Voyerism

Sau cum îți poți construi cea mai de liniște imagine dintr-o vacanță pe care ai petrecut-o mai mult alergând.

Se întâmplă în Aalborg, un oraș în care centrul ascunde căsuțe de pitici, construite pe la o-mie-șapte-sute-și-ceva. Străduțele sunt înguste, lângă fiecare ușă stă cuminte o bicicletă și un ghiveci cu narcise. Geamurile sunt undeva, numai bune de privit de la înălțimea mea, și nu au perdele, pentru că danezii își asumă intimitatea cu public cu tot. Din spatele lor, mă privesc bucătării mici, borcane pline de paste sau cereale, un pat nefăcut, o bibliotecă în care recunosc un album de artă și o carte despre Coco Channel. Două ore în care ei sunt plecați de acasă, așa ca tu ai tot timpul să le desenezi poveștile. Aici stau doi copii, aici un cuplu de bătrâni care se iubește de mult, aici s-a așternut praful peste timp.

Găsesc un fel de piață mică, ce are în mijloc o terasă, așa că mă așez, comand o cafea mare cu lapte și îmi acopăr picioarele cu o pătură, pentru a fugi un pic de vânt. Chiar și când e soare-soare și cer albastru-albastru, vântul e prezență permanentă, de parcă ar vrea să te usuce de tot. Sau poate doar să îți pună gândurile în ordine.

Continui să trag cu ochiul spre alte vieți.

…nu pot renunța la ceasurile în care mă întâlnesc cu mine însumi într-o carte. A citi înseamnă o cale fericită de comunicare, și mai ales înseamnă putința de a înțelege un om, direct, în ceea ce are mai viu, mai personal, mai expresiv, în solicitările care-l nuanțează, îl împart, îl completează, îl constituie

Timpul a rămas suspendat Între acte – ele Maestrului Radu Beligan (de unde provine și citatul de mai sus). Cumva, prin faptul că a ales a își împartă ideile despre lume și teatru cu noi, cei ce de multe ori stăm doar să judecăm, și-a asumat să lase măcar unele din geamuri fără perdele.  Cu răbdare, poți găsi printre rafturi istorie de teatru, oameni de care nu știam (sau poate doar am uitat), lupte birocratice și sfâșieri interioare. Notele dumnealui te lasă pe tine, cititor pierdut printre căsuțe de pitici, să le descrii povestea, să cunoști omul, să interpretezi faptele.

Uneori, perfecțiunea Raiului e dată de astfel de momente; într-un loc cu cer senin, care să îți lase spațiul să privești prin geamuri fără perdele vieți de Oameni cu Daruri.

Un gând despre &8222;Voyerism&8221;

  1. Şi pe mine m-a uimit lipsa perdelelor din casele olandezilor sau danezilor. Într-adevăr, un „voyeur” poate cerceta în voie tot parterul unei case, ba chiar şi curtea din spate. M-am documentat şi am aflat că această interesantă particularitate domestică îşi are originea în Evul Mediu, în timpul stăpânirii spaniole a Ţărilor de Jos. Pe atunci, pentru a demonstra temutei Inchiziţii că nu au nimic de ascuns în casele lor, olandezii şi-au dat jos, din proprie iniţiativă, perdelele. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în România, unde perdelele restaurantelor au fost înlăturate din ordinul expres al lui Ceauşescu…
    P.S. Interesant e, că discutând cu mai mulţi olandezi despre perdele, Inchiziţie şi vânătoarea de vrăjitoare, niciunul nu a ştiut această poveste. Ar fi aflat-o şi dacă ar fi citit „Till Eulenspiegel”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s