Când e prea devreme să te trezești la realitate?

pelicanul_afisPrea târziu e oricând. Prea devreme, însă, poate să producă fisuri interne pe care doar păcatele celorlalți le mai pot astupa, măcar temporar. Pentru că atunci când te trezești într-o realitate pe care ai avut grijă să o negi o viață, atunci trebuie să lupți nu cu celălalt, ci cu tine și cu un întreg sistem de valori construite pe o iluzie ce devin brusc nimic. Atunci ești capabil de crimă, de înșelat, de țipat.

Țipătul Gerdei (Plamena Angelova), în piesa Pelicanul, are rolul de a te lipi de scaun. E rupere a oricărui resort interior ce o ajută construiască o realitate paralelă. La fel e și întrebare obsesivă ”Cine a stins lumina?” pusă cu un zâmbet ce are în el ceva schizofrenic, în timp ce mama e (prea) aproape de soțul ei. Negare a evidențelor, în încercarea disperată de a construi o realitate simplă: mama ei a divorțat de tatăl ei pentru că acesta vroia să despartă tânărul cuplu (Gerda și Axel), tatăl a murit de apoplexie, în partajul dintre părinți Gerda rămâne cu mama, Fredrik rămâne cu tatăl. Știu că dorm. Dar nu vreau să mă trezesc. Mai lasă-mă așa.

Mamei îi e frică de întuneric. Pentru că știe că o dată ce rămâne cu acesta rămâne cu adevărul. Cel din spatele femeii care (crede) că a dat totul pentru copiii ei. E rece și rea. Biata mama. Da, spun biata pentru că îmi e milă de ea că e atât de rea. Joacă rolul perfect, uitând că cei din jurul ei nu și-au asumat rolurile până la capăt. Se crede pe sine și are impresia că își poate manevra copiii și ginerele, iar atunci când ei se trezesc rând pe rând și o confruntă devine rigidă. Dar în niciun punct mama nu e vulnerabilă. Dacă nu te-ai trezit înseamnă că le-a fost imposibil să facă asta așa că nu poți fi învinuită. 

Subordonarea prin gesturi, trecerea dintr-o realitate în alta. De la femeia-vampă care crede că ginerele său o iubește (ei stând pe o bancă de lemn, ea așezându-i capul pe umărul ei), la cea în care el știe că se poate dispensa oricând de ea și îi spune asta (aceleași mișcări, cu personaje inversate). Răutatea personajelor e involuntară, chiar dacă fiecare gest e gândit în cele mai mici amănunte. Ține mai degrabă de patologie, de o formă cromozomială cu care acești indivizi de pe scenă au fost investiți din naștere.

O vezi în replici. Și o simți în mișcările lor sacadate. În învârtitul în cerc pe un scaun, același în care te poartă începutul și finalul piesei.

Pelicanul nu e o comedie. Și cu toate acestea, e cea mai amuzantă tragedie cu care m-am întâlnit în teatru, până acum. Am râs. Așa cum râzi uneori când ceva se rupe în tine și ai grijă să ascunzi golul cu o doză bună de umor. La urma urmei, Pelicanul e o piesă despre scheletele din dulapul fiecărei familii ce se prezintă prefect funcțională în fața celor din jur.

Pelicanul a început mai mult ca o afirmație. Regizoarea, Amalia Olaru, a jucat rolul Gerdei pe vremea când era studentă la actorie, în Iași. A iubit textul de pe atunci, dar nici prin cap nu avea o idee despre punerea lui în scenă. Mai în glumă, mai în serios, după un proiect la Conservator, când a fost întrebată ce urmează să facă primul răspuns care i-a venit în minte a fost Pelicanul.

Semn clar că inspirațiile de moment sunt cele care nasc cele mai frumoase scene.

A început să lucreze la spectacol prin decembrie anul trecut. Distribuția a suferit schimbări succesive și la un moment dat proiectul se blocase în formula cine ce joacă și mai ales de ce acel cineva joacă acel personaj. La final ianuarie răspunsurile s-au așezat la locul lor. Colaborarea cu Ana – Ioana Macaria (în rolul mamei) a reușit să aducă un plus de maturitate spectacolului, cu toate că ambele s-au implicat în proiect mai degrabă cu un soi de teamă. Cei patru oameni pe care i-am văzut astăzi pe scenă au construit un spectacol legat, cu puncte pe care spectatorul să le umple, cu umor neforțat în situațiile limită.

Semn clar că uneori trebuie să ai răbdare pentru a găsi formula perfectă.

Pentru Plamena Angelova a fost prima dată când a jucat teatru. Mai mult, prima dată când a avut contact direct cu publicul în ceea ce joacă. Ea cântă. Și în plus de asta, cuvintele ei au strop de accent (că doar e bulgăroaică). În piesă, Gerda pare că rupe cuvintele așa tocmai pentru că ea e cea care tace cel mai mult, de frică să nu își strice ordinea interioară. Are momente când privirea ei te sperie, chiar dacă ea e pe scenă și tu așezat comod în postura de spectator.

Semn clar că e bine să ai curajul de a explora mereu pentru a clădi ceva coerent.

”Spectacolul crește pe parcurs, o dată cu publicul. De-asta avem nevoie ca ei să vină să vadă, să ne vorbească după. Nu e un spectacol care să se poată dezvolta de la sine, ci are nevoie de energia publicului” (Amalia Olaru)

Pelicanul e o piesă (s)pusă așa cum trebuie în scenă. Care te trece prin toate stările, de la râs la frustrare, doar pentru a îți termina seara spunând: vreau să mai văd piese ca asta. Nu o spun eu, neapărat (pot fi acuzată de părtinire în virtutea prieteniei mele de ani de zile cu regizoarea piesei), ci alți câțiva oameni pe care i-am întrebat cu li s-a părut piesa (mulțumesc Mihai, Raluca, Luca și Sasha pentru păreri)

E o piesă între râs și plâns. 

Mi-au plăcut potențialul piesei, spectacolul tânăr și plin de emoții. Vreau să îi revăd și să aplaud din nou. 

Se induce o stare de tensiune, dimensiunea e mai mult tragică decât comică.

Piesa asta expune, cu tente comice, cât de tragică e zdruncinarea unei familii. E atât de real că poți vedea crăpăturile. 

Piesa se mai joacă lunea viitoare, pe 14 aprilie, la Teatru Mignon. Să mergeți să vedeți și poate găsiți și răspunsul la întrebarea mea. Sau, cine știe, poate vă găsiți voi întrebările voastre. Oricum ar fi, merită!

Un gând despre &8222;Când e prea devreme să te trezești la realitate?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s