Schimbarea. Între scop și stare de fapt.

Te-ai născut într-o stare de perpetuă așteptare a schimbării. Momentul acela de răscruce în care destinul tău se va înscrie adânc și va șterge orice urmă de trecut, lăsând în față un prezent perfect și un viitor plin de lumină.

Uneori, aștepți să crești om mare, să ieși din pantofii de copil și din hainele de joacă, în hainele croite pentru a te deplasa zilnic din casă în căutarea unei noi aventuri. Nu îți spune nimeni că trezitul dimineață o să-ți pară din ce în ce mai greu cu fiecare schimbare de anotimp și că uneori tot ceea ce găsești după ce ai ieșit de ușa casei e o rutină pe care uneori ai arunca-o de toți pereții din jur. Și cu toate acestea, te plafonezi în mișcările repetitive, sperând ca într-o bună zi să-ți descoperi calea și aventura. Până atunci, nu ești nici mai bun, nici mai rău decât alții, uneori mai calci un cap (pentru că poți) sau mai zâmbești fals unui superior (pentru că trebuie), și îți aștepți momentul de glorie la fel cum un copil așteaptă cadoul de Crăciun.

Și uiți că până și acel copil are vise mai bine definite decât ale tale. Că schimbarea în carieră nu vine ca un joc de noroc și conjuncturi decât pentru prea puțini, și că întotdeauna mediocritatea nu e o soluție pentru a realiza imposibilul. Uiți că îți trebuie un drum pe care să mergi pentru a ajunge la un punct final, și că uneori trebuie să ai încălțări adecvate pentru a face asta. Și uneori, schimbarea trece pe lângă tine, iar tu ești prea prins în confortul tău simplu pentru a mai avea puterea de a o prinde de mână. Sau mai rău, nici nu o mai observi.

Cu toate acestea, aștepți și – cu fiecare anotimp în care schimbarea nu își face apariția – frustrarea se acumulează în tine sub formă de vulcan în așteptare. Devii din ce în ce mai gri, din ce în ce mai departe de vise, iar la final rămâi un om gol, care știe doar că a visat cândva că va trăi o mare aventură. Din păcate, nici el nu își mai aduce aminte ce aventură era, pentru că a închis-o atât de adânc că s-a estompat.

Aștepți relația perfectă. Aceea care să-ți schimbe viața într-o tresărire de gene. Aceea în care să te maturizezi total și în care să trăiești confortabil până la adânci bătrâneți. În timp ce faci asta, compari orice om ce-ți iese în cale cu momentul pe care ți-l imaginezi. Și nu ai renunța pentru nimic în lume la această așteptare, al cărei final deja l-ai creionat în minte. Chiar dacă pe drum sunt răscruci și posibilitatea de a rescrie povestea.

Uiți des un lucru în timp ce aștepți Schimbarea. Că fiecare om pe care îl cunoști, fiecare alegere pe care o iei, fiecare zâmbet pe care îl dăruiești și fiecare îmbrățișare de care fugi, își lasă urme în tine. Și prin fiecare din acestea nu ești nimic mai mult decât un individ a cărui unică constantă e schimbarea. Și în loc să o aștepți la infinit, în timp ce devii din ce în ce mai nesigur pe tine și mai îngropat în propriile frustrări, ai putea să te bucuri de ea și să o accepți ca un dar.

Iar apoi, într-o dimineață, vei avea certitudinea că Fericirea se trăiește în porții mici și reale, nu se așteaptă și nu se caută la colț de destin.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Schimbarea. Între scop și stare de fapt.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s