Lecții de cățărat (ep. 5)

Asiguri deasupra ta și apoi sari. 

Asta mi-a spus, în timp ce eu îmi readuceam aminte cum stă treaba cu asiguratul și urcatul ”cap-de-coardă”. Eram cam la 8 metri înălțime. Am rămas înțepenită pe panoul cu prize colorate. Poate nu auzisem bine. A repetat. Dar nu mi-am găsit curajul de a sări decât pe jumătate. Știu sigur că asta e o lecție care trebuie repetată.

Există două feluri de încredere pe care le construiești atunci când începi sportul ăsta. Și probabil le construiești mai apoi de fiecare dată când ai de-a face cu o nouă provocare. Prima ține de încrederea în tine. Capacitatea de a trece peste faptul că ce ai de făcut e imposibil (sau cel puțin așa pare) și de a încerca, fără teamă și fără întrebări. Cele mai importante puncte ale unui traseu sunt tocmai acelea peste care ajungi să treci din instinct, mai mult decât din rațiune. Și nu doar o dată se întâmplă să ajungi în aceea priză dincolo de care ești sigur că nu poți trece mai departe.

Atunci îți rămâne încrederea și nebunia de a încerca. Uneori merge, alteori ajungi să îți julești mâna sau piciorul. După ce ai picat de 10 ori te întrebi dacă mai are rost. Și tot ce îți vine să faci e să te așezi pe o saltea și să spui eu nu pot trece mai departe, în timp ce niște copiii de maxim 12 ani trec prin niște trasee cu mult mai grele decât cel pe care l-ai început.

Încrederea ți-o construiești treptat. Cu fiecare nou traseu, cu fiecare mișcare pe care o reușești, cu fiecare minut pe care reușești să îl petreci mai mult pe panou. Ființe cerebrale ne e greu să uităm de întrebări și de bariere. Și poate unul din motivele pentru care presimt că o să iubesc sportul acesta (suntem încă în perioada de pasiuni, mai avem până formăm o relație cu adevărat închegată) este că, în fața sa, alegerile despre până unde poți merge le faci doar tu.

Să nu spui nu pot înainte de a încerca, și să pleci de jos știind că vei reuși. Dacă nu azi, atunci mâine. La urma urmei, fiecare are momentul său în care cade.

Dacă e ceva pe lumea asta care mă face să mă panichez apoi cu siguranță acel ceva e lipsa de control. A sări înseamnă pierderea contactului cu panoul, cu elementul de siguranță în cățărat. Și, dincolo de toate, înseamnă să lași toată încrederea în tine pe mâna celui care te filează de jos.

A sări conștient că trebuie să faci acest lucru e despre încrederea că ceea ce ai făcut până în acel punct e bine făcut, combinată cu încrederea în partenerul de cățărat că te va ține și că are sfoara destul de întinsă să nu ajungi până jos în cădere. Este una dintre cele mai grele lecții pe care le-am avut de luat până acum.

Lecția care te pregătește pentru momentul în care o să cazi.

Asiguri deasupra ta și apoi sari. 

Pentru ca mai apoi să poți face acest lucru în siguranță și fără a te răni.

Componenta rațională e cea care te ajută să decizi pașii unui traseu, să găsești punctele de odihnă, să dozezi eforul. Componenta psihologică e cea în care îți depășești limitările (evident, și ele auto-impuse de cele mai multe ori). Componenta emoțională e cea care te învață să ai încredere. Și să cazi frumos, atunci când o să fie momentul.

(lecțiile trecute)

(sursă foto)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s