Povești. Despre blog. Dinspre povestitor.

Cândva mi-am propus să fac din blogul acesta un spațiu al poveștilor. Știu exact momentul, logica din spatele lui, faptul că am făcut acestă alegere tocmai pentru a îmi găsi un rost în ceea ce scriam.

În ultima perioadă, am strâns drafturi întregi cu povești pe care aș vrea să (vi) le spun. Bucăți de viață care trebuie cumva să ajungă spuse, dar pe care le văd din ce în ce mai fad. Nu îmi regăsesc energia în a le construi, în a le găsi un sens prin care să ajungă la voi.

Diferența între atunci și acum e că acum stau și gândesc de 10 ori înainte de a scrie ceva, de cele mai multe ori caut structura textului încercând să o fac coerentă, iar uneori las gândurile la maturat o zi sau două, tocmai pentru a nu scrie sub impulsul unui moment ce poate distorsiona mesajul.

Îmi place să cred că alegerea de atunci a fost bună. Pentru voi, cei care ajungeți aici – pentru că am încercat să prezint mereu o parte frumoasă a lumii mele. Fie ea formată din teatru, muzici, plimbări, oameni sau lecții primite. Pentru mine – pentru că a căuta povești m-a transformat, încet, într-un om un strop mai optimist și mai zâmbitor.

Alegerea de atunci rămâne în picioare. Fără a face nicio tragedie din asta, știu că nu îmi găsesc timpul de scris pentru că nu vreau și pentru că nu am starea necesară. O să treacă momentul, la fel cum au trecut și altele. Poate nu azi, mâine, sigur nu într-o lună.

Îmi fac timp pentru oamenii care au nevoie de mine acum, și nu virtual. Încerc să îmi fac timp pentru mine, pentru a nu rămâne agățată în virtual mai mult decât e cazul. Și dacă acum o vreme v-aș fi spus cu dragă inimă toate dramele astea, visând la un umăr pe care să plâng, între timp am descoperit că patetismul nu mă prinde ca formă de exprimare (bine, m-a ajutat întâlnirea cu Siameza la asta🙂 ), și că sunt cuvinte pe care mai bine ți le spui în minte de 10 ori înainte de a le trimite.

M-am aruncat de bună voie într-un vârtej de diverse activități pentru a îmi reduce timpul petrecut în fața calculatorului, și mai ales timpul cu prea multă liniște în jur. Cineva mi-ar spune că asta ascunde niște frici și niște alte povești psihologice. Eu știu doar că momentan e mai bine așa, vorba cântecului, pentru că oricum de scris nu am stare, iar introspecțiile m-ar aduce cu siguranță într-un punct de neliniște pe care nu mă simt capabilă să îl înfrunt acum.

We tell ourselves stories in order to live

Ceea ce spune Joan Didion este un adevăr pe care mi l-am însușit acum ceva timp, de aceea  a ajuns să fie și în header-ul blogului. La pachet cu el vine și partea în care alegem să ne scriem poveștile în noi, mai degrabă decât în fața celorlalți.

Poveștile pentru voi stau și se scriu, fiecare în colțul ei de lume și de gând bun. or să răsară și aici, poate mai rar. la final, au trăit fericiți nu e decât începutul unui nou a fost o dată.

 

 

2 gânduri despre &8222;Povești. Despre blog. Dinspre povestitor.&8221;

    • E posibil sa ai dreptate. Dar eu cred ca atunci cand vrei sa transmiti un mesaj prin poveste tocmai ratiunea te ajuta sa spui povestea asa cum trebuie spusa: cu accentele pe personaj, cu trairile filtrate si evidentiate. E bine sa le scrii in draft si apoi sa le vezi din nou. Cel putin asta simt acum. Mai tarziu…om vedea😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s