13

Nu cred în superstiții standard (mi-am dezvoltat eu destule subiective și personale), așa cum nu cred în puterea magică a cifrelor, în comparație cu cea a cuvintelor.

Știu doar că acum 13 ani eu aveam 13 ani jumătate, fix. Mergeam în fiecare după-amiază a săptămânii cu tramvaiul 101 dinspre centrul Ploieștiului spre școala unde mi-am petrecut primii 8 ani ca elev, din cartierul Nord. Ca o ironie a sorții, după ce m-am plimbat de mică cu cheia la gât și abonamentul în buzunar, când ne-am mutat la trei pași de școală mai avem doar câteva luni până intram la liceu. Atunci am schimbat traseul dinspre nord spre centru.

Eram la fel de vorbăreață ca și acum, avem părul scurt și stăteam pe un rând de băieți. Cu unii eram colegă de la grădiniță, cu unul am rămas colegă (de bancă, de la un punct încolo) până la finalul liceului. Făceam schimb de cărți cu o colegă. Visam să scriu poezii și eseuri. Mă certam des cu gramatica engleză, dar cu ea am rămas până azi. Citeam o groază de cărți, fără liste prealabile, ci doar din încercări. Știu că în toamna aia am citit De veghe în lanul de secară. Știu că am mai recitit-o de vreo două ori după, cu alți ochi, nu atât de naivi ca atunci. Eram naivă, credeam că poți avea totul în viață, că iubirile sunt făcute să fie veșnice, că mă voi mărita la 25 de ani și voi face 2 copii până la 30. Scriam bilețele de amor și sufeream tăcut. Atunci credeam că și definitiv, ce bine că nu a fost așa 🙂

Și fix acum 13 ani mă opream în fiecare zi la mamaie de la Nord cum îi spunem noi, pentru a mânca de prânz. Mama era gravidă pe atunci și de ceva vreme internată prin maternitate. Cam acesta a fost contextul în care, într-o zi, tataie mi-a spus imediat ce am intrat pe ușă că am un frate. Nu vreți să vă închipuiți fața mea mirată…nu că nu știam că o să vină, ci pentru că frate-miu a fost…de-a lungul celor multe ecografii făcute până la naștere…o soră. Eu mă pregătisem psihologic pentru Dulu Delia Gabriela, nu pentru Dulu Costin Gabriel. Oricum, fericită eram ca știam că e mama bine și copilul la fel.

Îi spusesem povești. Mă distram când vorbeam cu el și dădea din picioare și simțeam asta, în timp ce stăteam cu mâna pe burta maică-mii. Era extrem de frumos și extrem de ciudat să mă trezesc brusc cu o bucată mică de om în casa unde fusesem pentru atâta timp aia cea mai răsfățată. Singura de altfel. Rezultatul, aproape paradoxal, a fost că frate-miu a fost extrem de răsfățat de către mine, mai mult decât de către ai mei…părinți grijulii care nu vroiau ca adolescenta ce eram atunci să intre într-o criză de personalitate. Îl răsfăț și acum, când deja mă depășește în înălțime.

Frate-miu împlinește astăzi 13 ani. Mă uit la el și văd că a crescut, întrevăd primele semne ale bărbatului ce va fi în doar prea puțin timp. Cu toate astea, îmi e greu să nu mă raportez la el ca la un copil, că doar am fost lângă el de când era mic-mic. Și am crescut împreună. El în timp ce îl duceam și luam în fiecare dimineață de la creșă, mai apoi de la grădi. Eu în timp ce stăteam ore în șir în parc cu el sau inventam povești seară de seară. El în timp ce mi-a ocupat camera, eu în timp ce îl urmăream cu crește cu fiecare re-venire acasă. Am rămas totuși copil prin el, pentru toate zilele când, în loc să povestesc cu fetele despre băiatul drăguț de la clasa vecină, ieșeam cu frate-miu în parc. Și construiam în nisip. Îl dădeam în leagăn. Jucam fotbal.

Are 13 ani și face înot de performanță. Deja de câțiva ani buni are un program asemănător cu cel al oamenilor mari. E tăcut și încăpățânat. Nu îi place școala cine-știe-ce, dar asta mai mult dintr-o atitudine de nepăsare față de materiile predate. E în stare în schimb să redea cu detalii complexe și complicate nu știu ce documentare care l-au fascinat. Sau jocurile de calculator care îl pasionează. Are încă explozii de copilărie. Ca în seara de vară când s-au strâns mai toți copiii de la bloc și au jucat de-a v-ați ascunselea, s-au dat pe tobogane și în leagăne și au râs senini.

Are încă o doză de naivitate pe care sper sincer ca anii de or să vină să nu i-o spulbere definitiv. La fel cum sper să învăț că nu mai e un copil, ci un tânăr care crește. Chiar dacă, orice și oricum ar fi, va rămâne mereu fratele-meu-mai-mic-pe-care-îl-iubesc-tare-tare, și tocmai de-aia îmi permit să-l și cert, când e cazul.

La mulți ani, Gabi!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s