oameni / cărți


Am fost joi seară la deschiderea oficială a librăriei Humanitas de lângă Cișmigiu. O să mai merg.Într-o zi fără lansare, să stau să mă plimb cuminte printre rafturile cu multe-multe cărți, să savurez un ceai bun în colțul cu iz de cafenea și vedere la stradă, să mă simt voyeur prin inima orașului și a literelor, cu zâmbetul pe buze. Acum m-am plimbat printre oamenii care răsfoiau cuminți cărți, sau stăteau și primeau autografe pe cartea nou lansată a lui Andrei Pleșu.

Am ajuns târziu, am prins doar o frază care mi s-a părut de o sinceritate naivă într-o lume în care toată lumea caută răspunsuri definitive, soluții aplicabile și dovezi cuantificabile – Cartea asta (e vorba de Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste) nu am scris-o ca să ofer răspunsuri, ci mai degrabă pentru a provoca cititorii să se întoarcă asupra unor întrebări esențiale despre viață și om. Vreau să înțelegeți că realitatea nu e în ceea ce vedeți la televizor, în știri, în politică, ci în ceea ce suntem noi, în întrebările pe care ni le punem și care sunt vechi de când umanitatea. La mine argumentul a funcționat pentru a o achiziționa. Asta pe lângă subtitlul ei, care rezonează cu ideea mea intuitivă ca metaforele transmit uneori adevăruri sau posibilitatea de căutarea a lor mult mai deschis și frumos decât o vor face vreodată tratatele științifice sau filozofice. O să revin cu idei după ce termin lectura

În rest, prezențe de la 15 la 75 de ani. Zâmbitori și răbdători, chiar dacă uneori s-au produs mici aglomerări sau înghesuieli. Multă lume cu frunți destinse, și așa bine prinde să vezi asta într-un București în care parcă din ce în ce mai mulți oameni se nasc cu riduri de încruntare și colțuri de buze lăsate încât o să mai trec pe la evenimente de genul, că să nu uit să se poate. Întâlniri programate, cu drag. Întâlniri întâmplătoare, cu surpriza frumoasă a revederii neprevăzute.

Vă las cu câteva imagini, cam ceea ce mi s-a părut relativ prezentabil după ce am șters mai bine de jumătate dintre ele. Că aparatele de împrumut sunt uneori greu de intuit și poveștile prinse prin obiectiv nu sunt mereu poveștile din capul autorului. Oricum, e prima încercare de a face o poveste din imagini, după tabără. Poate mai fac și altă dată 🙂

Programul librăriei pentru restul lunii și pentru decembrie îl găsiți aici.

Niște poze. Porțile de Fier.

Pentru că am promis că le pun (și) aici.

Pentru că am vreo 1000 de gânduri, și vreo 0,99 cuvinte prin care să le exprim.

Pentru că e luni. După un weekend cu ploaie (pentru toată lumea) și dureri de cap (pentru subsemnata).

Pentru că, în ciuda faptului că am niște gânduri cu gust vag amărui, niște idei cu gust vag patetic-îndrăgostit, și niște povești cu intrigă ciudat-familiară, respir-gândesc verde și senin.

Ceea ce vă doresc și vouă.

Iarna mea

E cu brazi albi de dimineață. Cu îngeri în zăpadă. Familie de oameni albi. Vin fiert și aromat. Un strop de nebunie. Multe zâmbete. Mi-aș dori să mă pregătesc de Crăciun zilele astea, să văd filme siropoase, să alerg după lucruri frumoase pentru oameni dragi. Să mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Știu, mâine nu o să îmi mai placă iarna, când voi merge cu zăpada până la glezne la birou. Când voi simți frigul și umezeala din oase. Când dimineața îmi va greu să mă ridic din pat. Dincolo de toate, vreau să rămân cu iarna mea așa cum mi-a fost ieri și azi. Simplă, frumoasă, albă până la nesfârșit.

Imagine de mic dejun 🙂

 

Pârtieeeeeee!

 

Tata-omul de zăpadă.

 

Să aveți o săptămână frumoasă.