Călătoria în timp și iubirea dincolo de acesta

The Time Traveler’s Wife ( Audrey Niffenegger, cartea se găsește tradusă și în română – Soția călătorului în timp, ed.  Tritonic)

Time is priceless, but it’s Free. You can’t own it, you can use it. You can spend it. But you can’t keep it. Once you’ve lost it you can never get it back.

Ne dorim uneori cu tărie să dăm timpul înapoi, crezând că am putea modifica ceva din parcursul vieților noastre actuale. Alteori, visăm să tragem cu ochiul peste ziua de mâine, de teama consecințelor alegerilor de azi. Din când în când e de ajuns o carte care să-ți deschidă ochii asupra prezentului. Cartea de azi a ajuns la mine prin recomandarea Ralucăi (care a citit-o deja de câteva ori), și de aseară, de când am închis ultima pagină (virtual vorbind, căci nu dețin cartea în format fizic), aștept momentul când o voi re-deschide. Sentiment rar pe care puțin cărți mi l-au lăsat. Nu pentru că nu am înțeles destul, nu pentru că am rămas cu întrebări, ci pentru cea mai frumoasă poveste despre timp și despre iubire. Sau despre iubire dincolo de timp definit.

I wish for a moment that time would lift me out of this day, and into some more benign one. But then I feel guilty for wanting to avoid the sadness; dead people need us to remember them, even if it eats us, even if all we can do is say „I’m sorry” until it is as meaningless air.

Henry este călătorul în timp. Nu are o mașină sofisticată, nu este un doctor-inginer nebun și nici măcar nu își dorește cu tărie să facă aceste călătorii. Dar i se întâmplă să fie brusc luat din prezent, pentru a se trezi într-un trecut/viitor incert, mereu fără haine și fără niciun fel de dovadă a timpului în care se află. Călătoria lui în timp este una a supraviețuirii – mereu trebuie să facă rost de haine, de informații despre locul unde se află, uneori e hăituit de poliție – singura lui portiță de salvare fiind fuga rapidă și faptul că, de cele mai multe ori – dispare la fel cum a apărut. Uneori, Henry din prezent se întoarce în trecut, asistă repetitiv la evenimente mai mult sau mai puțin fericite (imagini alături de familia sa, accidentul în care mama sa și-a pierdut viața etc). Alteori, un Henry viitor vizitează trecutul, fără a-i da de veste. Așa se întâmplă prima întâlnire dintre el și Clare, cea care avea să-i devină jumătate mereu în așteptare.

“I’m sorry. I didn’t know you were coming or I’d have cleaned up a little more. My life, I mean, not just the apartment.”

De altfel, cartea începe la momentul prezent al întâlnirii dintre Clare și Henry, în biblioteca unde acesta lucrează. Doar că, spre surpriza lui, ea știe totul despre el, în timp ce el habar nu are cine este ea. Clare l-a întâlnit pe Henry când ea avea 6 ani și el 43, pentru prima oară. Și apoi, an după an, întâlnire după întâlnire, a crescut alături de el și a știu că vor fi împreună. Doar că în prezent Henry are 28 de ani și toate întâlnirile sunt amintirile lui Clare legate de un el viitor. O dragoste în singurul lucru sigur este că cel de lângă tine pleacă. Repetat și fără preaviz, în care singura soluție este așteptarea și singura credință e cea a inimii care îți spune că – în orice timp ar fi celalalt plecat – va reuși să revină la tine

I hate to be where she is not, when she is not. And yet, I am always going (Henry) / I won’t ever leave you, even though you’re always leaving me.(Clare)

Cartea e scrisă la persoana I, având drept povestitori cele două personaje principale, și te poartă prin toate întâlnirile lor, mai mult sau mai puțin ciudate. M-au fermecat părțile în care un Henry adult în întâlnește pe Henry copil și-l învață tehnici de supraviețuire atunci când ești călător în timp (furatul portofelelor, deschisul ușilor cu doar o sârmă, făcut rost de haine). Mi-a plăcut să o văd pe Clare așa cum apare la 14 ani și mai apoi la 20 sau la 34. Pentru că dincolo de călătoriile în timp, în carte se trăiește extrem de mult în prezent. Un prezent cu bune și rele, la fel ca în orice relație, cu încercări de a face copii și așteptări uneori așezate prea sus. Personajele evoluează și faptul că le vezi etapele evoluției le oferă o autenticitate aparte, într-un cadru perfect ficțional. Relațiile sunt analizate realist, trăirile nu sunt cele de poveste ci conțin întrebări, frustrări, sau compromisuri, așa cum sunt percepute de cea care rămâne mereu în așteptare, dar și de cel care e mereu în căutarea ei.

There is only one page left to write on. I will fill it with words of only one syllable. I love. I have loved. I will love.

Sunt momente fericite și momente în care pielea ți se face de găină, iar cursul narativ se construiește pas cu pas. Henry găsește un doctor care descoperă faptul că boala sa este una genetică, dar – cu toate că îți dorești ca el să devină pur și simplu un om normal și totul să se termine cu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți – cartea nu oferă finalul așteptat. Nu e un final fericit în sensul clasic, și e totuși un final atât de frumos încât te lasă fără vorbe.

Maybe I’m dreaming you. Maybe you’re dreaming me; maybe we only exist in each other’s dreams and every morning when we wake up we forget all about each other

Nu e o carte siropoasă, cu toate că – așa cum am declarat – e una din cele mai frumoase povești de dragoste citite de mine. Nu e nici o carte SF, cu toate că trecerile de timp și faptul că aproape de la pagină la pagină ești în altă dimensiune temporală te-ar putea face să crezi asta. E o carte pe care o citești cu drag, de ale cărei personaje te îndrăgostești sau le judeci, pe care le creionezi o dată cu fiecare pagină citită. Nu poți ghici de la bun început ce se va întâmpla, iar pe măsură ce descoperi nici nu mai vrei să faci acest lucru, ci preferi să lași povestea să se scrie alături de tine.

Think for a minute, darling: in fairy tales it’s always the children who have the fine adventures. The mothers have to stay at home and wait for the children to fly in the window.

Cartea este și ecranizată și vă recomand călduros să vedeți și filmul (pe care îl voi revedea și eu în acestă seară🙂 ). Ce vă pot garanta e că e unul din acele cazuri în care atât filmul, cât și cartea merită savurate pe îndelete, fiecare dintre ele concentrându-se pe un alt aspect al poveștii – filmul urmărește povestea inițială, dar se construiește în jurul acțiunii, în timp ce cartea îți oferă posibilitatea de a desena personajele clar și de a vedea lucrurile din unghiuri multiple.

Dincolo de călătorie și dragoste, e o carte despre așteptare și Jumătatea aceea care te întregește. Paragraful de mai jos e unul care îți rămâne adânc înfipt în minte ca un fel de Adevăr pur și care nu are nevoie de mai multă analiză.

Don’t you think it’s better to be extremely happy for a short while, even if you lose it, than to be just okay for your whole life?

Și nu pot abține să vă las cu trailer-ul filmului. Poate vă conving să-l vedeți. Apoi o să vă convingeți singuri să citiți cartea🙂

3 gânduri despre &8222;Călătoria în timp și iubirea dincolo de acesta&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s