Moment muzical. Fericirea păcătoșilor.

Este Fercirea de luni. Și viceversa. Știu, e miercuri, lansarea s-a întâmplat ieri, luni e doar un fel de amintire. numai că sunt unele stări care trebuie distilate înainte de a găsi drumul spre foaie. 

Totul pornește de la definiție. Păcătosul – așa cum îl vede ea – este doar un om care iubește cu inima, și nu cu mintea. 

O să spui că e imposibil. Eu îți spun doar că nu te-ai uitat bine în jurul tău. O să ai tendința să îl invidiezi pentru tăria cu care își poarte cicatricile trecutului, reușind mereu să se recompună la fel de sincer. Eu îți spun doar că uneori, curajul ia forma unor tăceri ce ascund zeci de oglinzi, în care chiar și el – păcătosul – se uită rar spre deloc.

Păcătoșii iubesc azi. Și trăiesc pentru mâine. Ieri este doar o piesă din puzzle-ul care îi compune.

Păcătoșii sunt oameni care își caută jumătatea perfectă, musai la fel de păcătoasă. Alegerile lor, că sunt despre prieteni, lucruri care se înconjoară sau iubiri-ce-se-vor-perfecte sunt asumate și poartă cu el un fel de credință ancestrală că viața se trăiește simțind-o, nu calculând-o.

Păcătoșii își găsesc fericirea poate mai greu. Pentru că înșeală și sunt înșelați. Pentru că se dăruie mereu. Pentru că uneori trebuie să se ascundă în hainele rațiunii. Dar singurul motiv pentru care îmi doresc să fiu păcătoasă în sensul poveștii Alinei Manole este că, la final de drum, găsesc liniștea. Și acel moment magic în care cineva îți spune, într-o luni dimineață, ”lasă-ți grijile aici”.

Până atunci, nu uitați că în dragoste singurele adevăruri care e musai să le spuneți la timpul lor sunt ”te iubesc” și ”nu te mai iubesc”. Tot ceea ce este la mijloc este povestea ta.

Nu e oximoron, e adevăr. L-am văzut aseară, pe scena teatrului Excelsior, adus la viața de Alina Manole. Și îl găsiți și pe album. Dacă sunteți cuminți și mergeți la un concert, s-ar putea să îl găsiți în voi. Nu e dramatic și nici trist, nu curge sânge și nici măcar nu doare. E simplu și frumos ca stare, chiar dacă experimentul muzical este unul complex. E așa cum trebuie să fie.

Să fiți fericiți. Sau păcătoși. Cel mai bine să fiți păcătoși fericiți.

Publicitate

Mâine. Ziua de Mâine.

Afis Ziua de Maine 2013Nu e joc de cuvinte, e realitate simplă: mâine începe Ziua de Mâine, Festivalul-Concurs de Muzică Folk de la Alba-Iulia.

Dacă nu e prima dată când mă citești deja ești conștient că – pentru mine – mersul la Alba Iulia e ca și cum aș merge acasă. Așa îmi sunt de calzi oameni, de frumoase și pline de povești evenimentele lor, și întotdeauna plec înapoi spre casă cu sentimentul că încă mai e ceva de văzut acolo. Totul a început cu Ziua de Mâine din 2011. După un an în care interacțiunile mele cu zona folk fuseseră rărite considerabil, în care multe dintre concerte sau organizări îmi lăsau un gust vag amar și cochetam serios cu ideea de a renunța la scris. Atât în zona ForeverFolk, cât și pe blog.

Au fost de ajuns două zile. Și mai ales două seri. Zâmbetul Pompiliei atunci când ne-a întâmpinat, pe mine și pe Raluca, de parcă ne vedea după o lungă perioadă de timp (de fapt, atunci ne vedea prima dată). Oamenii care umpleau sala seară de seară, cu un zâmbet fericit pe fețe atunci când plecau. Steagurile negre cu inimi, siglă a festivalului în acel an, care umpleau tot orașul. Cafeaua din fiecare dimineață. Cafelele de fapt. Prima, la hotel, lângă o gașcă de bloggeri simpatică tare. A doua, la Art Cafe, cu aceeași gașcă, secondată de oamenii care lansau albume și cărți, concurenți, organizatori. Repetiția lui Alifantis, pentru că nu puteam prinde concertul din seara de duminică. Și mai ales starea aceea…că ai trăit un moment atât de frumos încât e musai să-l dai mai departe.

Ziua de Mâine nu e doar despre muzică. E despre organizare și despre dorința celor din spatele Festivalului să facă în fiecare an ceva mai bine decât anul anterior. E despre a nu te plafona atunci când oricum ești pe cel mai bun loc (pentru că da, Folk Alba este pentru mine cel mai bun festival de gen din țară). E despre artiști care simt asta, și atunci vin în fiecare an cu un concert altfel la pachet. Un exemplu elocvent e domnul Alifantis, care – în 2011 – a venit alături de Cântece de Șemineu Band (și a reușit, pentru o oră și mai bine, să țină bloggeri departe de orice rețea socială pentru că i-a captivat), iar anul acesta vine cu al său Mozaic la pachet. E felul lui special de a arăta că e atașat de Alba. Și de publicul cald de acolo. E despre oameni. Despre zâmbete date fără motiv, chiar și atunci când nu ai dormit decât (prea) puține ore sau ai răcit tradițional (prietenii știu de ce 🙂 ).

Anul acesta, din motive obiective, o să stau acasă atunci când Ziua de Mâine își va deschide porțile. Speram ca anul acesta să văd și eu Cetatea Carolina altfel decât prin ceață. Și mi-ar fi plăcut să fiu în zonă când prietenul Matache își va lansa albumul la Art Cafe. Plus că îmi e un pic dor de gustul dulce-amărui al pieselor lui Cosmin Vaman. Dar cum oricum acolo sunt prezenți Make, Siameza și o întreagă gașcă de bloggeri, mă aștept să descopăr Ziua de Mâine prin ochii lor. În plus de asta, chiar dacă nu pot vedea live cei zece concurenți finaliști, pe site-ul festivalului fiecare dintre ei are o pagină dedicată, unde pot asculta piesele și le pot vota. Și asta puteți face și voi, cine știe, poate descoperiți o piesă nouă preferată.

Ziua de Mâine a fost și rămâne, chiar dacă de la distanță, acel eveniment care te poate ajuta să descoperi fericirea din lucrurile mici. Vă urmăresc de acasă, să știți! 🙂

Organizatori: Consiliul Judeţean Alba, Asociaţia Cultur’ART Alba Iulia

Parteneri în organizare: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Biblioteca județeană Lucian Blaga Alba, Universitatea 1 Decembrie 1918, Teatrul de Păpuși ”Prichindel” Alba Iulia, Art Café Downtown, R.Y.M.A.

Sponsor: Bristot

Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cluj, Radio România 3Net (www.radio3net.ro), ForeverFolk, Romantic FM, Radio Itsy Bitsy FM, Radio Transilvania, Cațavencii

Moment muzical. Lansarea.

A fost luni seară. Aceea lansare pe care o așteptam cu atât drag pentru că, dincolo de omul din spatele albumului și care mi-e un bun prieten, se află artistul. Cel cu emoții, cu întrebări și stres inerent înainte de eveniment. Cel pe care l-am ascultat prima oară într-o toamnă, chiar de ziua lui, acum vreo cinci ani și mai bine.  Mi-au rămas atunci în cap Marea și piesa cu murături. Cea despre care aveam să aflu mai târziu că se numește Colind pentru prieteni.

Între timp a apărut ForeverFolk. În principal, omul Marius Matache a fost vinovat că am ajuns în echipă. De atunci, am tot avut ocazia să-l întâlnesc pe artistul Marius Matache. Singur pe scenă, cu Radu, cu Alex, cu Madu, alături de prieteni. L-am ascultat chiar și la metrou sau pe scena mare de la Alba sau la Vatra Dornei. Îi știam piesele înainte să ascult albumul, ceea ce nu înseamnă că acesta nu a reprezentat o frumoasă surpriză. Pentru că demonstrau că, alături de om, în timpul în care piesele au stat la dospit, a crescut frumos și creativ, artistul. Luni a fost doar un pretext pentru a ne arăta acest lucru pe scena de la Excelsior.

Am spus luni seară unor oameni, o scriu aici: a fost una dintre cele mai faine lansări la care am participat (cu asumarea unui grad de 5% de subiectivitate 🙂 ). Îmi e greu să scriu despre prieteni cu detașare. Îmi e și mai greu să fac acest lucru atunci când – dincolo de votul de încredere pe care l-am acordat de când auzit de lansare – evenimentul de luni a fost o surpriză frumoasă pentru mine. Au fost oameni care s-au jucat pe scenă, texte simpatice aduse în piața inedită din fața publicului, piese care m-au făcut să cobor spre amintiri sau la care am zâmbit și am bătut ritmul în gând. Piese pe care le știam puse în alte forme, sau același forme recepționate altfel. Un public-prieten.

Mi s-a dovedit, într-un mod simplu și deștept, că uneori e bine să aștepți și să crești alături de visele tale. Că lucrurile cele mai bune se întâmplă la momentul potrivit. Și că artiștii cresc – la fel ca și oamenii – prin experiența timpului, a celorlalți oameni, a celor care îi susțin sau le neagă forța de a merge mai departe și mai sus.

Și pentru că pentru unele experiențe faine nu există nici măcar pentru mine cuvinte destule, concluzia este doar un mare Bravo, Make! Și aștept cu mare interes următorul album 🙂 (zice dumnealui că are deja piese pregătite și va prezenta o parte în următorul concert din București).

De mers la…(recomandări de final de săptămână)

 Așa cum declaram acum vreo două zile, se întâmplă lucruri și asta nu e rău de loc, dacă luăm în calcul că viața socială activă atenuează simptomele de astenie aferente toamnei (acesta nu e rezultatul unui studiu efectuat de cercetători englezi, ci doar concluzie trasă prin propria experiență). Mulțumesc pe această cale oamenilor care mi-au transmis fel de fel de invitații pentru un weekend relaxant (nu, nu erau indecente, mama, dacă la asta te gândeai) – doar că voi fi puțin plecată în team-building pe la vecinii bulgari. Aștept cu interes de pe acum invitațiile pentru weekend-ul viitor 🙂

Mâine mi-am anunțat deja prezența la concertul lui Make. Din câte țin eu minte, Coyote e încăpător, și concertul de anunță fain, așa că…poate ne vedem pe acolo. Și dacă suntem la capitolul muzicale și din zona folk, seria deschisă anul trecut a Galelor Folk You de toamnă, în Centrul Vechi, continuă în acest an pe 14-15 septembrie. Adică vineri și sâmbătă. Mi-aș fi dorit tare să o aud pe Alina cu piticul ei cu tot (cel care îmi sună mie la fiecare mesaj primit), pe domnul Alifantis cu Zan cu tot (pentru că i-am ascultat doar o dată în varianta aceasta, și asta era demult, tare de mult – vorba câtecului), Emeric și Setul (tot din motive de nevăzut live de mult), pe Zoia și Vița de Vie. Bine, nu că celelalte nume de pe afiș nu-mi fac cu ochiul, dar oamenii suntem și avem preferințe 🙂

Dacă nu ați ajuns la Undercloud, între 10 și 16 se desfășoară Maratonul Teatrului Independent, aflat la cea de-a doua ediție. Multe piese de văzut, o parte dintre ele în premieră, o serie de teatre independente care pun în joc spațiile lor, actorii și munca. Trăgând cu ochiul pe program, sunt cam 6 piese pe seară, deci loc de unde alege aveți destul. Evenimentul este organizat de Asociația Teatrul.ro și puteți consulta programul și toate detaliile aferente pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Și ca să fie programul complet, ce-i mai frumos decât să îți alegi un obiect lucrat manual și să ai posibilitatea de a asculta poveștile meșterilor ce l-au creat. Sau poate să-l faci cadou. La Copac vă invită vineri, sâmbătă și duminică, după ora 14, la Târg de Artă și Simboluri Meșteșugite. Și pentru că prezentarea lor m-a convins că eu eveniment la care aș merge cu drag, dacă mi-ar fi posibil să mă aflu în două zone geografice diferite în același timp, îmi permit să o dau mai departe:

E ceea ce unii ar numi târg de hand-made. Dar nouă ne plac înțelesurile neaoșe. Și dorim să întoarcem dibăcia meșterilor în lumea artelor, acolo unde îi este locul. Vom călători printre vase de ceramică pictate. Vom accesa frumuseţea lemnului transformat în cutii. Ne vom împodobi trupurile cu bijuterii din răşini şi sticlă, cu accesorii din piele şi argint. Ne vom înveşmanta în haine şifonate manual. Ne vom petrece La Copac cu poveştile meşterilor-artişti pe tărâmul Ţării din Inima noastră. 

Eu nu ajung, în mod evident, la niciunul din aceste evenimente. Dacă ajungeți voi, vă aștept cu povești 🙂 Așa, că la început de toamnă tot e vremea de conserve, zic să umplem bucătăria mea virtuală cu amintiri frumoase.

Cam asta a fost pentru azi. Să fiți iubiți!

 

 

 

Se întâmplă zilele acestea

Stări de toamnă specifice. Astenie la unii, insomnii la alții. Crize de personalitate sau apatii scoase din butoiul cu melancolie bine ascuns o dată cu venirea verii. Visări cu ochii deschiși pe geam la ce-ai mai fi vrut să faci și n-ai făcut. Se întâmplă răceli severe, îndrăgosteli bruște, pasiune de moment fără putință de gestiune, drama bine poziționată între frunze ce prind nuanțe galbene și răcoarea dimineților ce-ți dau palme peste ochi. Mi se întâmplă și mie, nu vă spun exact ce și cum.

Dincolo de toate, se întâmplă o groază de evenimente, de parcă toamna a scos din sertare afișe care mai de care mai colorate și mai frumoase. Se întâmplă revederi și parcă dragul de a te cuibări liniștit în adăpostul unor momente frumoase e mai drag atunci când îmbrățișările țin de cald.

Se întâmplă ultimele zile ale festivalului de teatru independent (de orice) – Undercloud. Nu am reușit să ajung la nicio piesă, și dacă nu cumva vine vreun prinț fermecat cu rezervări gata făcute și care să mă ia de la job cu forța, nu cred că voi ajunge. Ceea ce nu înseamnă că nu îmi pare rău. Că proasta mea organizare nu e scuză e adevărat, dar cert este că au fost piese faine. Mai sunt trei zile. Dacă mergeți, vă rog să-mi povestiți.

Se mai întâmplă să-mi fie dor de un concert cu oameni fani, cu piese simpatice, cu prieteni aproape. Așa, cât să înfrângă astenia și să fie un pas frumos spre o toamnă ce știu sigur că va fi plină de evenimente. Pe fondul acestei stări, colegul și prietenul Marius Matache – adică Make – are concert joi, la ceas de seară trecut de 20, în Coyote Cafe. El cântă pentru prima dată acolo. Eu asociez locul cu o petrecere de burlăcițe unde am cântat corespunzător la karaoke, am râs în hohote și am rămas cu amintiri frumoase. Loc de mers între prieteni, zic 🙂 Că tot se anunță concert special, găsiți la el pe blog afiș, poveste, detalii…și puteți pune și o idee de piesă la set-list.

Se întâmplă toamna și e bine, chiar dacă ați citit posturile anterioare și ați putea crede că vă mint! 🙂