„(Fix) în seara asta când alerg cu caii pe pereții din baie”

(I-am promis o poveste. Am scris-o pe o foaie ce s-a pierdut printre genți ce poartă în ele mereu prea multe lucruri inutile. Poate nu era povestea care să fie spusă acum. Sau poate…)

De la o vreme încoace mă lovesc de tine. La colțuri de stradă, în încăperi aglomerate, când deschid calculatorul. Uneori, mă distrează toate ciocnirile astea, mă simt de parcă întâlnesc un prieten de mult fugit în lume. Alteori, îmi vine să țip la tine să pleci.

(I-aș fi scris asta lui. Doar că nu ar fi înțeles cu siguranță. E normal să ne întâlnim, nu e vreun fel de coincidență pusă la cale de astre.)

Îmi e liniște de la o vreme încoace. Prima dată am învățat să mă iert lângă tine. Era un mai verde și mi-aș fi dorit să mă închid într-o piatră. Ai râs atunci în hohote de fricile mele și m-ai ținut de mână. Nu a fost nevoie să îmi spui o poveste despre cum să te recuperezi după ce ai ieșit cu inima frântă dintr-o relație și nici nu m-ai lăsat să îmi plâng de milă. Mi-ai arătat cum te poți bucura de lucruri mici.

(Evident, el nu știe nimic din tot ce am simțit atunci. Pentru că în același mai eram prea ocupată să îmi lipesc cu leucoplast bruma de încredere pe care o mai aveam în mine. Am știut – un pic prea târziu – că de fapt, el mi-a fost un mult mai bun cicatrizant. Atunci aveam drumuri diferite, iar orgoliul meu era prea mare pentru a îi spune ”ai avut dreptate”)

Prima dată când am simțit că mi-am găsit o jumătate ți l-am adus de mână. Tot prima dată când am știut că jumătatea e de fapt a altcuiva, te-am chemat la o bere. A fost prima dată când am dormit cu tine. Și ultima. A doua zi, în timp ce mâncam o porție uriașă de cartofi prăjiți și filozofam despre viață, am ajuns la cea mai simplă concluzie. Că nu există jumătăți perfecte. Doar oameni pe care îi alegi (și care te aleg) pentru a construi împreună. Iar asta are nevoie de timp și răbdare. Ori, la capitolul ăsta, amândoi stăm extrem de prost

(Nu știu cum reușesc să rețin o groază de detalii nesemnificative, dar să nu mai știu când e ziua lui de naștere. Am zâmbit însă când mi-a scris – la vreo două zile după ziua mea – un mesaj ce nu ar fi avut sens pentru nimeni altcineva. Și am știut că e de la el, chiar dacă nu mai aveam numărul în agendă)

De la o vreme încoace mă lovesc de tine. Acum, când nu mai caut nimic. Am fugit de tine pe frică că aș putea să te iubesc. Și fix în seara asta…

(Da, am câte o stare pentru aproape fiecare piesă de-a Alinei. Și cel mai probabil și un ex-potențial-dorit-iubit care se amestecă printre acorduri. Poate de-asta îmi e așa dragă. Poate de-asta la concertele ei plâng și mă găsesc și mă recompun. Unele se leagă de amintiri din vieți paralele, altele se scriu în prezent, o parte le visez cu zâmbetul pe buze. În curând, de la ea vine Fericirea de Luni, un album pe care îl simt cu soare și regăsiri. Concertele de lansare sunt pe 2 și 3 iunie, la Excelsior. Ne vedem acolo. Până atunci, scrieți-vă cuminți poveștile. Și nu uitați să spuneți ”Te iubesc” la timpul lui.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s