Și acum că a venit prima zăpadă

Toată lumea e fericită, am văzut la statusuri de ”feeling wonderful” azi cât nu văd într-o lună, fulgii de zăpadă alegând bezmetici pe sub stâlpii de iluminat intră la categoria imaginea zilei, și am constatat că mai e o lună până la Crăciun.

Încerc să mă conformez. Cotrobăi printre sacii cu amintiri, poate găsesc fascinația pentru iarnă. Nu de alta, dar ceva mai devreme în cursul zilei, când am gândit cu voce tare că eu nu mă bucur că ninge, mi-a aruncat cineva o privire de am crezut că o să mă taie cu ea.

Am găsit o primă ninsoare la Moeciu. Într-un an când zăpada refuze cu încăpățânare să ajungă la câmpie, fix între 31 decembrie și 1 ianuarie, alături de o mână de oameni frumoși, am văzut fulgii mari așezându-se. Dimineața totul era alb, iar Cristian construise, în loc de om de zăpadă, o mașină de formula unu în fața cabanei. Am mai găsit ziua când am încercat să învăț să schiez. Râsetele în hohote, căzăturile, și tot un grup de oameni simpatici implicați. O fugă din București, fără niciun plan prestabilit. Și un filmuleț când alerg să prind fulgi de zăpadă cu limba (da, și oamenii mari mai au momente din astea). Făcut de un fost prieten, cred că era seara când ne hotărâsem că e gata povestea noastră, iar eu mă simțeam brusc extrem de liberă. Poate derdelușul din Ploiești, unde îl duceam pe frate-miu iarna, când veneam în vacanță de la facultate iar el încă era mic. Și un Herăstrău alb-alb, într-o noapte, când încă nu apucase să poarte pașii oamenilor prin el.

Momente aruncate la un loc cu altele.

Mă iertați că vă stric joaca, dar mie nu îmi place iarna. În primul rând, că nu îmi place frigul. Iar trei straturi de haine, la care se adaugă fes/ fular/ mănuși nu mi se par nici fascinante, nici confortabile. Nu îmi place nici umezeala, mai ales când are prostul obicei de a mi se strecura în degetele de la picioare (pentru că încă nu s-au inventat acele cizme care să fie destul de frumoase pentru birou, să nu derapeze și să nu intre picătură de apă în ele). Iar când e stratul de zăpadă mai mare, mi se pare inutil și fără sens faptul că plec în bocanci de acasă, doar pentru a îmi pune pantofi când ajung la job (și da, fac asta, și știu sigur că nu sunt singura). Bucureștiul se transformă într-un fel de cursă pentru oamenii care încercă să ajungă la birou, implicând șoferii bezmetici care au uitat să-și schimbe cauciucurile, trotuarele pe care nimeni nu le curăță, și isteria generalizată că…a venit zăpada. Pe parcă fiecare an e primul an când vine.

Da, e frumos atunci când e totul alb. Da, e distractiv să te bați cu bulgări. Da, prietena mea cea mai veche (și una dintre cele mai bune) e născută în decembrie.  Dar vă rog, nu mai încercați să mă convingeți că iarna e cel mai frumos anotimp și zăpada e o minune.

Iarna e frumoasă printre amintiri. Sau construind unele, alături de oamenii de zăpadă. În rest, e doar un anotimp în care e mai frig, mai întuneric și mai umed.

Dar acum, că a venit prima zăpadă…poate să vină primăvara? 🙂

Publicitate