Moment muzical. Confesiunea.

Este un concert despre care nu pot scrie prea multe. Am spus-o și atunci când am ieșit de acolo. E un concert pe care îl trăiești. Cu îndoială, patimă și lacrimi. Cu luciditatea în care realizezi că meriți totul pentru tine. Cu umorul care te salvează de la a deveni doar un alt cinic. Și apoi, cu maturitatea de a te bucura de fiecare altă întâlnire, de fiecare dimineață de luni, de fiecare ”te vreau”*. La urma urmei, cu acele bucăți de Timp pe care le-ai păstra în prezent continuu. E un drum-confesiune, cu adevăruri spuse doar pe jumătate, de Alina Manole și Raul Kusak.

Dacă l-aș fi întâlnit acum cinci ani, ar fi fost doar un concert. Cu un pianist minunat, cu o voce care rupe canoane și o poveste în care aș fi apreciat doar curajul autoarei de a se aduce în prim-plan. Culmea, cam acum cinci-șase ani am și ascultat-o pe Alina pentru prima dată. Ea și chitara și Niciodată înger. Și mi-a lăsat atunci doar mirarea unei stări pe care o simțeam venind de pe scenă, dar nu rezona cu mine. Încă visam în acele întâlniri unice care nu se frâng niciodată la mijloc de drum.

Joia Păcătoșilor, așa cum a ajuns la mine vineri seară, a fost însă un concert despre mine.  Și despre atâți alți oameni din jurul meu care au învățat, cu fiecare moment de recompunere în oglindă, că există întâlniri unice. Doar că ele pot avea în ele durerea pierderii, alegerea de a minți, sau gustul amar în care împarți pe cineva nu cu tine, ci cu altcineva.

A fost altfel. Nu pentru că nu știam piesele, ci pentru că Alina fără chitară e mult mai vulnerabilă. Iar pianul lui Raul îmbracă drumul păcătoșilor cu note pline, cu momente în care te pierzi între ele doar pentru a o lua de la capăt,

Un drum pe care e bine să-l faci, fie și pentru a îți aduce aminte că sunt unele emoții care nu se uită, ci doar să păstrează adânc, gata să iasă atunci când sunt provocate. Și asta, de fapt, nu e deloc un lucru rău, ci doar un motiv în plus să trăiești frumos.

Să mergeți să trăiți Joia Păcătoșilor alături de Alina Manole și Raul Kusak. Chiar dacă e într-o zi de vineri. Chiar dacă într-o toamnă gri. O să vă placă și o să plecați ca după un moment în care v-ați confesat cuiva care nu vă judecă. Pentru că – în schimbul cântecelor de pe scenă, al poveștilor, al zâmbetelor cu subînțeles – veți da poveștile voastre, adevărurile acelea pe care le-ați închis de mult și un trecut pe care doar acum îl poți privi cu ochi senini.

 * mi-a rămas printre gânduri ideea că ”te vreau” e o declarație mai frumoasă decât ”te iubesc”. ba chiar e cea mai frumoasă declarație. pentru că. ascultă piesa de mai jos și vei înțelege.

Publicitate

Introducere în alchimia toamnei

Să ne înțelegem: mie nu îmi place toamna în mod special. Dacă astenia de primăvară reușesc să o fentez profitând de zile mai lungi și cer oarecum senin, cea de toamnă mi se așează cuminte pe sub piele și mă transformă. Nu îmi plac zilele din ce în ce mai scurte, sunt meteodependentă și zilele cu ploaie au grija principală să mă deprime crunt, aș fi în stare să plâng la orice film siropos și mă trezesc extrem de greu atunci când nu pot vedea soarele furișându-se pe ferestrele multe ale balconului, iar partea cea mai proastă este că aș dormi vreo 20 de ore din 24, motiv pentru care mobilizarea de a nu face acest lucru îmi mănâncă orice urmă de energie pozitivă.

Ce legătură au toate acestea cu alchimia? Păi, absolut niciuna. Doar că, pe lângă acest mix de stări, există partea plină a paharului. Cea pe care mă strădui să o văd și să o înțeleg, de cele mai multe ori prin ochii celor de lângă mine. Toamna timpul curge așezat, și încă nu e atât de frig încât să te ascunzi în casă. Poți învăța să apreciezi savoarea unui ceai pentru gustul și poveștile pe care le aduce, mai degrabă decât pentru a te încălzi. Toamna se concretizează proiecte de vară, se așează sentimente frumos în rafturi, se fac provizii de voie-bună, savurată pe îndelete, nu între două plecări. Toamna, dacă ai ochi să vezi, poți primi cadou cele mai frumoase întâlniri. Și se culeg, cu grijă, ciorchini din ceea ce ai semănat o vară întreagă.

Și la urma urmei, despre asta e vorba în Alchimia toamnei. Despre a așeza în rafturi frumos orânduite rânduri de oameni frumoși și proiecte aparte. Și de a pune altele în minte, să ai ce să crești în mijloc de iarnă friguroasă.

Matache-Poclitaru-webAlchimia toamnei este seara de muzică și poezie pe care Marius Matache și Sorin Poclitaru o pregătesc, pentru voi, pe 28 octombrie, la Excelsior. Un spectacol care să adune toate stările astea contradictorii despre toamnă și să le așeze pe una din cele mai frumoase scene pe care am văzut-o.

Pe Make l-am cunoscut tot toamna. Mai exact de ziua lui, acum aproape 6 ani. Prin nu mai știu exact de împrejurare am fost cărată la el la concert (da, avea concert de ziua lui în Big Mamou, și am mâncat și din tortul sărbătoritului, cu toate că habar n-aveam cine e 🙂 ). Atunci am plecat acasă cu gândul am să-mi bag pe bucăți toate mințile în cap. Tot atunci, am ascultat-o prima oară pe Alina Manole. Două întâlniri muzicale deloc întâmplătoare. Din cauza lui (frumos și cinstit din partea mea ar fi să spun datorită lui) am ajuns să scriu pe ForeverFolk. Și să îmi cunosc siameza.

În timpul ăsta care a trecut, am așteptat lansarea de album și de la el am învățat că e mai bine să aștepți pentru a putea prezenta un produs de calitate, decât să te arunci înainte, precum un berbec. L-am văzut în ipostaza de artist, de șef-de-trib (la ForeverFolk), de profesor (ioi, ce șoc am avut la primul concert la care cineva l-a salutat cu bună seara, domnule profesor), de prieten bun să ajute dar și să ofere o palmă de redresare la nevoie, de om. Un om pe care nu pot decât să îl respect pentru că întotdeauna a dorit să facă ceva mai mult. Chiar dacă asta a însemnat să își asume riscuri.

Sorin îmi e drag de când am primit, via mail, vreo două poezii de-ale lui. Nu știu cum poate omul ăsta să fie când umorist, când cinic-ironic, când romanțios până la cer și înapoi, dar trece prin toate stările acestea natural și farmecă prin ele. Iar faptul că unele dintre piesele de suflet lansate în folk în ultimii ani sunt pe versurile lui nu face decât să îmi confirme ipoteza. L-am vizitat și la Humor, la a lui Cooperativă, și știu că am rămas aproape șocată de atâta ospitalitate și zâmbet sincer. Între timp, drumurile ni s-au intersectat de câteva ori, i-am citit poeziile mai pe îndelete și m-am bucurat de fiecare revedere.

Dacă veniți la concert, puteți face și o faptă bună, pentru că cei doi vor pune la vânzare albumul Hoinar prin Piața Matache (semnat Marius Matache) și cartea de poezii Amalgam (semnată de Sorin Poclitaru), la prețul de 30 de lei, iar jumătate din sumă va merge către Vlăduț, un bebe care are nevoie de un zâmbet. Detalii aici.

Și pentru că un spectacol pus la cale de doi nebuni frumoși nu poate avea decât o promovare după chipul și asemănarea lor, aflați următoarele:

– dacă sunteți bloggeri și vreți o invitație dublă la concert – nu trebuie decât să spui ce însemnă pentru tine alchimia toamnei, pe Blogal Initative.

– dacă vreți bilete, dar nu aveți timp să ajungeți la casierie, nicio problemă. Le livrează Make cu SMART-ul (nb: livrările se fac între 15-17 octombrie, așa că mai aveți doar câteva ore să dați un mail 🙂 )

– dacă aveți deja bilete și vreți să fiți speciali la concert – pe ForeverFolk avem concurs care pune la bătaie tricoul oficial al evenimentului Alchimia toamnei, ce apare într-un tiraj limitat

În rest, zic să ne vedem cu bine pe 28, să descifrăm împreună Alchimia toamnei.

Sponsori: Hello HotelsDomeniile SâmbureştiAqua Carpatica

Parteneri: Blogal Initiative, BitDefender/Parteneri media: Radio România Actualități, RFI România, ForeverFolk, Adevărul24FUN, ArtAct Magazine

Biletele sunt disponibile la casieria Teatrului Excelsior (Str. Academiei nr. 28) și online pe www.bilete.ro

Moment muzical. Fericirea.

Uităm repede şi ne amintim greu cele mai simple lucruri. Cum ar fi acela că Fericirea nu e un deziderat aparţinând tratatelor filosofice, ci un mod de a vedea lucrurile. Şi o alegere pe care o poţi face în fiecare zi. Cu singura condiţie de a împărţi cu cei de lângă tine. Lucrurile bune sunt depline atunci când sunt împărtăşite. Nu poţi fi fericit în singurătate.

Îţi sună cunoscut? Ştiu, şi mie. Doar că aseară mi-a adus aminte de toate aceste maestrul Radu Beligan, în deschiderea concertului Vunk. Uneori, mesajele cunoscute e bine să îţi fie aduse la cunoştinţă de oameni pe care îi admiri şi respecţi. Pentru că abia atunci ai curajul să îţi deschizi sufletul deplin.

Aveam apă în ghetele de piele întoarsă şi mi-era frig. Ochii erau puţin roşii. Picioarele încă mă dureau de la stat pe tocuri nepermis de mult cu o seară înainte. Emoţional, mă simţeam prinsă între dor şi teamă. Şi, taman peste toate, dormisesm în trei zile cât dorm într-o noapte normală. Fericirea….suna bine şi total improbabil.

Dar am ajuns decisă să mă bucur de moment. Acesta a fost primul pas. Alegerea de a căuta fericirea.

Restul paşilor s-au înşirat firesc, în timp ce brăţările albe deveneau lumini.

Am ascultat piesele pe care îmi doream să le ascult. Şi altele pe lângă. Am stat ce am stat pe scaun, până când strânsesem prea multă energie pentru a mai sta. Am dansat. Am cântat. Am răguşit un pic. Şi am zâmbit. Mult. Destul cât să îmi adun rezerve de energie bună pentru alte zile.

Am dat mai departe, spre miezul nopţii, mesajul.

Şi timpul a stat în loc.

 WP_20131003_002

 Aşa şi ce dacă stau la coadă pentru fericire o viaţă-ntreagă, o să stau la rând şi pentru tine şi-o să-ţi dau şi ţie

 WP_20131003_012

La final, totul depinde de ce alegi între a simţi apa din ghete sau zâmbetul din gând. Şi când vezi cât de simplu e totul, poţi să te bucuri cu adevărat de un spectacol realizat cu atenţie, cu drag şi dăruire pentru public, cu efecte nenumărate. Acel spectacol care schimbă nu numai viziunea despre ceea ce înseamnă un show live, ci are puterea să te schimbe un pic şi pe tine. Chapeau, băieţi!

 Şi mulţumesc.

Azi și luni cu muzică

Azi.

De la 19. În Piața George Enescu. Alexandru Tomescu. Da, l-am mai ascultat (de vreo 3 ori chiar). Și nu, încă nu a început să-mi placă muzica la vioară în orice context și la orice oră. Doar că omul ăsta spune povești cu fiecare notă pe care o cântă. Iar diseară cântă pentru o cauză nobilă: restaurarea bisericii de lemn din Urși.  Concertul e în are liber, aveți o ocazia de a vă bucura de un om a cărui muncă și al cărui talent l-a făcut să fie unul dintre cei mai buni violoniști ai lumii, la momentul actual.

De pe la 20 și un pic. Merg la Gala Folk You, în Centrul Vechi. Pentru că mi-e dor de Alina și de domnul Nicu Alifantis. Alegeri personale, din fericire programul pentru azi și mâine e destul de plin pentru a putea alege orice doriți.

Luni.

 De la 20. În aceeași piață menționată mai sus. Trio Zamfirescu. Niște oameni pe care îmi doresc de multă-multă vreme să îi ascult cântând live. Cam de când i-am văzut prima dată la Românii au talent (și mi-am dat palme metaforice că avem așa oameni frumoși în jur și niciodată timp să-i descoperim) Un concert cu ritmuri de flamenco, jazz și clasic, având punct comun chitara clasică căreia cei trei îi dau o nouă interpretare. O să fie frumos, vă spun eu 🙂

Și dacă fug destul de repede, poate ajung la măcar jumătate din concertul Cobzality, din Puzzle. Locul e nou deschis, din ce am văzut la colegul Make vin cu o adevărată ofertă culturală la pachet, ceea ce înseamnă că e posibil să ne împrietenim foarte tare. Despre Cobzality – i-am ascultat la Sibiu, în două contexte total diferite. Prima dată când au cântat în Piața Mare, iar eu și Raluca ne minunam că oamenii de pe scenă chiar sunt români, că povestea creată de ei poate capta atenția a sute de oameni, și când Ciuleandra a sunat atât de altfel încât am rămas fără cuvinte. A doua oară, a fost la Gală, în Sala Thalia, când un Colind interpretat de ieri a reușit să aștearnă în sală senzația de atemporalitate și dorința de a vedea dincolo de oamenii de pe scenă. Dacă scopul lor e să te facă să îți iubești rădăcinile muzicale, atunci eu cred că le iese. Și încă bine de tot. M-aș bucura să îi ascult iar.

Cam atât. Mâine plec la mama, așa că nu vă recomand nimic. Doar dragoste și voie bună 🙂