Kindess Day

Tradus în română ar suna ceva în jurul sintagmei Ziua Bunăvoinței.

Doar că, dintr-un motiv care îmi scapă printre degete și gânduri în momentul de față, kindess-ul englezesc îmi sună mult mai bine decât bunăvoința. Poate pentru că, tradus în română, simt că își pierde cumva nuanțele. Bunăvoința românească suna a atitudine pe care o adopți legat de cineva într-un anume moment. Un fel de gest de caritate sau de amabilitate, spontan sau bine calculat, ce apare din când în când, fără a se concretiza într-o atitudine generalizată.

Kindess, așa cum a ajuns la mine în (prea) multe cărți citite direct în engleză, îmi sună a stare de spirit. O stare în care a răspunde nervilor cu un zâmbet și calm e o reacție firească. O stare în care încruntarea și încrâncenarea nu au ce căuta, pentru că sunt înlocuite de o seninătate ce nu are de-a face cu senilitatea sau prostia, ci doar cu o capacitate a individului de a analiza lucrurile ținând cont (chiar dacă inconștient) că poți schimba ceva doar în măsura în care răspunsurile tale corespund schimbării pe care o dorești.

Poate mă înșel în ceea ce privește diferența de sens între cele două cuvinte și să fie vorba doar de o chestiune de percepție. O să revin la română, păstrând – totuși – în minte, sensul bunăvoinței așa cum îl percep în engleză. Mai simplu spus, bunăvoința e aceea atitudine în care, dacă vrei ca lucrurile să meargă bine, începi cu binele pe care îl dăruiești celor din jur.

E despre amabilitate (nu de protocol, ci naturală), de un soi de disponibilitate de a te pune la dispoziția celor din jurul tău (dar fără a deveni preșul lor și fără a face asta cu intenția de a obține diverse avantaje de fel și chip), e despre răbdarea de a îl asculta pe cel de lângă tine și mai ales de a auzi ceea ce spune (nu neapărat pentru a oferi o soluție, ci pentru a îi putea comunica fără cuvinte celui de lângă tine că are parte de toată atenția ta – uneori asta contează mai mult decât un plan de acțiune).

Nu se rezumă la gesturi mărețe. Nici măcar despre a dona sume impresionante de bani o dată la nu știu câte luni, pentru a te simți liniștit în locul unde ești (cu toate că susțin că atunci când ai o cauză în care poți crede, susținerea trebuie să meargă dincolo de câteva vorbe frumoase).

Ci mai degrabă la capacitatea de a zâmbi dimineața, chiar și atunci când cineva are grijă să ți-o strice cu un mail plin de nervi. Sau de a avea un gând bun pregătit pentru cineva care are nevoie de el. Și la a căuta, în primul rând pentru tine, lucrurile frumoase din jur pentru a le împărți cu cei de lângă tine. Iar la finalul zilei, să nu ții cont că din zece gesturi de bunăvoință împărțite ți s-a întors doar unul înapoi.

Ci mai degrabă să te bucuri de el, să îl prețuiești, și să ai curajul de a continua. Oamenii sunt suspicioși deseori față de gesturile mici venite din senin, dar – la fel cum orice atitudine de învață în timp – și schimbul de bunătate crește în timp. Și începe mereu cu tine.

E bine că există Ziua Bunăvoinței. Măcar cât să ne aducă aminte de concept și să ne dea teme de gândire până la următorul 13 noiembrie. Cât despre mine, mi-aș dori să mă gândesc la fiecare zi fiind una a bunăvoinței. Mai ales în zile de noiembrie cu nor și gânduri alambicate.

Deci, ați făcut ceva gesturi frumoase azi? Dacă nu, încă mai aveți timp🙂

(sursă foto)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s