Întâlnirea cu Teatrul – atunci și acum

fits21013

Ne-am cunoscut aproape întâmplător, la limita dintre teatrul absurd și cel de păpuși. Era vremea când intram într-un bar pe geam, pentru a prinde loc la  masa aceea la care s-au scris cele mai frumoase povești și cele mai adânci prietenii. Știu sigur că era vară și că ne-am trezit la aceeași masă printr-o aliniere oarecare a planetelor. Sau poate doar începusem să ne salutăm din curtoazie, că ne vedeam des și ne recunoșteam intuitiv, și la un moment dat am găsit loc în același colț de lume. Nu prea mai contează acum. Prin ochii lui am descoperit Teatrul.

Spunea cele mai frumoase povești. Poate tocmai de-asta alesese teatrul de copii ca mod exprimare. Îmi era greu să-l înțeleg atunci, în naivitatea mea adolescentină care credea că totul se rezumă la planuri pe termen lung, căsnicie la 25 de ani (musai!) și copil la 28 (la fel de musai!). Am descoperit poveștile Teatrului pas cu pas, avea răbdarea infinită cu personalitatea mea mereu în alergare. Am învățat, alături de el, să caut sensul poveștii și a emoției din fața mea. Mi-a arătat, fără a se plânge niciun minut – ci cu pasiunea de viață pe care numai puțini din cei aleși reușesc să o cultive – orele de muncă prin care treci pentru a te transforma în Harap-Alb, Motanul Încălțat sau Făt-Frumos în decurs de clipiri de gene.

Prin ochii lui și vorbele curse în gust de cafea cu lapte, am învățat să simt Teatrul. Ca Artă și ca Viață. Să-l iubesc fără a-l limita la metode clasice de exprimare. Să îi dau ocazia să mi se descopere cu fiecare piesă pe care o înregistrez vizual și mental. Am descoperit că sunt piese clasice care te pot lăsa cu nopți lungi și nedormite. Că un simplu aparent-joc din teatrul experimental este o construcție alambicată a cărei structură trebuie să-ți dai timp și dăruire pentru a o descifra. Că forța unui personaj de pe scenă te poate lovi atât de adânc în plex încât să îi reții emoția vie zile în șir. Că la final, Teatrul nu o relație unilaterală, ci capacitatea de a te pune pe tine în Dialog sincer cu ceea ce vezi pe scenă.

L-am iubit pentru paginile pe care mi le-a deschis atunci, pentru clipele furate, pentru că mi-a redat dragul și dorul de poveste. O să-i port o dragoste firească și necondiționată o viață pentru că a avut curajul, frumos și nebun, de a îmi face cunoștință, conștient și personal, cu Teatrul.

Tot de la el am auzit prima oară de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. I-am promis, atunci când devenea evident că din întâlnirea noastră va rămâne doar o altă poveste purtată în amintire, că atunci când voi ajunge în București voi merge la teatru des. Și îmi voi permite să las Teatrul să-mi deschidă alte drumuri, la Sibiu.

Au trecut ani, și viața s-a schimbat…vorba cântecului. Nu am ajuns în săli de teatru atât de des cât mi-aș fi dorit. Nici măcar atât de des cât mi-ar fi permis timpul. Am crescut, uneori fără să vreau, prinsă între deadline-uri, ședințe, și ore petrecute în fața calculatorului. Nu am uitat niciodată să mă întorc spre Teatru ca spre regăsire, pentru că în el găseam o forța a Poveștii și a Emoției pe care scrisul nu mi-o poate egala. M-a ajutat, e drept, faptul că una din cele mai bune prietene ale mele a ajuns să studieze actoria (și acum se îndreaptă cu pași simpli și firești, spre regie). Și o alta care se bucura, la fel ca mine, de fiecare re-întâlnire cu Teatrul.

La Sibiu nu am mers, până acum. Pentru că – în anii de facultate – era mereu paralel cu sesiunea. Și mai apoi pentru că nu reușeam să coordonez timpul astfel încât să nu merg singură. Iar Poveștile au parte din farmecul lor tocmai prin împărțirea lor. Anul acesta am spus încă din martie că voi ajunge acolo. Nu numai de dragul amintirii unei întâlniri de demult, ci din cauza faptului că – o dată ce ai făcut cunoștință cu el – Teatrul rămâne permanent parte din tine.

Va fi un Dialog al poveștilor. Al omului ce a crescut și simte emoția ca pe un dat firesc al actului scenic, mai degrabă decât o minune fără sens. Și un Festival care celebrează 20 de ani în care a adus Teatrul în fața miilor de ochi deschiși și inimi dispuse să pornească într-o călătorie mereu nouă. Teatrul e frumos tocmai pentru cele zeci de fețe ale sale. Pentru că niciodată nu îl vei cunoaște de ajuns. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu e dovada că Teatrul e viu, și cred sincer că cei care organizează de atâția ani acest eveniment merită toate gândurile frumoase și bune pe care le putem oferi. Și mulțumirea noastră, a celor care vom fi acolo, la o nouă ediție în care Teatrul coboră pe străzile Sibiului.

Între 13 și 16 iunie voi fi acolo și, indiferent dacă voi câștiga acestă campanie a Blogal Initiative sau nu, sunt decisă să vă prezint Teatrul, așa cum îl voi descoperi în orașul ce mi-e atât de drag. Și cine știe, poate anul viitor mergem împreună.🙂

fits21013_1

PS: Până când voi termina de spus Poveștile despre Teatru și Dialog de la Sibiu (și nu numai), header-ul blogului va rămâne schimbat.

2 gânduri despre &8222;Întâlnirea cu Teatrul – atunci și acum&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s