Cu drag, despre cadouri.

Fotografie0587

Sentimentul că sunt acasă e dat de o etajeră specială, pe care sunt înșirate într-o ordine aparent aleatorie o grămadă de lucruri mici, ce poartă amprenta unor amintiri aparte. Cutii de cadouri, câteva imagini din plimbări pe te-miri-unde, suporturi de sticlă ce îngrămădesc în ele sentimente speciale asociate unui moment unic. Multe dintre ele s-au plimbat dintr-un cămin în altul, unele s-au adăugat în timp, în cei doi ani de când m-am mutat în garsoniera din Dristor. Toate sunt legate de câte un Om aparte care mi-a adus zâmbetul pe față, cu un cadou anume. Toate au o poveste, ca și cum toate momentele frumoase s-au strâns într-un colț concret menit să-mi aducă aminte să mă bucur de clipele frumoase și de oamenii care le aduc împreună.

La urma-urmei, rostul unui cadou e tocmai acesta. De a concretiza o legătură aparte între cel care primește și cel care oferă. De aceea îmi plac cadourile personalizate, cele care poartă cu sine înțelesuri multiple, de multe ori de neînțeles pentru privitorul din afară. Există cadouri pe care le poți creea din nimic, și cu toate acestea să poarte în ele toate gândurile frumoase pe care vrei să le dăruiești unui om. Țin minte cum, prin primii ani de facultate fiind și neavând bugete exorbitante la dispoziție, m-am tot dat peste cap să caut ceva aparte pentru un om care mă ajutase sufletește atunci când credeam că m-am dat prea tare cu capul de zid pentru a mai putea să o iau de la capăt. Am stat două nopți și am umplut vreo 350 de fâșii de hârtie colorată (decupată din niște coli pe care le luasem de la muncă) cu tot atâtea mesaje frumoase. Unele create de mine, altele găsite prin cărți sau pe internet. I le-am pus într-un borcan mare cu fundă verde. Mai târziu, o bună prietenă mi-a returnat o cutie tot cu mesaje. Am zâmbit și deseori deschid cutia magică doar pentru a găsi câteva vorbe de bine.

Există cadourile care îți demonstrează că – dincolo de schimbări în bine sau în rău ale vieții tale – e bine să îmbrățișezi orice moment ca pe o aventură. La 20 de ani mi-am petrecut ziua de naștere la Cluj, plecată fiind cu niște colegi de facultate într-un schimb de experiență. Am primit atunci un cerc de lut, pictat cu multe nuanțe de verde de la niște oameni cu care abia mă cunoscusem dar lângă care mă simțeam ca între prieteni vechi. Azi, părți din vopsea au sărit, dar încă îl port cu amintirea petrecerii de cămin organizată atunci, când la miez de noapte mi-a cântat La mulți ani un amic din Ploiești, pe care încercasem fără succes să îl contactez în cele câteva zile de când ajunsesem și pe care băieții îl găsiseră întâmplător în cămin.

După alți cinci ani îmi propusesem să plec tot la Cluj de ziua mea, cu un anume el. De la propunere până la momentul respectiv, noi am plecat pe drumuri separate și nici mare drag de petrecut nu mai aveam. Cei mai buni prieteni ai mei m-au suit în mașină și m-au dus până la Suceava. Am mâncat tort la un restaurant din Roman, și mi-au cântat La mulți ani la lumina unei brichete, și am trecut în trei zile de plimbare prin trei anotimpuri diferite (am plecat cu soare în ochi, am dat de ploaie cu tunete și la plecare ne-a nins puțin).

Îmi e greu să aleg cadouri, nu pentru că nu îi cunosc pe cei pe care le ofer ci pentru că îmi doresc să privească la ele și să se gândească la mine cu drag atunci când o fac. Martie este pentru mine, dincolo de luna cu început de primăvară, luna în care sunt născute două din  femeile care m-au influențat și mi-au oferit cadouri sufletești neprețuite. Acum câteva zile a fost ziua Ralucăi, prietena de la care am învățat că bunul gust și eleganța pot fi învățate și că prieteniile cresc mai ales după ce trec prin momente de cumpănă, atunci când ești dispus să recunoști că ai greșit și să încerci să înveți din asta. Peste alte câteva zile este ziua mamei mele, despre care nu pot scrie niciodată destul de mult și de coerent. Dincolo de toată dragostea pe care le-o transmit, și de cadourile pe care deja le-am oferit, m-am plimbat puțin pe site-ul Borealy în încercarea de a găsi un cadou pe care le-aș oferi. Și m-am oprit la cele două de mai jos.

Ralucăi i-aș lua cartea Dior. Pentru că ea este pentru mine un etalon în ceea ce privește eleganța și feminitatea, cam în același mod în care Dior e un etalon pentru cele două în lumea caselor de modă. Mamei i-aș lua cutia de bijuterii albă, pictată. Pentru că știu că s-ar potrivi în biblioteca din lemn închis la culoare și pentru că bijuteriile acum stau în alte cutiuțe diverse. Pentru că așa ar putea pune la un loc amintirile pe care le poartă cu ele brățările și pandantivele de argint primite la mine, de la tata sau de la fetele cu care lucrează și ar pune la un loc toate momentele de care ele sunt legate.

Până voi ajunge să le ofer cadouri ca acestea, m-am rezumat în acest an la cadouri de suflet. Ralucăi i-am construit un set cu brățară și colier din niște bile roz-prăfuit, pe care le-am asociat cu ea încă din momentul în care le-am văzut în magazin. Pe mama am răpit-o ieri de la muncă și ne-am petrecut o seară doar între noi, fetele, cu povești și vin aromat. La urma urmei, nu pot fi decât de acord cu ideea celor de la Borealy, care propun să dăruiești emoții. Pentru că, la urma urmei, acestea sunt cele care dau suflet oricărui cadou. Fie el și un buchet de frunze adunate din parc.

(Text înscris la Spring SuperBlog 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s