Aşteptându-l pe Godot

Primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la Godot nu e – nici pe departe – unul legat de piesa care dă numele articolului de astăzi. Ci mă transpun, fără voie, undeva pe la 16-17 ani, pe treptele liceului. Sau undeva pe holuri. Oricum, în zonă. Godot are rezonanţa unor oameni frumoşi alături de care am crescut. Fără a face parte din trupa lor de teatru, drumurile ni s-au intersectat firesc şi fără ocolişuri (asta se întâmplă, de obicei, după ce ai 20 plus ani şi un job). Mă duc în prima Sighişoara vizitată (ea a rămas tot acolo, revenirile mele nu au mai fost aceleaşi) şi în starea aceea în care nimic nu părea imposibil şi timpul avea senzaţie de infinit.

Godot înseamnă – pentru mine – primele legături de suflet. Din acelea pe care nu le (mai) rup distanţele. Primele liste cu lecturi, făcute de un om care ştia să aleagă printre zeci de titluri. Primele întâlniri – la limită – între literatură, teatru şi filosofie. Cumva, prin Godot-ul de atunci m-am întâlnit cu teatrul. Că tot spuneam ieri  că nicio întâlnire nu e întâmplătoare.

Acum ceva vreme, când am auzit prima dată de Cafe-Teatru Godot gândul mi-a zburat aiurea. Mi-am propus să ajung la piese, nu am reuşit nicicum să îmi coordonez destul de bine timpul. Până ieri. Când mi-am adus aminte că mi-am propus ca anul acesta să ajung la teatru cât pot de des. Şi cum veştile bune sunt mai savuroase la ceas de seară, o domniţă simpatică şi pe care nu o cunosc decât prin intermediul mail-ului a avut grijă să mă trimită la teatru. Şi azi, şi mâine. Aşa încep poveştile frumoase – cu gânduri bune.

De azi, Godot nu mai are numai rol de cuvânt care declanşează amintiri. Ci scopul de a creea unele noi.

Despre piesele de teatru (Noi 4 şi 7 dintr-o lovitură) vom reveni cu detalii, în curând, pe ForeverFolk. Eu abia aştept să le văd, pentru că sunt regizate de două femei care m-au fascinat mereu (Lia Bugnar şi Dorina Chiriac), şi ambele îl au în distribuţie pe Marius Manole. Care îmi e un actor drag de când l-am descoperit, acum puţine luni, în Oscar şi Tanti Roz şi a cărui interpretare din Însemnările unui nebun mi-a dat fiori. Şi nu sunt cea mai uşor de emoţionat persoană, credeţi-mă pe cuvânt.

Voi, aşteptaţi pe cineva în seara asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s