Moment muzical. Fericirea.

Uităm repede şi ne amintim greu cele mai simple lucruri. Cum ar fi acela că Fericirea nu e un deziderat aparţinând tratatelor filosofice, ci un mod de a vedea lucrurile. Şi o alegere pe care o poţi face în fiecare zi. Cu singura condiţie de a împărţi cu cei de lângă tine. Lucrurile bune sunt depline atunci când sunt împărtăşite. Nu poţi fi fericit în singurătate.

Îţi sună cunoscut? Ştiu, şi mie. Doar că aseară mi-a adus aminte de toate aceste maestrul Radu Beligan, în deschiderea concertului Vunk. Uneori, mesajele cunoscute e bine să îţi fie aduse la cunoştinţă de oameni pe care îi admiri şi respecţi. Pentru că abia atunci ai curajul să îţi deschizi sufletul deplin.

Aveam apă în ghetele de piele întoarsă şi mi-era frig. Ochii erau puţin roşii. Picioarele încă mă dureau de la stat pe tocuri nepermis de mult cu o seară înainte. Emoţional, mă simţeam prinsă între dor şi teamă. Şi, taman peste toate, dormisesm în trei zile cât dorm într-o noapte normală. Fericirea….suna bine şi total improbabil.

Dar am ajuns decisă să mă bucur de moment. Acesta a fost primul pas. Alegerea de a căuta fericirea.

Restul paşilor s-au înşirat firesc, în timp ce brăţările albe deveneau lumini.

Am ascultat piesele pe care îmi doream să le ascult. Şi altele pe lângă. Am stat ce am stat pe scaun, până când strânsesem prea multă energie pentru a mai sta. Am dansat. Am cântat. Am răguşit un pic. Şi am zâmbit. Mult. Destul cât să îmi adun rezerve de energie bună pentru alte zile.

Am dat mai departe, spre miezul nopţii, mesajul.

Şi timpul a stat în loc.

 WP_20131003_002

 Aşa şi ce dacă stau la coadă pentru fericire o viaţă-ntreagă, o să stau la rând şi pentru tine şi-o să-ţi dau şi ţie

 WP_20131003_012

La final, totul depinde de ce alegi între a simţi apa din ghete sau zâmbetul din gând. Şi când vezi cât de simplu e totul, poţi să te bucuri cu adevărat de un spectacol realizat cu atenţie, cu drag şi dăruire pentru public, cu efecte nenumărate. Acel spectacol care schimbă nu numai viziunea despre ceea ce înseamnă un show live, ci are puterea să te schimbe un pic şi pe tine. Chapeau, băieţi!

 Şi mulţumesc.

Un gând despre &8222;Moment muzical. Fericirea.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s