Dincolo de Gri.

IMG_0049 (2)În ultimele săptămâni am fost prinsă în gri. Griul este o stare, nu un amestec de alb ci negru ce poate pune în evidență umbrele, formele și accentele de culoare. Gri de oraș plouat prea des, gri de oameni dragi care se lovesc și care își caută culoarea, gri simplu, fără decizii, fără întrebări, fără legături. Sau fără legătură cu nimic concret, ci doar cu o masă compactă din care am ezitat să ies. Învăț în permanență de la o vreme încoace că bucăți de viață pe care nu le poți controla, că uneori cea mai bună soluție e să accepți un rău de moment și să te crezi atunci când îți spui că nimic pe lumea asta nu durează infinit. Nici lipsa de control, nici fericirea, nici durerea. A ta sau a altora.

Am uitat să caut lucrurile frumoase și mi-am dat asta seama în ultimele zile, când în loc să fiu aproape de bună prietenă care trece printr-un examen destul de greu (a trecut, de fapt, azi), am uitat data susținerii. Mi-am dat seama de asta când nu m-am mobilizat să scriu despre Swimathon Ploiești, un eveniment extrem de mișto unde a înotat și frate-miu (care între timp a terminat clasa a VIII-a și a și intrat la liceu). Și nici măcar nu mi-am luat timpul de a vă povesti cum mi-am redescoperit dragul de cățărat și lecțiile învățate acolo au rămas undeva, doar în mintea mea.

Când ești în gri e ușor să găsești scuze. Că nu ai timp, că nu ai stare, că ai nevoie de ore de somn.

Am obosit să le caut. Pentru că oricât de multe aș găsi, știu că în spatele lor ar fi o minciună. Cea a blazării și a lipsei de perspectivă.

Așa că îmi dau din nou timp de visat.

Visez o noapte albă în Vamă și răsărit cu Bolero. Visez o seară în care să îl iau de mână și să îi spun de ce fug mereu. Visez o seară cu fetele, pe o terasă verde-verde, cu vin roze rece și povești. Din alea pe care ei nu trebuie să le audă🙂 Visez geamuri care să se deschidă spre munte, în loc de parcul pe care îl văd zilnic.

Și după ce termin de visat (mai durează vreo 5 minute – maxim – dar restul viselor sunt pentru mine, nu pentru scris🙂 ), revin cu zâmbetul pe buze în Azi.

M-am cam plictisit de gri. Și visele pentru care nu faci nimic se transformă în frustrări.

E timpul să găsim niște culori. Primul pas e să îmi regăsesc cuvintele și să caut poveștile.

PS: Le mulțumesc celor care au mai intrat pe aici în perioada asta, așteptând să revin. Și mai ales le mulțumesc celor care au avut răbdare să îmi revin, care m-au scos din casă și m-au făcut să zâmbesc, celor care nu au pus întrebări dar au știut să îmi întindă o mână. Pentru că ei sunt oamenii care mă fac să visez și să îmi aduc aminte că există Viață dincolo de Gri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s