Trimite-mi numai plicuri goale*

Când ai scris ultima oară o scrisoare? Nu știu despre tine, dar mie mi se face dor din când în când de paginile albe pe care să-mi pot înșira gândurile, fără posibilitatea de undo sau backspace, ci doar cuvinte șterse din când în când, cu linii suprapuse de parcă ai fi vrut să scoți în evidența greșeala din mijlocul frazei.

Scrisorile au gustul lor aparte, de parcă lumea se topește între cuvintele înșirate pe foaie. Iar o scrisoare de dragoste este cel mai simplu mod de a declara o stare de îndrăgosteala pe care ți-o dorești definitivă.

O mai ții minte pe Lorelai? Citește-i scrisorile și îmbăta-te cu ele. Cuvinte puține, de parcă dragostea, disperarea și nebunia s-ar fi închis într-un bol de sticlă. Nu poți scrie dragostea decât atunci când o simți.Sau când o cauți cu degete fierbinți, de parcă iubirea s-ar putea naște din literele negre ce-ți țâșnesc din suflet ca un fel de lavă fierbinte pe care nu o mai poți stăpâni

M-am jucat, la provocarea celor de la Nemira. Iar ideea a șapte povești de dragoste frumos legate într- o carte m-a dus cu gândul la propriile povești. Cele pe care le scriem și recunoaștem atât de rar.

 Ți-am scris o scrisoare ție -€“ dragul meu necunoscut -€“ despre și cu dragoste. Am pus-o într-un plic alb. O voi expedia într-o bună zi.

Dragul meu,

A existat o vreme când am crezut că iubirea are formă de trandafir. Roșu, pe care tu îl țineai în mână atunci când mă așteptai la o răscruce de timp și drumuri. Între timp, am învățat că îmi plac mai mult florile de câmp și că iubirea poate avea cam orice formă ești dispus să îi dai. Uneori, de cafea tare și aromată, alteori de medicament amar.

Tot cam atunci, credeam că singurul acces spre fericire e prin ochii celui de lângă mine. Că în nopți albe se scriu cele mai trainice povești, cele pe care le visam noi -€“ fetele -€“ încă de când citim prima oară Albă că Zăpada. Îmi pare bine că nu m-ai cunoscut atunci, pentru că nu aș fi putut să te iubesc. Aș fi fost poate prea ocupată să analizez printre rânduri înainte de a-ți observa zâmbetul. Cel care reușește să mă liniștească întotdeauna, ca un fel de poțiune magică cu efect sedativ.

De ce îți scriu acum? Pentru că nu mă cunoști și – cu toate acestea -€“ mirosul meu ți-e familiar, la fel cum mie îmi e dragă mâna ta stânga așezată comod peste mana mea dreaptă. Dragostea dintre noi e un fel de poveste abstractă, în care întâlnirea întâmplătoare ne-a făcut să credem în jumătăți perfecte. Știu acum că povestea noastră nu e perfectă. Nu mai avem naivitatea și inocență personajelor din povești. Mi- am rupt inima și mi-am pus-o la loc de câteva ori. Nici tu nu ai 20 de ani, și nici nu îmi doresc asta.

Pentru că așa ne putem juca mai ușor. Și ne putem acceptă bucățile de inimă peticite ale fiecăruia cu complicitatea aparte a amanților. Pentru că putem stă de vorba și putem comunica chiar și atunci când între noi e tăcere deplină. Pentru că ne bucurăm de zâmbete așa cum altă data mă bucurăm de trandafiri roșii. Pentru că nu trăim prin celălalt, ci construim împreună.

Vezi tu, dragostea noastră e un fel de puzzele mare. În care fiecare dintre noi deținem o parte din piese, în ordine aleatorie. De când ne-am cunoscut, am lipit împreună piese. Până atunci, îți scriu scrisori fictive cu drag, căutând în piesele mele un indiciu despre ține. Te sărut dragul, dintr-un departe-aproape. A ta, acum ca și atunci,

Oana

(și dovada că am scris la propriu acestă scrisoare)

Scrisoare.poza

*vers cules din piesa lui Dinu Olărașu – Cutia de scrisori

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s