În spatele lui ”Nu am timp”

la multi aniÎn ultimele 6 luni am ajuns să-mi organizez timpul pe agende și pe foi, de teama de a nu pierde ancorarea printre oameni dragi și evenimente frumoase. Având cinci zile de stat în București, din care cel puțin două aveau serile prestabilite cu mersul la sala de cățărat, timpul a părut că se îngustează vizibil iar eu nu îmi mai găsesc locul printre minutele lui.

De vreo două luni am renunțat la blog și la online. Am citit, am văzut o tonă de seriale și filme, am avut zile la rând când nu am deschis rețelele de socializare iar mailul îl deschideam doar pentru a șterge spamurile din el. Nu m-am îngropat în muncă (așa cum am făcut alte dăți), nu am fugit de oamenii apropiați (așa cum am tendința să fac când mă simt nesigură pe mine), ci doar am preferat o lume a mea. Una în care să îmi fie cât mai liniște, asta echivalând cu faptul că orice experiențe cu potențial de noutate au fost puse undeva în umbră.

Am două zile pentru mine weekendul acesta. E cald și soare și vară și Bucureștiul e aproape liber. M-au sunat oameni din Vama Veche, știind că îmi propusesem să ajung la Folk You măcar o seară. Alții m-au sunat de la munte, să îmi spună vă trebuie musai să îmi regăsesc curajul de a pleca. Am stat în casă. Tot cu filme, cu vreo două noi achiziții de cărți, cu nectarine tăiate felii și un strop de înghețată pe post de răsfăț suprem.

Îmi e teamă de timpul pe care îl am acum la dispoziție. Pentru că a profita de el înseamnă să ies din zona în care mi-am creeat liniștea, zona în care nu au acces decât prea puțini oameni. Îmi e teamă pentru că a ieși din timpul meu fără scop și planuri înseamnă a pune mâna pe telefon și a lămuri niște povești mai vechi cu răni nevindecate. Înseamnă a ieși din nou din casă zâmbind și crezând că oamenii de care mă lovesc întâmplător sunt buni și poveștile lor sunt cele în care merită să fii povestitor.

M-am ascuns în ultimele luni în spatele lui ”nu am timp” pentru că nu am avut nici răbdarea, nici nervii, nici tragerea de inimă de a face lucruri noi. Sau măcar de a le încerca din nou pe cele vechi și care știu că îmi plac. Și azi mi-am adus aminte de ceea ce spunea o bună prietenă acum vreun an, legat de asta. Că nu e niciodată vorba despre a nu avea timp, ci despre cât de tare vrei să îți faci timp. La urma urmei, ziua are 24 de ore pentru fiecare.

Și îmi e dor. De agitație. De o noapte de râs copios. De momentul în care ajung acasă și simt că dacă nu scriu ceea ce am văzut sau simțit o să pierd o parte esențială din mine.

Nu sunt sigură dacă dorul o să fie mai puternic decât teama. Știu însă sigur că teama de însingurare (nu singurătate) și blazare e mai mare decât teama de a nu fi rănită. Am descoperit multe despre mine și despre Oamenii care contează în viața mea în timpul acesta plat și liniștit al lumii mele. Unele lecții au fost frumoase, altele au venit la pachet cu nervi sau cu lacrimi.

La final, știu doar că trebuie să găsesc timp să mă bucur și să reconstruiesc. Să iau decizii proaste sau bune, să mă bucur de un moment de neatenție, să las timpul să mă vindece, în timp ce au mă bucur de Viață fără a îmi mai pune sute de întrebări. Am ales cea mai ușoară variantă de a trata o situație complicată – am tăcut și m-am ascuns. Doar că acum am realizat că nu îmi place. Și că prea multă liniște naște prea mulți de ce-ar fi fost dacă?

A fost etapă. Îi mulțumesc Cerului în fiecare zi pentru oamenii minunați care m-au suportat în toată această perioadă, care m-au tras de mânecă și m-au făcut să îmi aduc aminte de toate chestiile alte mișto de care merită să râzi cu gura până la urechi. Și știu că după ce voi publica asta , atunci când mă vor mai auzi spunând că nu am timp mă vor trage de urechi și-mi vor aduce aminte că timpul ți-l faci, nu îl ai.

PS: Nu susțin că zilele când stai citind sau uitându-te la filme, cu telefonul închis sunt proaste. Ba din contră, sunt necesare din când în când tocmai pentru că îți dau posibilitatea de a îți pune mintea la loc. Ci doar că prea multă liniște din asta are la un moment dat rolul de a te însingura. Și dacă unora li se potrivește asta, eu nu sunt una din acele persoane. Mie îmi place să experimentez, că cunosc oameni, să merg la concerte, să ies din casă, să descopăr locuri și povești. Și în atâta liniște, aproape uitasem de toate acestea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s