu ochii deschisi si le multumesc oamenilor-mare care au contribuit la bunastarea ei sufleteasca (cu sau fara voie): Cristina mea (cea care a hotarat ca musai sa ajungem la mare), Cristina Andries (fata-ceai), Andra (fata-care-zambeste-frumos), Alina Manole (fata-cu-luna-patrata), Tudor, Adi (Cristescu), Jonnie, Adi (Tanase).

*aceasta este povestea reala a felului in care am perceput iesirea asta la mare. Conceptul de „fata-fluture” nu a existat printre numele personalitatilor mele multiple, dar s-a nascut duminica dimineata, impreuna cu fluturii ce au fugit din stomac si s-au ascuns in parul meu sub forma de clame. Mi se potriveste la fel de bine precum cel de „fata-scoica” sau de „fata-pescarus”. Depinde din ce parte a plajei privesti. Oricum, ideea centrala e ca aseara eram plina de energie pozitiva si pare-se ca inca sunt asa, cu toate ca vremea asta ar trebui sa ma darame.

**toate versurile scrise cu italice fac parte din piese ale Alinei Manole.

[a avut oare cineva rabdarea sa citeasca TOT? eu nici sa recitesc pentru corectura nu ma simt in stare]

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Povestea fetei-fluture ce a fugit un weekend in Vama Veche*&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s