Moment muzical. Urme de timp afectiv.

and I miss…The simple things / Can’t get no joy… I miss you as my favourite toy / I miss the touch…the smile / And the nights when I said „hello I’m alive… –  eram în liceu, undeva între clasele 11-12. știu sigur asta pentru că cineva îmi fredona repetitiv-obsesiv asta.

break me down /hold me down / but let me go my way / hold me yours / keep me yours just let me fly away / cause i don’t want to stay / it’s tïme to be myself – cam la fel cum am fredonat eu asta repetitiv-obsesiv atunci când el a plecat.  și cam de fiecare dată când plecam, într-un fel sau altul. un fel de a mă aduce cu picioarele pe pământ, dându-mi voie să visez.

i said don’t bleed on my face, don’t bleed – o palmă peste ochi. care s-a dorit metaforică, pe care am primit-o pe parcă ar fi fost lipită pe propria-mi piele. atunci am învățat că cel mai greu lucru e să înveți indiferența pentru un om pe care o dată îl ridicai pe un piedestal.

a little room for you and me / a better way for me to be /  the silver ring on my left hand / a child to give a bit of sense – primul om alături de care am avut curaj să construiesc și de la care am învățat că uneori e bine să împarți chiar și durerile. sau poate mai ales pe ele

why do we…why do we Why do we live after all? – pentru că uneori pierzi în jocul cu viața. a ta sau a altora. și atunci când nu poți țipa, nu poți face timpul să stea în loc și nici să curgă în avans, te retragi cum poți din fața lui. sau te ascunzi în întrebarea altora, de frică să nu o pui pe-a ta.

what i am is not enough.. to help you dreaming what i give it does not heal.. your scars are bleeding what i take from you it hurts and keeps me mad.. i should be giving what i am is not enough.. – acel singur moment când nu am vrut să renunț. și a fost prea târziu, la fel cum era prea devreme pentru a mai plânge în vreun fel senzația de inutil

Such a perfect day / would you smile for me – băiatul care m-a fermecat fără a face asta. și cu care am împărțit câteva bucăți de nebunie, zâmbet și dans. un fel de îndrăgosteală în care e bine să te pierzi, doar de dragul jocului.

….

mi-am trăit zeci de povești, de întâlniri, de frustrări sau de tristeți lângă muzica lor. cumva, îi legasem de un trecut în care îmi era frică să intru, pentru a nu trezi vreun gând bine bătut sub cuiele lui trebuie să nu îmi mai pese. piesele lor desenau imagini. uneori, imaginile nu erau cele pe care mi le doream, pentru că am obiceiul aceasta – teribil de prost și nerecomandabil – de a asocia o stare cu o piesă. nu știu cum de s-a nimerit, piesele lor făceau parte din bucata aceea din mine de care fug deseori: cu introspecții, întrebări și melancolii fără niciun fel de justificare. sau asta am crezut.

a venit momentul să las trecutul în urmă. sâmbătă seara, la Padina Fest, m-am bucurat de concertul URMA de parcă era prima dată când îi ascultam pe scenă. da, oamenii și amintirile au venit și au trecut firesc prin mintea mea. doar că le-am privit cu zâmbet, de data asta. și mi-am dat seama că uneori e bine să spui punct. și-apoi să îți dai voie să te bucuri de un nou început cu inima deschisă. chiar dacă unele lucruri nu se schimbă. sau poate tocmai în ciuda lor.

….
la urma urmei…you can buy me with a coffee.

https://www.youtube.com/watch?v=_XYx8zQzN80

(dintr-un motiv necunoscut nu pot insera videoclipul. dar vă recomand să ascultați piesa. seară faina)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s