Scrisoare pentru un om la inceput de drum

(cu drag, pentru Amalia si premiera piesei Deseori neobservat)

Tu, copil drag, erai aseara in atat de multe locuri si in atat de multe ganduri, ca nu am apucat sa vorbim prea mult. Nici macar sa te incurajez corespunzator inainte nu am facut-o, si nici cele doua palme pe post de calmant pe care ti le-am promis nu ti le-am dat.

Aseara ai facut primul pas. Ai avut un curaj pe care il banuiam in energia ta, mereu surprinzatoare, dar care acum mi-a fost confirmat. Il pastrai mereu, il pasai de la o zi la alta, asteptand momentul acela magic cand va fi nevoie sa il pui in fata pentru un vis aparte.

E greu sa evaluezi un spectacol de teatru obiectiv, pentru ca intotdeauna exista termenul de comparatie. Vezi tu, e cam la fel cum e cu oamenii. Cu unii te legi de prima data (si uneori, pe viata), pe altii ajungi sa ii indragesti in timp, cu ceilalti nu te poti exprima in niciun fel. Singura diferenta e ca eu nu am fost la niciun spectacol care sa ma lase indiferenta, pe cand oamenii iti pot lasa si impresia asta. Cel mai greu e cu cei pe care ii descifrezi in permaneta. Necesita atentie si rabdare. La fel ca piesa care mi-ai pus-o in fata aseara.

Cristi si Istvan te-au ajutat in nebunia asta frumoasa. A fost momentul lor de cautare in care ne-au primit si pe noi, iar pasarea de ciment imi va ramane un refren care se va lega inevitabil de imaginea celor doi, intre trei becuri aprinse si un pick-up din care muzica nu poate acoperi zgomotul de la bucataria de sus. Au fost emotii. Si la ei, si la tine, si la noi. Cred ca daca le imbutelia cineva,se puteau darama muntii cu ea.

A fost un proiect de ambitie si e bine ca a fost asa. Ai incercat sa iti demonstrezi tie si celor de langa tine ca poti face asta. Ai reusit. Acum ramane sa cresti frumos, asa cum ai facut-o intotdeauna. Pentru ca aseara am vazut ca poti. Si stiu ca ai capacitatea de a invata in permanenta (si mai ales dorinta de a face asta) si puterea de a iti asuma greselile si a le intoarce in favoarea ta in viitor. Sa nu uiti niciun moment curajul de merge inainte, atat te rog.

Iar eu, ca o buna prietena ce sunt, sunt mandra pana peste doar si poate. Esti al doilea om din oamenii dragi sufletului meu care reuseste anul acesta sa aduca un vis la realitate. Si faptul ca sunteti voi imi aduce aminte ca atunci cand muncesti si crezi in ceea ce faci, lucrurile se intampla.

Despre piesa, veti putea citi in curand pe ForeverFolk.com

Publicitate

Deseori neobservat – o stare de bine, o piesă de teatru și o invitație

Poster_Print_faraData(acesta este cel mai lung articol publicat aici. nu pentru că are multe cuvinte, ci pentru că îl scriu și rescriu de vreo trei zile. ocazie cu care am aflat că e extrem de complicat să descriu oameni dragi, vise frumoase și proiecte îndrăznețe).

Pe Amalia o știu, mai mult sau mai puțin, de o viață. Sau cel puțin din aceea parte de viață în care începi să te formezi uman, conștient, să îți asumi decizii, să urmărești vise. Prietenia dintre noi a pornit firesc, în liceu, și a continuat la fel de firesc în anii ce au urmat. Chiar dacă am avut perioade când ne vedeam de două ori pe an (din motive de distanțe), chiar dacă ne-am schimbat fiecare în fel și chip. Ne-am urmărit viețile una alteia cu interes și ne-am oferit mâini de ajutor și palme de suport atunci când a fost cazul.

Amalia a terminat Facultatea de Filosofie, la un an distanță de mine. Dar nu uitase niciun moment dragostea ei pentru teatru și visul de a studia la o facultate de profil. Așa că și-a făcut bagajele și a plecat la Iași. I-a fost ușor? Niciun moment. Poate unul din motivele pentru care prietenia noastră a supraviețuit anilor este respectul pe care ni-l purtăm reciproc. Amalia este un om care luptă pentru visele lui. Care nu s-a blocat niciodată în faptul că nu avea suport material, și este în permanență împinsă de la spate de o forță pe care numai oamenii cu un dram de naivitate și încă câteva de nebunie o au: aceea de a crede în drumul lor.

I-au trebuit încă trei ani și o lucrare de licență pentru a își da seama că iubește scena în alt mod decât al omului din prim-plan, ci al celui care face lucrurile să se întâmple așa cum le vezi, ca spectator. Amalia s-a întors în București acum aproape un an și de atunci visează să facă regie. Și cum orice drum lung începe cu un prim pas, și prima ei piesă a ajuns la acel punct unde trebuie validată. Nu de actori, nu de prieteni, ci de public.

Dragii mei, cu cea mai mare plăcere vă invit luni, 3 iunie, să vedeți Deseori neobservat. Și pentru că îmi place să împart visele, unul dintre cititorii mei va veni cu mine la teatru. Eu ofer biletul, el se bucură de spectacol 🙂 Așa că vă rog să îmi scrieți în comentariu un mesaj simpatic pentru Amalia sau un motiv pentru care vreți să vă iau cu mine, luni seară. Concursul e deschis până duminică, la ceas de seară. Atunci voi alege dintr-o pălăria magică câștigătorul. Am marea rugăminte să lăsați în comentarii adrese de mail valide, pentru a vă putea contacta, să vedem unde ne vedem, etc 🙂

De ce să mergeți? Pentru că vă spun eu 🙂 Serios acum, pentru că sunt sigură că piesa poartă amprenta oamenilor din ea. Pentru că s-a muncit la ea pe brânci. Pentru că se râde și se plânge. Pentru că e un mesaj personal și o poveste pe care puteți să o croiți după chipul și  sufletul vostru. O știu pe Amalia de atâta timp, încât știu că cine o cunoaște o poate ori îndrăgi definitiv, ori deloc. Dar nu e un om comod și unul pe care să-l uiți ușor. Și cred sincer că prima ei piesă, ca regizor, va păstra amprenta asta. Și îmi doresc la fel de sincer să fie așa.

Și acum, prezentarea piesei. Din comunicat.

DESEORI NEOBSERVAT” este un spectacol autonom, cu reguli textuale proprii. Este vorba despre o „neîntâlnire” accidentală, un dialog între imaginar şi real, un joc despre limita dintre existenţă şi non-existenţă şi, desigur, despre iubire.

„LEO – Dar poate că o să te întâlnesc odată într-un alt loc. De pildă într-o gară. Să zicem că mă urc în tren şi tu te afli deja în acelaşi compartiment. Mă așez vizavi de tine ca şi cum asta ar fi tot. Şi atunci voi începe să râd. Sau poate că nu voi râde. Deloc.
EL – Odată mă voi uita în stradă de la fereastră şi’n ziua aia va ploua, iar jos un bărbat nu va reuși să-și deschidă umbrela. Eu voi vedea că mâinile lui sunt mâinile tale. Şi-atunci o să-i strig de la fereastră: De ce nu traversezi strada? Acolo pe partea cealaltă nu te vei uda. Iar el va spune : „Cum de mă tutuiți?”Nu vă cunosc , domnule, vă tutuiesc doar mâinile!”

Acesta este un trailer. De spectacol de teatru. Poate vă convinge vizualul, mai mult decât textul.

Spectacolul va avea loc la sediul Teatrului TABU, în Piața Rosetti nr.5 (subsolul Hotelului Banat), de la ora 20:00 .  Detalii despre preț, bilete, rezervări, găsiți aici

Spectacolul se joacă pe 3 și 6 iunie. Haideți să-i facem o surpriză frumoasă Amaliei și să îi arătăm că visele nu sunt pe degeaba.

PS: articolul rămâne pe prima pagină până duminică, să nu uitați de concurs.

 LE: cu mine vine maine la teatru Oana, pentru ca asa a decis Random.Org. Va povestesc dupa cum a fost 🙂

castigator teatru