O zi bună la Sibiu

Te trezești la cât vrei. O să vezi, aici ai nevoie doar de câteva ore de somn pentru a îți simți bateriile încărcate. De parcă energia oamenilor din jur îți face somnul mai bun. Tragi draperia, sunt semne de cer senin. Balerini, o rochie comodă, laptop-ul în spate. 15 minute de plimbare până în centru. Hai fie, poți lua și taxiul. Aici dacă o cursă face 7 lei vei primi rest. Să nu te șochezi, e normalitate!

…..

Pardon Cafe. Cum intri, mergi în față de tot. Masa din dreapta are priză. Și vedere la geam, dacă te hotărăști să ridici ochii din telefon sau laptop. Capuccino vienez și apă plată. Mail, blog, mai citești ce s-a mai scris. Fata care ți-a adus cafeaua a auzit când vorbeai la telefon că nu ai mâncat dimineață și-ți aduce o farfurie cu biscuiți. Din partea casei să te țină până la prânz (râzi pentru că exact te gândeai la un post despre oamenii faini pe care i-ai cunoscut aici și dacă mai apar mulți ca ea o să fie roman).  Te uiți pe program, faci planul mental, între timp realizezi că ți-e aproape foame și niște oameni simpatici se văd la cafea în Piața Mică.  E cald afară acum, dar parcă prea arde soarele. Cred că o să plouă.

??????????

Continuă lectura

Publicitate

Tu de ce o faci?

Tocmai ce am ajuns la Sibiu. Nu, trenul nu a avut întârziere (suspect, dar adevărat). Despre drumul cu trenul, citiți la Chinezu. Dacă nu era Cristina și Twitter-ul nu aflam că suntem nu numai  în același tren, ci în același vagon.

Și nu plouă.

Am avut drept companion de drum un om de teatru. Un om fain, pe care îl știam din poveștile altora.  O să vă povestesc peste vreo două săptămâni mai multe despre el și spectacolul la care lucrează acum. Un om care a făcut teatru cu deținuți, performance cu șomeri și din cauza căruia acum o să stau să caut pe net cel puțin 10 lucruri care mi-au atras atenția.  Un început bun de drum, aș spune.

No, și cum povesteam noi dimineață, bând cu nesaț din cafelele cumpărate din Gara de Nord, vorbeam de publicul de teatru. De ceea ce oferea teatru acum 100-200-500 de ani și ceea ce oferă acum. Concluzia lui e că omul vine la teatru într-un schimb: dă niște bani pe un bilet (care pot să fie 10-20-100 de lei) și așteaptă ceva în schimb. Iar dacă acum 100-200-500 de ani oameni așteptau la schimb educație, întrebări existențiale și filozofie complicată, azi oamenii vin la teatru pentru Emoție. Din aia pură. Vin să râdă, să plângă, să stea față în față cu propriile drame și întrebări și să le trăiască.

Nu prea am găsit cuvinte să-l contrazic.

Și m-am întrebat sincer de ce merg la teatru? Și da, dincolo de faptul că e artă, că e un gest de bun-simț pentru mintea mea și pentru cultura mea, merg la teatru pentru Emoție. Și Magie.

Tu, de ce?

Nu am pășit încă în inima FITS. Nu am mers pe stradă. Nu am văzut spectacole de teatru.  Dar am un zâmbet mare pe față, pentru că am senzația că aici emoțiile bune și trăirile depline sunt la ele acasă.

(și o imagine preluată de pe pagina oficială de Facebook a FITS- să vă mai uitați zilele astea pe acolo, cine știe ce surprize frumoase găsiți? 🙂 )

Istoria altfel

Recunosc cu mâna pe inimă că nu am fost niciodată pasionată de istorie. Am tocit-o cu drag și spor în clasa a 8-a, pentru capacitate și tot ce țin minte de atunci e că e corespondentă cu prima mea cădere de calciu, după olimpiada la materia respectivă. Și într-un fel îmi pare rău, pentru că istoria nu se rezumă la o serie de date de manual sau articol, ci la serii de povești despre obiecte, interpretări și oameni ascunși în spatele acestora. 

History România, lansat săptămâna trecută într-un decor de Las Vegas (dar aproape de Piața Floreasca 🙂 ) își propune tocmai prezentarea unei istorii altfel. În care obiectele își găsesc sensul prin evaluare și valorificare (Pawn Stars), în care mașinile vechi sunt reconstruite (Counting Cars) sau în care poți vedea povestea Americii ca într-o carte (Bărbații care au clădit America). Ba chiar mai bine de atât, că pentru că se construiește cu ajutorul unei grafici de ultimă generație și propune reconstituiri cât mai aproape de adevăr. Vorbesc aici de trei emisiuni pe care le-am prins întâmplător, la mama acasă,  butonând televizorul și încercând să găsesc ceva la care să mă uit și eu și frate-miu. Și el a avut câștig de cauză și nu mi-a părut rău. Pentru că, dincolo de lipsa mea de pasiune pentru istorie, emisiunile de la History devin un mod de a vedea lucrurile altfel. Iar mașinile din Counting Cars sunt de vis 🙂 

Eu zic că e o alternativă bună și relaxantă la filme date pe repeat sau la emisiuni politice. Și are avantajul de a îți oferi și informații care ți se lipesc fără să vrei de minte, fără a le toci dintr-un manual. Plus că nu le-ai găsi într-un manual. Și pentru cei care se plâng la infinit că suntem o țară iremediabil înnomolită în can-can și politici de budoar, cifrele de mai jos demonstrează că alternativele devin din ce în ce mai căutate de public. Semn că se poate.

București, 25 aprilie 2013 – HISTORY®, principalul canal TV din portofoliul liderului de piaţă în distribuția canalelor de entertainment, A+E Networks® UK, un joint venture între A+E Networks® şi BSkyB, este numărul 1 în topul stațiilor TV de documentare din România. Topul a fost realizat printre locuitorii mediului urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, conform datelor furnizate de ARMA (Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor) [Sursă: ARMA/TechEdge YTD 2013, perioada februarie -17 aprilie, pe toată durata zilei].
Potrivit datelor oferite de ARMA, peste 500.000 de telespectatori unici pe zi urmăresc HISTORY România (18-49 urban). Publicul urban este reprezentat cu precădere de bărbaţi (peste 60% din audienţă) şi persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 54 de ani (peste 80%).
 

(ia să văd, ghiciți cu ce se ocupă băieții de mai sus? )

În căutarea Ființei

Ființa e rotundă. Definiția rotundului este totuși, o dezbatere în care ne pierdem ore în șir. Anul I de facultate, primele noțiuni de filosofie greacă. O poveste despre Apă, Foc, Ființă, Căutare și Adevăr. Un pic de neînțeles pentru copila un pic supra-ponderală și cu ochelarii pe nas care eram atunci.

A fost nevoie să treacă timp și să ajung să pun piciorul pe un tărâm magic ca să descopăr că lumea se împarte în cei care nu cred în căutare și cei care fac din căutare o destinație în sine. Grecia e locul unde a căuta își găsește sens în fiecare piatră ce ține în ea memoria unor zei ce par a zbura din când în când deasupra mării. De la ei se trage cerul senin, apa cu zeci de nuanțe de albastru și vinul acela bun, care îndeamnă la cunoașterea propriei ființe. Iar când toate acestea sunt concentrate într-o insulă mică, înconjurată de ape ce par mereu potolite, unde plajele sunt uneori atât de albe că ai impresia că cineva a aruncat var în nisip și alteori capătul drumul de munte se încheie cu un abis de mare, îți poți permite să devii căutător.

Să lași acasă tot ceea ce știai despre tine și despre ceilalți. Despre lumea de lângă tine. Și-apoi să cauți cuminte, printre măslini, urme de nisip și pahare de vin și visare, principiul pe care unii îl numeau Apă, alții Foc, alții Număr sau Ființă. Arche-ul. Poți să o faci prin cuvinte, sau prin imagini. Și mai ales, poți alege să nu pleci singur în căutare, ci alături de Foto Union, între 18 și 24 mai.

Îți trebuie un cont de Instagram, un blog și dragul de a descoperi. Pe care oricum ai face ți-l vei redefini în Thassos, în lumea în care ritmul locului te subjugă inocent și zâmbitor și apoi te face să tânjești zile întregi după soarele lui aparte. Crede-mă pe cuvânt, am fost acolo.

Detalii găsiți pe blogul oficial al Foto Union (pentru cei care au intrat mai târziu pe blogul acesta, Foto Union înseamnă Cristian Suțu și Radu Bădoiu) – mai sunt 8 locuri libere care își caută căutătorii. Până pe 6 mai.

Iar dacă descoperiți ce e Ființa sau de ce e ea rotundă, vă rog să îmi scrieți urgent, de o foaie de pergament. Sau, și mai bine, să îmi trimiteți o imagine a ei, așa cum o puteți voi prinde cel mai bine.

Picture 105

(așa arată un apus fără întrebări existențiale. În Thassos, evident)

Duminică, ora 8

E senin afară. Trei pui de lalea se odihnesc cuminți pe un pervaz, lângă o diplomă galbenă (vă spun mai încolo ce-i cu ea). Aș mai fi dormit un pic. Chiar un pic mai mult. Doar că vecinii mei s-au gândit că ora 8 e o oră bună de recondiționat casa. Așa că m-am trezit având senzația clară că mă bormașina ce găurește tacticos peretele de lângă camera mea îmi va ajunge în cap, fără preaviz. Evident, în 30 de secunde după ce am făcut ochi am început să fredonez Balada pentru bormașină a lui Make. Și acum vă scriu în timp ce îmi beau cafeaua alături de pereți dărâmați, bormașini și alte cele. E o dimineață aproape romantică 🙂

Revenind la diploma galbenă. Am fost aseară la Gala de premiere a Spring Super Blog 2013.  Am tot zis că o să scriu despre părerile despre concurs, o dată ce se afișează clasamentul. Între timp, o parte din idei s-au diluat, altele s-au impregnat puțin mai tare în mintea-mi creață. A fost prima participare, nu promit că și ultima la un concurs de genul acesta. Când m-am înscris îmi propusesem să scriu povești – așa cum o fac de obicei – doar că știam că acum vor fi cu temă dată de sponsori. La final, am fost pe locul 4 și sunt mulțumită cu el. Pentru că am perceput totul ca un exercițiu personal, dar la care am avut avantajul unui feed-back. Și e un exercițiu pe care îl recomand, atunci când ai impresia că ești în pană de idei, că te-ai plafonat sau nu mai ai încredere în capacitățile tale creative. Mi-am demonstrat că pot bate câmpii cu grație, dar la obiect, în cele 14 probe și nu am cumulat penalizări. Acum, ce-i drept, abia aștept să primesc produsele Farmec (că oricum sunt peste tot în baia mea 🙂 ) și să-mi comand cărți de la Nemira. Evident, voucher-ul câștigat de la Jolidon mă bucură și el 🙂

Revenind la Gală. Loc de premii, karaoke și povești și gazdă super-primitoare a fost RSS Pub. Le-am promis că o să mai trec pe acolo, îmi place că e departe de agitația din Centrul Vechi, e undeva la mijloc între drumul de la job spre casă, și are terasă simpatică. Despre care Victor spune că o va face și mai simpatică. Și are un mare plus: și anume oamenii de la bar. Știți voi, ăia care uneori au o față atât de acră, încât îți vine să le arunci cu ceva în cap și juri că nu mai calci prin locul acela, oricât de bună ar fi cafeaua. Ei bine, la RSS oamenii sunt simpatici și zâmbitori. Plus că au și o Oana, berbec, prin zonă. Super plus 🙂

Senzația din primele 10 minute după Gală a fost un pic ciudată. Au plecat o parte din cei care veniseră, cei care mai erau în zonă se cunoșteau de la ediția anterioară și se bucurau de re-vedere. Noroc că-s eu simpatică (sau ei? 🙂 ), și m-au adoptat, așa că – după ce am ajuns printre ultimii la premiere – am și plecat printre ultimii de la petrecerea de după. Într-o ordine total aleatoare, aseară am stat la povești cu următorii (nu sunt singurii care au fost prezenți, dar nici măcar eu nu pot vorbi cu toată lumea în același timp 🙂 ): Andrei, Emil (dacă dați vreodată de el, să NU-l rugați să cânte la karaoke, oricum o va face 🙂 ), Luciana și Otilia (știu că una-i olteancă și alta moldoveancă, dar eu le-am cunoscut la pachet și au în comun faptul că zâmbesc mult. Cred că de-asta ne-am înțeles bine), Daniel (craiovean plin de energie), Eglantina (care pictează frumos, are rochii șui făcute de ea și pare tipul de om determinat să dărâme munții), Mădălina (ea a reușit să ajungă chiar mai târziu decât mine, și am apreciat faptul că a avut curajul să se înscrie în concurs când mai era doar o săptămână până la finalizarea lui, doar de dragul provocării, și fără să ia în calcul penalizările) și Radu (ardelean simpatic tare, clar omul cel mai talentat când a venit vorba de karaoke, m-a lăsat să mă joc cu el pe o piesă ce mi-e dragă și nu a ieșit tocmai rău 🙂 )

A fost destul de cald să stăm la terasă de la un punct încolo. Și a fost bine. Ajunsesem hotărâtă să plec pe la 7-8. Am ajuns acasă ceva mai târziu. Motiv pentru care, duminică, ora 8 speram să visez fluturi și mări. Dar bormașina a câștigat lupta, între timp s-a făcut aproape 10, cafeaua e pe terminate. Și chiar dacă pe blog nu scriu despre mâncare, ea nu crește în frigider și ar fi cazul să mă plimb spre piață. Cred că acolo e ceva mai liniște.

Să aveți o duminică de vis, spun! Fără zgomote inutile, pe cât posibil.

DSCN2216