Felicitări cu drag pentru Matei

M-am apucat de făcut felicitări în vară, când simțeam nevoia să-mi umplu goluri din mine cu zile petrecute la Roaba de Cultură, sprijinită de un copac oarecare, lăsând soarele să mă umple de bine și mâinile să așeze bucăți colorate pe cartoane și mai colorate. Nu le-am făcut pentru a le vinde, iar majoritatea au plecat sub formă de felicitare cu gânduri bune spre oameni dragi.

Știu că au fost primite cu ridicări din sprâncene, pentru că exemplul de agitație ce mă reprezintă este în contrast total cu răbdarea necesară creeri felicitărilor. Am explicat că și-n cazul lor se aplică aceeași regulă ca în cazul coptului de prăjituri: sunt activități în care te pierzi, și care te fac să zâmbești. Mi-a spus mai multă lume atunci să fac mai multe, mai ales în preajma sărbătorilor. Că le pot vinde și câștiga de pe urma lor. Numai că eu nu știu să fac felicitări pur-și-simplu. Toate pe care le-am făcut până acum au fost cu gândul la un anume om, un anume eveniment, o anume stare.

O perioadă nu am mai făcut nimic. Până ieri. Când mi-am dat seama că pot face ceva frumos cu ele. Și anume să fac felicitări pentru Matei. Când am citit povestea lui, mintea mi-a alunecat fără voie la finuța mea. Care e mică, frumoasă, extrem de deșteaptă și aproape nevăzătoare. Va ajunge total nevăzătoare în câțiva ani, probabil. Din cauza unei boli depistate târziu, a unor operații repetate dar uneori eșuate, a unui context în care copila care îmi e dragă (chiar dacă o văd doar o dată pe an), va ajunge să sufere. Matei e mic și are o șansă la o viață reală. Una în care să se bucure de fiecare lucru, de o masă bună, de un desert aromat. Cazul lui nu e neapărat unul de viață și de moarte, dar tocmai pentru că e așa, am simțit nevoia să fac ceva.

În acest weekend voi bricola felicitări. Nu foarte multe, pentru că lucrurile făcute cu suflet și drag sunt exclusiviste în lumea noastră de lucruri făcute pe bandă. Câte îmi va permite timpul, inspirația și spatele.  Le veți găsi, alături de o groază de alte minunății, la Talciocul Urban organizat special pentru Matei. Se apropie perioada aceea din an când simți nevoia să fi mai bun. Se apropie și cea în care decorăm case, scriem scrisori de drag și cumpărăm cadouri. Le puteți avea pe toate, la un loc, pe 1 decembrie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s