Amintiri din Ziua de Mâine

Afis imagine - Festival de Folk, 2014Până la Ziua de Mâine mai e puțin. Am un strop de dor de ducă, niște planuri, programul festivalului în față, mașina echipată cu șoșoni de iarnă și un chef nebun să mă întorc acolo. Acolo unde e mereu o formă de Acasă.

De Ziua de Mâine am auzit prima dată acum câțiva ani. Vinovat a fost, fără doar și poate, prietenul Marius Matache. Care, după prima sa interacțiune cu Festivalul ne-a povestit minute în șir despre toate lucrurile bune, despre atmosfera mișto, despre publicul aparte. L-am crezut pe loc, și fără întrebări. Îl știu capabil de critică constructivă, și de a aprecia un lucru bun atunci când îl vede, mai ales când vorbim despre un domeniu care face parte din activitatea sa – de om care cântă, de om care întreține singurul site dedicat folkului din Ro (ForeverFolk, pentru cei ce nu știu : )

Am mers până acum la două ediții ale Festivalului – în 2011 și 2012. E puțin poate, și cu siguranță gradul de subiectivism în evaluarea Festivalului e foarte-foarte mare. Dar știu, încă după primele ore de Ziua de Mâine, că dacă ar fi să aleg un singur eveniment de folk la care să particip într-un an de zile, apoi aici aș veni.

Dacă deschid cutiile cu amintiri din colțurile lor de lumină, în cele cu eticheta Alba Iulia găsesc sute de culori și emoții. Aleg azi 10. Pentru cei 10 ani de festival. Ordinea e aleatorie.

1) plafonarea în care mă aflam în 2011, când am plecat din București spre Alba. Și trezirea într-o realitate frumoasă pe care mi-a adus-o Festivalul. Trezirea din cauza căreia am luat decizia de a nu renunța la scris, ci doar să caut mereu Frumosul pentru a îl povesti mai departe.

2) Nicu Alifantis și Cântece de Șemineu band la repetiție. E unul dintre cele mai speciale momente muzicale la care mi-a fost dat să particip. Și cum am plâns undeva, în mijlocul unei săli cu sute de locuri în care eram singurul spectator, atunci când a cântat Ploaie în luna lui Marte. Nu am văzut atunci concertul mare, trebuia să plec spre București. Dar am văzut oameni pentru care arta însemnă profesionalism, iar aceea ora și jumătate mi-a descoperit multe despre căutări, așteptare și muzică.

3) emoțiile concurenților. În concurs și, dincolo de toate, în Gală. Stăteam lângă ei în spatele scenei, îi aștepta un public mare în Casa de Cultură. Ei zâmbeau, se încurajau, cântau. Erau prieteni, chiar dacă doar pentru câteva minute.

4) backstage-ul. Grupurile care se formau în jurul unor oameni. Zâmbetul cu care apare mereu Ducu Bertzi, liniștea lui Mihai Neniță, respectul pe care îl impune Nicu Alifantis, joaca din priviri a lui Andieș. Și modul în care lumea pare mai puțin încrâncenată în spațiul acela uneori friguros.

5) bloggerii prezenți la festival. Cei care aveau legătură cu folk-ul dar totuși îi descopereau o nouă față. Cei care au descoperit acest gen de muzică prin Festival și au ajuns să-l îndrăgească. Bucuria atunci când ascultau ceva frumos. Uimirea în fața unor momente speciale. Și modul în care toate acestea treceau de la unii la alții

6) cafeaua de la Art Down Cafe. Discuțiile din jurul ei, laptop-urile aliniate pe mese în timp ce se scriu articole, modul în care se pun în ordine gândurile din serile anterioare

7) Cetatea Alba. Am văzut-o prima dată în noiembrie, cu ceață și frig și umezeală. Ceea ce nu m-a oprit atunci să mă plimb vreo două ore printre ziduri de istorie.

8) Raluca încercând să mă sune în 2012, atunci când domnul Alifantis a venit cu Simphonicu, iar eu eram în trenul ce nu mai ajungea la Alba. Doi ani am foat la Alba, în ambii nu am ajuns la recitalurile sale. Mereu am avut prieteni care au avut grijă să mi-l aducă aproape.

9) recitalul domnului Andries din 2012. În toamna aceea, puțin înainte, domnul Andries prinsese o altă rădăcină în inima mea, una legată de o tabără de fotografie din Apuseni și de scris articole, selectat poze și împărțit bucăți de inimă pe muzica lui. A fost unul din momentele în care poveștile s-au legat cât să mă facă să visez mai departe.

10) și poate ar trebui să fie prima amintire. cea mai puternică. cea care a făcut diferența: bucuria din ochii oamenilor care organizează acest festival. Felul în care ne-au primit mereu cu brațele deschise (când am spus că mă simt ca acasă nu am exagerat deloc), zâmbetele lor chiar și atunci când au strâns ore în șir de oboseală și alergătură, modul în care fac din festival un motiv de bucurie nu numai pentru cei invitați, ci în primul rând pentru locuitorii din Alba Iulia, dorința de a face să fie din ce în ce mai bine.

Fie și pentru ei și pentru munca lor merită să căutați a vă face amintiri din Ziua de Mâine. Eu și Raluca plecăm joi înspre acolo, pentru a le creiona pe cele ale ediției aniversare. Ne veți găsi pe ForeverFolk și pe aici, în perioada 20-23 noiembrie.

Detalii despre program găsiți aici.

Niște motive suplimentare pentru a ajunge la Festival le dă Make – care anul acesta nu ajunge la Ziua de Mâine, dar îl susține cu tărie, așa cum o face de când i-a cunoscut.

Vă doresc o săptămână în care Ziua de Mâine să însemne posibilitatea unei noi amintiri și a unui nou motiv de zâmbet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s