Mici dezamăgiri de turist prin România

După cum vă spuneam, săptămâna acesta sunt plecată iar din București. Am ales să fug de nebunia care se rezumă la Roșia Montană, câini comunitari și deadline-uri diverse (despre toate acestea am timp destul să mă ocup de luni încolo) și să îmi acord un respiro, cu descoperit de locuri noi. Alături de oameni vechi🙂 Despre ce descoperi când o iei pe primul drum la dreapta (inside joke) o să vă povestesc săptămâna viitoare. Nu de alta, dar e un articol cu documentare, iar eu sunt într-o pauză de fix câteva ore între două plecări (destinația fiind, de acestă dată – Albac și târgul de turism rural de acolo)

Și în timp ce toată lumea se învârte în jurul acelorași subiecte fierbinți de mai sus de vreo 10 zile încoace, în timp ce singurele ”știri” sezoniere sunt cele legate de traficul spre mare/munte și aglomerația de la Mamaia sau beția de pe plajă din Vama Veche, există riscul să uiți că există și altceva. Am fost în zona Năvodari de vreo 5 ori în ultimii 3-4 ani. Fie spre Corbu, fie spre Vadu. Nu am mers niciodată – până ieri – cei încă 30 și un pic de kilometri până la Histria. Cu toate că e un nume care îmi aduce aminte de istoria de clasa a VIII-a, cu toate că știu că e un sit arheologic destul de întins pentru a te pierde în el, nu am ajuns.

Am fost ieri. Pe drum, un lac uriaș (nu bag mâna în foc, dar bănuiesc că e lacul Histria) secat. Și nu așa, 3-4 metri la mal. O jumătate de lac transformată într-o zonă ce pare deșertică. Stufăriș cât cuprinde la margine și cam atât. Nu știu de ce, dar mie îmi sună a problemă un lac secat. Mai ales că vorbim de o zonă în care oricum apa nu e un exces inutil, ci o necesitate. Asta ca să înțelegeți că Roșia Montană nu e, nici pe departe, unicul loc unde e nevoie de ONG-uri activiste în zona de mediu, ci doar unul din multele locuri unde e nevoie de proiecte sustenabile, bine argumentate și fezabile.

IMG_0681

Histria. Revenind la ceea ce spuneam mai sus – singurele mele informații legate de cetatea de acolo datează de prin clasa a VIII-a, și de atunci până acum a trecut ceva timp. Cu toată pasiunea mea pentru mituri, romani și greci și povești de demult, informațiile sunt dispersate în timp. Nu avem cine știe ce așteptări, dar dincolo de un pliant informativ – care, una peste alta, e mai bine decât nimic – am văzut o impresionantă colecție de pietre în muzeu (rezultatul săpăturilor) și alte pietre, în cetate. Bine, greșeala noastră că nu am citit pliantul înainte, dar…mă așteptam ca un muzeu să aibă un minim de informații. Revenind la pliantul informativ – acesta chiar conține informații relevante despre istoria cetății, despre dezvoltarea comercială a zonei, disputele politice, dar și date despre mitologii, religii și mixul impresionant de culturi care a construit o istorie de aproximativ 1300 de ani.

Artefactele sunt etichetate – cu singura problemă cu jumătate din termeni sunt cunoscuți doar de pasionații de istorie și de studenții la aceeași facultate. O serie de pietre inscripționate, ale căror traduceri sunt sigură că există pe undeva, dar oricum nu erau acolo și pentru public. Mi-a părut rău, mi-ar fi plăcut să știu ce scriau oamenii de pe atunci pe pietrele funerare sau ca mulțumire pentru zei.

IMG_0688

Și cetatea. Dacă nu ați fost acolo, vă recomand să mergeți. Chiar dacă fără ghid. Cu o suprafață de peste 60 hectare (am aflat din pliant), plimbarea printre ruine se poate dovedi un exercițiu de imaginație plăcut și inedit. Dat fiind faptul că nu există niciun fel de plan al orașului și niciun fel de panouri informative, că turistul e lăsat să se plimbe liber printre ruine, pe măsură ce descoperi bucăți din coloane, cotloane sau scări, tot ce îți rămâne e să decizi în ce parte a cetății te afli. Probabil vei fi departe de adevăr, dar cel puțin poți spune că ai putut desena istoria așa cum doreai.

Dincolo de amuzamentul situației, vizita acesta mi-a lăsat un gust amar. Mă gândesc la anii în care generații de arheologi au săpat acolo (și – după câte am putut vedea, încă sapă), doar pentru ca turiști neglijenți să arunce pet-uri sau ambalaje pe jos. Mă gândesc la valoarea istorică a tuturor bucăților de piatră, a coloanelor impecabil sculptate acum sute de ani, lăsate în aer liber și la faptul că pe o suprafață cât un sfert din acesta, am auzit mai mult de o oră de povești (la vecinii greci, în Thassos). Și la faptul că eu una mă aștept să învăț ceva din fiecare vizită de acest gen. Iar o istorie povestită are șanse de zeci de ori mai mari să îmi rămână în amintire decât informații scanate în mașină, dintr-un pliant.

Una peste alta, am descoperit ceva nou, am vizitat un loc în care zidurile marchează ani și istorie, am văzut vase pictate, ale căror culori s-au păstrat intacte în toți acești ani, și bucăți de marmură pictată ce făceau parte cândva din temple dedicate zeilor despre care citeam când eram mici (Zeus și Afrodita). La final, micile dezamăgiri nu știrbesc din farmecul descoperirii, îți dau doar un impuls să cauți mai departe.

Să aveți un weekend frumos.

IMG_0719

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s