Gândul bun de joi

Vin rar pe aici, din motive vag obiective şi extrem de subiective, dar asta nu înseamnă că nu am timp să mă bucur de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Doar că săptămâna trecută mi-am petrecut-o printre cutii, ceea ce mi-a tăiat orice urmă de drag de a mă aşeza în tinhnă la birou să scriu. Iar acum sunt în perioada de tatonări cu noua casă, să văd unde e locul unde se aşează inspiraţia cel mai bine🙂

Scriu repede, să nu cumva să se facă vineri până îmi aşez cuvintele în pagina de blog. Şi nu prea ştiu cum să fac introducerea, aşa că trec direct la subiect.

Gândul bun de joi e un videoclip. S-a lansat oficial duminică şi îi aparţine prietenului Make.

Mă bucur pentru piesă, mă bucur că dincolo de concerte prin ţară, la un an de la lansarea albumului încă are energie să caute ceva nou care să bucure ascultătorii. Sau să câştige unii noi. Şi mă bucură alegerea piesei. Printr-o întâmplare, e una din piesele lui Make care îmi sunt tare dragi. Bine, nu chiar din întâmplare, ci pentru că eu cred sincer că măcar o dată am trecut prin momentul în care ne-am dorit să lăsam explicaţiile raţionale la o parte pentru o emoţie care să ne umple sufletul.

Alb-negru, ca să puneţi voi culori din gândurile voastre bune de joi.

Şi felicitări Make şi Radu (omul din spatele videoclipului, cel cu montaj şi chestii din astea tehnice şi, din când în când, coleg de scenă cu Make).

3 gânduri despre &8222;Gândul bun de joi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s