Printre cutii și gânduri de duminică

Starea aceea de după concediu. Când te întorci la ceva ce îți e familiar, ceva ce știi că poți face bine, ceva ce faci cu drag. Cu toate astea am realizat că îmi e greu să leg cuvintele coerent. Pauza de blog a însemnat ceva cărți terminate, câteva filme, mai multe seri petrecute cu folos, rufe călcate, pus ordine în gânduri. Din toate aș fi putut scrie, poate, câte ceva. Numai că îmi e greu să le pun în scris acum, de parcă foaia albă – atât de dragă deseori  – a devenit și un pic străină de mine. Știu că e vorba de exercițiu și că o să mai dureze puțin până voi reîncepe să scriu constant cu același drag, poate și pentru că am undeva în minte lipită ideea e că dacă evit să mai stau în fața calculatorului evit și durerile de cap. Și mă bucur mai mult de prezent.

Undeva, în  stânga mea, s-au strâns cutii. Am făcut curat pe balcon, în pregătirea mutării de peste două săptămâni. Unele vor pleca înapoi la Ploiești, pline cu borcane și caserole aduse în timp de prin cămările familiei. Am găsit două perechi de pantofi pe care nu știu de ce nu îi port niciodată. Niște bucăți de burete pentru aranjamente florale. O groază de mărunțișuri care nu știu cum au ajuns în dulapurile mele și care trebuie aruncate. Fiecare cutie închisă și etichetată poartă în ea prezent pe care îl vreau în continuare. Și mi-am dat seama că trei ani de stat într-o casă sunt timp destul să strângi o parte din tine.

Etapa garsonierei din Dristor a fost una a provocărilor. Am gândit-o ca un spațiu doar pentru mine, și mai apoi pentru noi. Partea distractivă (acum, că atunci era tragică) a fost că noi s-a dizolvat cu o zi înainte de mutare. Așa că spațiul deschis a fost al meu. Și mai apoi al celor câtorva oameni care au intrat în ei. O parte au venit constant, familie de suflet care avea acces la chei așa cum are la sufletul meu. De la ei am strâns râsete în cascadă, serile cu pizza, schimburi de cadouri, o aniversare cu lasagna, primele torturi reușite. Restul sunt oameni de la care mi-au rămas dimineți leneșe, cafele băute în miezul zilei și zâmbete. Mi-am protejat spațiu locuibil la fel ca pe mine. Pentru că vroiam să poarte în el aceea stare de energie bună pe care ți-o dă ideea unui Acasă, fie el și temporar.

Dar o dată cu dărâmarea casei de peste drum, casa cu o curte mare și ciobănești, am știut că e timpul să plec mai departe. Poate pentru că diminețile pe balcon nu mai au niciun fel de farmec atunci când în fața ta e doar o groapă cu moloz. Și pentru că exercițiul imaginar despre distribuția camerelor, mobilelor și vieților de peste drum a devenit inutil. Cu toate că nu îmi place să îmi pun viața în cutii ce apoi trebuie să își găsească locul altundeva, e timpul să îmi fac noi amintiri. Iar în noua casă știu cu siguranță că nu are ce să se dărâme peste drum, dat fiind că acolo e un parc și nu o casă🙂 O să fie bine și o să revină și cheful de scris.

Până ne recitim să aveți o duminică liniștită🙂

3 gânduri despre &8222;Printre cutii și gânduri de duminică&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s