Ploaia din luna lui Martie s-a transformat într-un fel de șuvoi de sunete ce-ți intrau adânc până dincolo de piele și oase. Închizi ochii și te cauți prin emoția care ți se transmite de pe scenă. Până la urmă, oricât de frumos e la tine în suflet, noi împărtășim aceeași soartă. Muritori de rând, ale căror vieți se trăiesc în poezia și cântecul altcuiva. Globurile albe de la teatrul Excelsior s-au umplut de poveștile noastre, uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbet de amintire. Amară sau dulce, nici nu mai contează. La final, s-au luminat brusc și ne-am trezit, cu un picior în concret și unul în visare. Din tot ceea ce trăisem, a rămas bucuria. Din colțul lui de Rai cu litere, Nichita zâmbea și el.
Ce bine că ești, domnule Alifantis!
În seara asta am fost Să smulgem fildeșii din Alifantis . Revenim curând cu detalii pe ForeverFolk.
(acum închide ochii și ascultă-i. Pe cel care a împlinit 40 de ani de când descrie emoții. Și pe cel care i-a dedicat, cândva, un gând)
