Duminică, ora 8

E senin afară. Trei pui de lalea se odihnesc cuminți pe un pervaz, lângă o diplomă galbenă (vă spun mai încolo ce-i cu ea). Aș mai fi dormit un pic. Chiar un pic mai mult. Doar că vecinii mei s-au gândit că ora 8 e o oră bună de recondiționat casa. Așa că m-am trezit având senzația clară că mă bormașina ce găurește tacticos peretele de lângă camera mea îmi va ajunge în cap, fără preaviz. Evident, în 30 de secunde după ce am făcut ochi am început să fredonez Balada pentru bormașină a lui Make. Și acum vă scriu în timp ce îmi beau cafeaua alături de pereți dărâmați, bormașini și alte cele. E o dimineață aproape romantică 🙂

Revenind la diploma galbenă. Am fost aseară la Gala de premiere a Spring Super Blog 2013.  Am tot zis că o să scriu despre părerile despre concurs, o dată ce se afișează clasamentul. Între timp, o parte din idei s-au diluat, altele s-au impregnat puțin mai tare în mintea-mi creață. A fost prima participare, nu promit că și ultima la un concurs de genul acesta. Când m-am înscris îmi propusesem să scriu povești – așa cum o fac de obicei – doar că știam că acum vor fi cu temă dată de sponsori. La final, am fost pe locul 4 și sunt mulțumită cu el. Pentru că am perceput totul ca un exercițiu personal, dar la care am avut avantajul unui feed-back. Și e un exercițiu pe care îl recomand, atunci când ai impresia că ești în pană de idei, că te-ai plafonat sau nu mai ai încredere în capacitățile tale creative. Mi-am demonstrat că pot bate câmpii cu grație, dar la obiect, în cele 14 probe și nu am cumulat penalizări. Acum, ce-i drept, abia aștept să primesc produsele Farmec (că oricum sunt peste tot în baia mea 🙂 ) și să-mi comand cărți de la Nemira. Evident, voucher-ul câștigat de la Jolidon mă bucură și el 🙂

Revenind la Gală. Loc de premii, karaoke și povești și gazdă super-primitoare a fost RSS Pub. Le-am promis că o să mai trec pe acolo, îmi place că e departe de agitația din Centrul Vechi, e undeva la mijloc între drumul de la job spre casă, și are terasă simpatică. Despre care Victor spune că o va face și mai simpatică. Și are un mare plus: și anume oamenii de la bar. Știți voi, ăia care uneori au o față atât de acră, încât îți vine să le arunci cu ceva în cap și juri că nu mai calci prin locul acela, oricât de bună ar fi cafeaua. Ei bine, la RSS oamenii sunt simpatici și zâmbitori. Plus că au și o Oana, berbec, prin zonă. Super plus 🙂

Senzația din primele 10 minute după Gală a fost un pic ciudată. Au plecat o parte din cei care veniseră, cei care mai erau în zonă se cunoșteau de la ediția anterioară și se bucurau de re-vedere. Noroc că-s eu simpatică (sau ei? 🙂 ), și m-au adoptat, așa că – după ce am ajuns printre ultimii la premiere – am și plecat printre ultimii de la petrecerea de după. Într-o ordine total aleatoare, aseară am stat la povești cu următorii (nu sunt singurii care au fost prezenți, dar nici măcar eu nu pot vorbi cu toată lumea în același timp 🙂 ): Andrei, Emil (dacă dați vreodată de el, să NU-l rugați să cânte la karaoke, oricum o va face 🙂 ), Luciana și Otilia (știu că una-i olteancă și alta moldoveancă, dar eu le-am cunoscut la pachet și au în comun faptul că zâmbesc mult. Cred că de-asta ne-am înțeles bine), Daniel (craiovean plin de energie), Eglantina (care pictează frumos, are rochii șui făcute de ea și pare tipul de om determinat să dărâme munții), Mădălina (ea a reușit să ajungă chiar mai târziu decât mine, și am apreciat faptul că a avut curajul să se înscrie în concurs când mai era doar o săptămână până la finalizarea lui, doar de dragul provocării, și fără să ia în calcul penalizările) și Radu (ardelean simpatic tare, clar omul cel mai talentat când a venit vorba de karaoke, m-a lăsat să mă joc cu el pe o piesă ce mi-e dragă și nu a ieșit tocmai rău 🙂 )

A fost destul de cald să stăm la terasă de la un punct încolo. Și a fost bine. Ajunsesem hotărâtă să plec pe la 7-8. Am ajuns acasă ceva mai târziu. Motiv pentru care, duminică, ora 8 speram să visez fluturi și mări. Dar bormașina a câștigat lupta, între timp s-a făcut aproape 10, cafeaua e pe terminate. Și chiar dacă pe blog nu scriu despre mâncare, ea nu crește în frigider și ar fi cazul să mă plimb spre piață. Cred că acolo e ceva mai liniște.

Să aveți o duminică de vis, spun! Fără zgomote inutile, pe cât posibil.