Cel mai ușor dar

Și cel pe care îl primești mai mereu înapoi, este gestul simplu de a zâmbi. Da, știu ca a venit toamna, cu asteniile specifice. Că deja se lucrează pe brânci și parcă ai și uitat de vacanță. Că cel mai probabil ai vreo 1001 de chestii care te apasă. Nu ești singurul, chiar dacă asta nu te încălzește cu nimic.

Eu am învățat povestea asta cu zâmbetul de la tiză de-a mea, care îmi e dragă tare. Și care atunci când zâmbește, reușește să te facă să uiți de orice. Măcar pentru 30 de secunde. Și mai ales te face să vrei să dai înapoi aceea stare frumoasă. Cei care mă cunosc știu că sunt rare momentele când sunt cu adevărat tăcută sau întunecată la față. Pentru că îmi plac oamenii zâmbitori, încerc pe cât posibil să fiu unul dintre ei. Până la urmă, niciunul dintre oamenii cu care interacționez zilnic nu e vinovat pentru problemele mele, așa că nu văd niciun rost în a transmite mai mult negru, în defavoarea luminii unui zâmbet. Poate sunt eu naivă, dar eu cred că zâmbetele sincere ne fac să fim mai buni și mai frumoși și devin, o dată cu timpul, contagioase.

Azi am primit dovada că nu sunt naivă deloc. Te-ai gândit vreodată ce poți face cu un zâmbet? Cei de la Colgate s-au gândit, și în schimbul zâmbetelor voastre vor dona câte un produs către Crucea Roșie. Da, de data aceasta zâmbetele devin chiar prețioase pentru că ele ne vor ajuta să fim puțin mai buni.

Și nu e complicat deloc. Se dă una bucată aplicație pe Facebook. Să face una bucată upload la o poză zâmbitoare – nu, nu cred că nu ai așa ceva, pentru că dacă nu ai, nu știu cum ai rezistat să citești până acum. Fiecare zâmbet este echivalentul unui produs ce va ajunge la oameni care chiar au nevoie de ceva mai mult decât un zâmbet. Și pentru ca treaba să fie completă, dacă tot ai pus poza, dă un Share, un Like, transmite mai departe.

Se caută 100.000 de zâmbete în total. Chinezu lansează provocarea printre bloggeri de a găsi 100 mai zâmbăreți. Eu cred și sper că se vor găsi mai mulți 🙂 . Ce-ai zice să îl împarți și pe al tău?

 

 

 

Cursa vieții trebuie să continue

Scriam acum ceva vreme, cu ocazia ultimului Acoustic Bloggers despre faptul că unele dintre proiectele umanitare pe care le susțin foarte tare (verbal, în scris, sau printre picături de timp liber) sunt legate de copii. Pentru că, revenind la ceea ce spuneam și atunci, nu e nimic mai trist să vezi un copil care nu se poate bucura de copilărie, sau un adolescent care nu se poate bucura de primele lui escapade, din cauza bolii. Și mai trist, în momentul de față, este că există o serie de boli tratabile și cu un final optimist, având în spate singura condiție de a fi depistate la timp, iar în țara noastră nu există laboratoare echipate pentru acest tip de diagnosticare.

Statistică: în România doar un procent aflat undeva în jurul a 50% din copiii diagnosticați cu leucemie supraviețuiesc, comparativ cu nivelul general european de 80%.

Salvarea vieții acestor copii începe simplu. Cu un diagnostic pus corect și la timp. Nu cu o serie de campanii făcute de părinți/prieteni/cunoscuți pentru a strânge banii necesari unei diagnosticări peste hotare.

Statistică: 5000 de copii și adolescenți suferă în acest moment de leucemie, în România. Fără un tratament adecvat, viața lor nu poate continua mai mult de o lună și jumătate. 500 de copii sunt diagnosticați anual. (sursa – aici)

Un prim pas în a face lucrurile să meargă mai bine: aparatura performantă. Care să dea rezultate rapide. Și mult mai corecte. Contra prețului de 150000 de euro. E mult? E puțin? Nu sunt eu cea care să judece or să decidă. E prețul unei case în zona Pipera. Și văd dimineața, când merg spre birou, mașini a căror valoare se apropie de suma aceasta.

Ce poți face? Să-ți iei vreo 30 de secunde. Să formezi 890. Să donezi 2 euro. E mult? E puțin? Aș spune că e puțin. Ia gândiți-vă cam ce vă cumpărați cu 9 lei. Și comparați asta cu un pas înainte în viața unor copii.

Pentru că zâmbetele copiilor din jurul nostru sunt neprețuite. Pentru că, la un moment dat, am aflat în imediata apropriere cum e să vezi pe cineva, pentru ca la foarte puțin timp să afli că a plecat să se plimbe cu îngerii. Pentru că fusese diagnosticat prea târziu. Pentru că de fiecare dată când frate-miu mă ia și mă învârte prin casă, după ce am ajuns acasă (că doar acum e și mai înalt și mai puternic decât mine 🙂 ), îmi explodează inima de fericire că e un copil atât de frumos.

Mai sunt două săptămâni până la încheierea campaniei.

 Campania Cursa vietii trebuie sa continue se desfasoara intre 24 martie – 30 mai 2012 si este dedicata strangerii de fonduri pentru diagnosticarea corecta a leucemiei la copii si adolescenti si pentru depistarea din timp a infectiilor la pacientii imunodeprimati / transplantati, prin procurarea de aparatura medicala performanta si prin imbunatatirea conditiilor din laboratoarele de genetica moleculara.

Informații mai găsiti pe site-ul dedicat si pe pagina de Facebook. Tot acolo, găsiți și conturile bancare unde se pot face donații mai mari.

Poți aduce și tu un Zâmbet pentru viitor

Toți cei care mă știu măcar puțin, știu și că una dintre cele mai importante persoane din viața mea este frate-miu. Poate și pentru că diferența de vârstă e semnificativă (anume vreo 13 ani și jumătate), am avut întotdeauna senzația că frate-miu e cel mai cel copil, și de a mă panica în cazul în care îi se întâmpla ceva. Tot datorită lui și a echipei de înot din care face parte (cu care m-am plimbat prin toată țara, aproape) am realizat că una dintre cele mai dureroase experiențe este atunci când te doare. Sau atunci când ai nevoie de sprijinul unui adult, și tot ce primești e obligația de a merge singur mai departe.

Tocmai din cauza acestora, și a faptului că un copil care poate redescoperi zâmbetul reprezintă una dintre bucățile de frumos într-o lume din ce în ce mai gri, consider că o campanie precum cea construită de Danone trebuie dată mai departe. Eu am aflat de la ea de la Make, și mesajul ei e pe atât de simplu, pe atât de important de distribuit mai departe: cancerul la copii poate fii tratat. E important să descoperit la timp, e nevoie de ca părinții să fie permanent informați, e nevoie de răbdare. Dar se poate.

Și într-o lume în care cu siguranță veștile proaste circulă mult mai repede decât cele bune, o astfel de veste are nevoie de ajutor pentru a ieși în față. Rezultatul constă în zâmbete pentru viitor 🙂