Mamaie și ochelarii

Dacă mă uit în copilărie, singurul personaj care apare constant cu ochelarii pe vârful nasului este tataie. Pe el aproape nu mi-l pot imagina despărțit de vreuna din perechile lui de ochelari, pe care și atunci când nu le poartă le ține atent pus în buzunarul de la piept. Acum vreo trei ani, a început și mama să poarte ochelari. Din aceia de citit.

Pe la începutul toamnei, a mers mamaie la control la oftalmolog. Și i-a fost prescrisă o minunată pereche de ochelari, cu dioptrii nu foarte mari. Singura problemă e că e destul de greu să convingi un om de 86 de ani – care toată viața a văzut perfect – că trebuie să-i poarte. Măcar atunci când stă în casă și se uită la televizor, că oricum în grădină nu i-ar purta. Am încercat toate tertipurile posibilele, se  pare însă că uneori bunicii pot fi mai încăpățânați decât copiii mici. Între timp, am convins-o să-i poarte măcar cât pentru o poză cu mine, să vadă că e frumoasă și cu ei.

Dacă stau totuși să mă gândesc…eu nu m-am putut obișnui cu imaginea mea fără ochelari, atunci când am încercat să port lentile. Motiv pentru care am revenit la ei cu mare drag. Poate pentru ea e exact invers. Totuși, cum îmi conving bunica să poarte ochelari, că nu aș vrea să îi crească galopant dioptriile? DSC09354

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s