Pielea fină cu răbdare se ține

Știți momentele acelea penibile când un grup de tipe povestesc despre chestii specific lor, în preajmă apare un mascul feroce și brusc se face tăcere? Hai să nu ne mai ascundem după degetele de la mâna stângă și să fim puțin pragmatice (doamnele) și puțin realiști (domnii din preajmă): nu ne trezim cu manichiura făcută, cu tenul curățat și cu picioarele fine de mătase. Am vrea asta, bineînțeles, dar cum nu e posibil – investim timp și resurse pentru a le face. Și chiar dacă pare că de multe ori o facem pentru cel de lângă noi, trecem prin toate procedurile și ritualurile de frumusețe în primul rând pentru noi.

Pe de altă parte, e bine de știut că toate aceste tendințe de a ne da peste cap să arătăm într-un anume fel nu sunt invenții ale femeii moderne, ba din contră. Să luăm de exemplu epilatul, că despre acest ritual vorbim astăzi. Pentru femeile din Orient acest ritual era unul obligatoriu, nu neapărat ca ritual de înfrumusețare, ci ca unul de igienă. Astăzi, pe măsură ce vremea se încălzește, e de neconceput să vezi o domniță cu fustă scurtă și păr pe picioare. Iar stresul își pune amprenta pe viața multora dintre noi și ne dă hormonii peste cap, și așa ajungi să te alegi și cu o prea minunată mustață pe care ai elimina-o definitiv din viața ta dacă ar fi posibil.

Și uite așa ajungi la una din dilemele esențiale ale femeii care se respectă: eu cum mă epilez? Există, evident, varianta comodă de a te lăsa pe mâna unei cosmeticiene.  Dar pentru a face acest lucru trebuie să găsești un salon în care să ai încredere (adică să fie curat, la o distanța relativ accesibilă de casă/birou) și o cosmeticiană care să nu te facă să o urăști după prima întâlnire. O dată rezolvată acestă dilemă, rămâne problema financiară. Un epilat total (mustață, brațe, gambe, inghinal) costă undeva între 150-200 lei. Și nu ține mai mult de o lună. Dacă faci un calcul simplu ajungi la vreo 2000 lei pe an, bani pe care nu prea îți vine să îi cheltui, când ai soluții alternative.

Numai că să te epilezi cu ceară acasă îți trebuie răbdare și dexteritate. Altfel riști ori să te arzi, ori să rămâi cu urme de ceară. Cremele depilatoare nu miros foarte bine și uneori provoacă arsuri, aparatul de ras e doar o soluție de compromis. Iar epilatorul e zgomotos și dureros. Așa că stai și te întrebi: oare cum ar fi să scap de păr o dată pentru totdeauna? În ultimii ani, metoda epilării definitive prin laser sau IPL a căpătat din ce în ce mai mult avânt.

Prin epilarea IPL un fascicul luminos este transmis prin piele, unde este absorbit de foliculul pilos (adică de firul de păr) care se încălzește până la ardere și este definitiv compromis. Pare simplu și ușor, doar că nu trebuie să uiți că firele de păr au și ele fazele lor de creștere, iar acest tip de epilare acționează doar asupra firelor aflate în faza activă de creștere – undeva între 20 și 50 % din totalul celor aflate într-o zonă epilată. Prin urmare, pentru ca tratamentul să fie eficient, e nevoie de câteva ședințe bune pentru a scăpa de părul nedorit.

Și aici ajungi la aceleași întrebări ca mai sus: ce salon să aleg, unde găsesc timpul necesar, dacă doamna cosmeticiană nu e o persoană deloc plăcută? Cam în acest punct al întrebărilor am ajuns când am descoperit un magazin online ce venea cu soluția la pachet. Printre ofertele lor am descoperit un aparat ce poate face aceste lucruri acasă. Silk’n SensEpil te poate ajuta să scapi de dilema saloanelor și a programărilor în confortul proprie-i case. Și din ce am citit despre el, e mai ușor de folosit decât ceara. Și chiar dacă investiția pare destul de mare, dacă aduni banii pe care îi cheltuiești în timp pentru a scăpa de părul nedorit, ajungi la concluzia că e tipul de investiție care se amortizează în timp. Dacă ar fi să aleg între un an de ședințe de epilare la cosmetică și aparatul acesta, clar aș merge pe mâna celui din urmă.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s