Fragmente

De timp, de spațiu, de mine

Aseară am visat că mă plimbam pe malul Dunării, în Budapesta. Era liniște, așa cum mi-am găsit-o în cele două zile petrecute acolo. M-am trezit cu dor de ducă. Ca să îmi treacă, am ascultat o înregistrare nu foarte clară a unui băiat ce cânta Here comes the sun . Băiatul pe care ne-am oprit să-l ascultăm în Praga preț de o piesă și am rămas pentru vreo trei ore. Unele întâlniri rămân emblema unei fericiri. Acesta a fost una dintre ele.

Citesc Harry Potter. Primele volume au fost cu gust de concediu și ore de așteptare până la tren. Unul s-a citit aproape singur într-o zi ploioasă în Praga. Mai am două, nu prea vreau să le încep de teamă că se termină povestea. Oricum, e una din acele cărți care creează dependență. Și mi-am dat seama (din nou) că e bine să mai treci și peste prejudecățile conform cărora cărțile cele mai bine vândute nu sunt și alea foarte bune. Una peste alta, Harry Potter creează dependență, vă zic. Aștept un weekend de noiembrie ploios și fără chef de ieșit din casă să văd filmele.

Nunți. Botezuri. Alte nunți. Toamna asta toată lumea pare că se așează la casa ei. În mintea mea: rochie-pantofi-geantă-ce fac cu părul meu scurt. Moment de pauză cât mă duc să întorc șifonierul pe dos. Și-apoi iar rochie-pantofi-geantă-accesorii. Dacă nu ies din casă săptămânile ce vin, să știți că nu am dispărut. Doar sunt în program de redresare emoțional-financiară.

A avut Amalia o nouă premieră. La Giurgiu. Așa mi-a plăcut piesa și abordarea că încă nu mi-am găsit cuvintele să vă spun povestea ei. Cândva, în viitorul apropiat. Cât încă se mai joacă, că la Giurgiu ajungi chiar repede dacă vrei🙂 Până atunci, vă las cu ce a scris Raluca, pentru ForeverFolk.

Gala Folk You. O sută de oameni cunoscuți, văzuți din întâmplare sau știuți din mesaje. Și încă vreo tonă de amintiri, din zecile de concerte văzute acum vreo cinci-șase ani. Sau legate de oamenii care erau acolo, printre gânduri răzlețe. Rezultatul: trebuie musai să văd un concert Taxi (pentru că domnul Dan Teodorescu are o charismă super-super-faină), vreau un concert electric și de zbânțuială cu byron (așa repede mi s-a părut că a trecut timpul alocat lor că nu m-am dezmeticit prea bine de ce pleacă de pe scenă), domnul Alifantis rămâne unul din artiștii aproape sufletului meu, chiar dacă știu piesele pe de rost. Și să nu uit…#fericireadeluni e fericire chiar și într-o zi de sâmbătă.

Piesa de luni. Să nu fiți însingurați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s