GreenSounds Festival – fragmente, concluzii, vacanță

green soundsÎnceputul meu de vacanță a coincis, într-un mod simpatic și neprevăzut, cu începutul primei ediții a Bucharest GreenSounds Festival. Am strâns idei cât pentru o săptămână de scris în două zile state acolo (vineri și duminică, sâmbătă am jucat în deplasare la Ploiești🙂 ), dar cum sunt cu un picior în prag de plecare și cu celălalt încercând să termine bagajele (și să se asigure că nu am uitat nimic pe acasă), vă las concluziile și  niște fragmente muzicale.

….

Urma. Vineri seară, după muncă. La Roaba de Cultură era plin-plin de oameni. Majoritatea stând jos, cuminți, zâmbind. Plutea un fel de energie bună peste pajiște, de parcă toți oamenii aveau o poveste frumoasă de spus. Muzical, impecabili, așa cum îi știu. Cu amintiri la pachet – că așa îmi trebuie dacă m-am apucat să-i ascult din liceu. La o piesă am vrut să-l sun, dar mi-am adus aminte că acum e însurat și cu copil și mi-a fost frică să nu-l deranjez. El fiind băiatul drăguț care mi-a dat primul CD Urma cadou, dar CD-ul era mai deștept decât playerul meu de atunci și nu puteam să-l ascult. Deloc întâmplător, a doua zi băiatul devenit azi bărbat avea o poză de la festival pe Facebook. Cu copil cu tot🙂 I-am mulțumit acum pentru muzica dăruită atunci.

Subcarpați. Revelație personală. I-am mai ascultat, mai mult sau mai puțin întâmplător. Mereu înregistrați. Genul lor nu e neapărat unul care să mă inspire, dar mergeau mereu atunci când aveam de călcat rufe sau șters praful. Muzică de energie brută. Live…ei bine, live mi-au dat o palmă din care mi-am revenit la vreo două zile. De la stat cuminți pe pături și mergând pe fire de amintiri, m-am trezit ridicându-mă în picioare și sărind, cântând, aplaudând timp de minute bune. Subcarpați nu numai că sună bine de tot – cu tot mixul lor de genuri – dar transmit la energie că îmi venea să mă duc după ei în backstage să îi întreb dacă nu cumva au și de vânzare :D . Să faci oamenii să treacă de la mișcări de rap la hore și de la încruntări la râs la amintiri din casa bunicii nu-i ușor. Dar le iese bine. O să mai merg să-i mai văd.

Big Band-ul Radio. Jazz. Profesioniști. Muzică bună, povești clasice. Duminică după-amiază, cu oamenii încărcându-se pentru o nouă săptămână, jazz-ul lor clasic a însemnat un moment de pauză de timp. Atmosfera de ieri, ora 20, din parcul Herăstrău era una bună de luat la pachet. Un strop pe mirare, unul de zâmbet, multă liniște. Cu oameni ca Ionel Tudor și cei pe care îi dirijează, jazz-ul capătă o dimensiune accesibilă. Nu una comercială, ci doar una care poate fi pusă într-o poveste de un public nu neapărat extrem de axat pe acest gen muzical. Am simțit asta ieri, cu siguranță și locul, și soarele, și oamenii au avut câte un mic rol în concluzia anterioară.

Alături de Big Band au cântat Elena Moroșanu și Irina Sârbu. Pe Elena o știu din proiectul Jazzappella – o fată cu o voce frumoasă dar care încă are de învățat să transmită povești de pe scenă, concentrată fiind extrem de mult pe note (dar e încă mică și cu siguranță partea de transmis emoție se învață și cu timpul). Irina Sârbu e o prezența mișto pe scenă, are o tonă de viață și de energie și jazz-ul cântat de ea te transpune prin alte țărmuri. Per total, moment frumos și de stare bună.

Damian Drăghici. Maria Răducanu. 9 lăutari. WOWW. Și-apoi AAAAA. Și concluzia: Woooowww ! Atat de mișto, de nebun, de plin de viață a fost momentul oamenilor ăstora ca nu am cum să spun mai mult. Poate doar că în prima parte am dansat desculță în iarbă niște sârbe-hore-lăutărești până am amețit și era să leșin de oboseală. Nu numai vocea specială, ci modul în care fiecare trăiește fiecare vers, timbrul pe care îl recunoști din 1000, felul în care adaptează piesele vechi ale unui popor din ce în ce mai dezrădăcinat…Maria e un fenomen. Sunteți o minune, doamnă și vă mulțumim pentru aseară! O să scriu mai mult când mă întorc din concediu, poate până atunci îmi găsesc cuvintele.

Concluzii. GreenSounds Festival e un eveniment ca o vacanță în București. E aglomerat, doar că oamenii nu se calcă în picioare și nici nu înjură. E pe iarbă, dar cei care vin la festival știu să strângă după ei, iar voluntarii circulă în permanență pentru a mai strânge una-alta, dacă e cazul. E verde, și e frumos că e așa. Muzica de festival e despre rădăcini, în fel și chip, chiar dacă nu știu sigur dacă asta au vrut organizatorii sau pur și simplu le-a ieșit așa. E un festival care poartă în el semnul unei generații care caută frumos, și bine, și evadare de televizor și platitudini. Și da, au fost mulți-mulți tineri acolo, cu căței, cu copii mici, cu părinți.

Nu știu cine e în spatele acestui festival, dar le doresc să crească mari și să păstreze atmosfera de calm a zilelor pe care le-am descoperit eu. Și mulțumesc, pentru evadare, muzici mișto și posibilitatea de a asculta niște oameni pe care altfel nu aș fi avut răbdarea să îi descopăr singură.

Gata, am fugit în vacanță! Să fiți cuminți până mă întorc. ( Dar nici prea tare, că apoi nu aveți ce să-mi povestiți🙂 ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s