Povești din luna de miere

Acum vreo două săptămâni am avut senzația unei vacanțe fără timp, la ceas de seară. Nu mai departe de aseară, am plecat pentru vreo două ore și mai bine în luna de miere. Și culmea e că nici nu m-am măritat, nici nu am plecat din București, nici măcar nu am făcut vreun mare efort pentru asta 🙂 Luni, Avalanșa mea preferată mi-a trimis o invitație la un eveniment organizat de unul dintre blogurile pe care le urmăresc cu mare drag de ceva timp. Vorbim aici de viajoa.ro, blog de travel la care nu mai știu cum și când am ajuns (probabil prin vreun link, ceva 🙂 ), dar care s-a cuibărit confortabil de atunci în reader-ul personal și a scăpat la fiecare curățenie majoră pe care am mai intreprins-o în timp. Evenimentul era despre luna de miere a Alexandrei (și a lui Cristi, evident), o plimbare de câteva mii bune de km cu mașina și câteva zeci cel puțin la fel de bune la picior.

Am ajuns la fața locului cu ceva întârziere, și după un sprint bunicel de la job spre Bohemia Tea House, ne-am trezit într-un loc destinat poveștilor frumoase. Nuanțele calde ale mansardei, Gabi care ne aștepta cu un zâmbet la fel de cald pe toată fața, imaginile înrămate frumos din țările unde Alexandra și Cristi au poposit în luna lor de miere. După un strop de timp (numai bun pentru a ne trage sufletul, a ne plimba puțin prin ceainărie – mi-au trebuit fix vreo 30 de secunde să știu sigur că mă voi întoarce – și de a ne decide asupra unui ceai aromat), muzica a făcut loc vocii Alexandrei. Și gesturilor ei, dovadă clară că nu sunt singurul om care atunci când e foarte entuziasmat/emoționat/puțin din amândouă vorbește inclusiv cu mâinile 🙂

Alexandra e cea care m-a convins (ea nu știe asta, dar află acum 🙂 ), că voi merge într-o vară foarte aproape în Retezat (cam imediat ce-mi voi pregăti corpul pentru munte, după perioada de doi ani în care nu am avut voie să plec niciunde) și musai în Dolomiți. Aseară m-a convins că vreau să merg,  cândva, în Tour de Mont Blanc . Nu pentru pozele (foarte faine, de altfel) de acolo, ci pentru sinceritatea cu care a povestit despre (aproape toate) toate lucrurile (mai bune sau mai puțin bune) din luna lor de miere. Citisem deja câte ceva despre aventura lor, dar avem sentimentul că a auzi povestea va fi cu atât mai frumos.

Bun, din start spun că pentru mine numai ideea unei luni de miere care să țină 30 și de zile mi se pare una fabuloasă. Când acesta se combină cu vizitat țări diverse, cu munte, cu puțină mare, deja pare un vis frumos pe care prea puțini l-ar putea ajunge. Ei bine, luna de miere de aseară a fost una cât de poate de reală. Cu zile în care te supărai pentru că te ploua insistent și implacabil, cu momente în care te întrebai dacă nu mai bine mergeai undeva, la un SPA, cu dureri de mușchi, de picioare, și alte nebunii aferente (cum ar fi înghesuitul tuturor lucrurilor în mașină, umflatul saltelei cu tine și cu saltea cu tot în cort, din motive de ploaie etc) . Dar, din zâmbetul Alexandrei, am înțeles că a fost și extrem de frumos. Din imaginile prinse în peisaje am știut sigur că au fost surprinse cu inima în gât și respirația tăiată de ceea ce se vede.

Cu tot dragul meu de plimbare, recunosc cu mâna pe inimă că nu știu dacă m-aș putea mobiliza vreodată pentru o asemenea evadare. În primul rând pentru că ea presupune ore în șir de organizare, planuri, verificări de trasee, și mobilizarea unor resurse  nu numai financiare, dar în special temporale și sentimentale. Pe de altă parte, povestea de aseară e puțin și despre depășirea limitelor , și despre a știi până unde poți merge. De a te bucura de fiecare moment și fiecare marmotă întâlnită. Și de a-ți aduce aminte de toate celelalte amănunte (cum ar fi faptul că, la întoarcerea în țară, ai ajuns în Kosovo…din greșeală) cu sentimentul că ai făcut ceea ce ți-ai dorit. Și a meritat fiecare pas.

Cu gândurile astea am plecat târziu în noapte spre casă. Sunt sigură că mai erau droaie de povești de spus și că le-aș fi ascultat cuminte dacă ele ar fi continuat. Am plecat și cu o fotografie din Croația la purtător – surpriza organizatorilor serii a fost că am putut lua fiecare câte o imagine a lunii de miere. Un album de poze al serii găsiți pe Facebook. De acolo mi-am permis să iau imaginea de mai jos, să vă convingeți de locurile faine unde am poposit, măcar câteva secunde cu privirea, câteva minute cu povestea, aseară.

A fost fain. Mai mergem la ceainărie. Mai vrem povești. Mersi, Cris, de invitație! 🙂

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Povești din luna de miere&8221;

  1. Wow!
    Oana, mi-ai facut o surpriza extraordinara!!
    Nici nu stiu cum sa zic… nu cred ca a mai vorbit vreodata cineva atat de frumos despre mine 😛 😛 M-am emotionat toata 🙂

    Ma bucur extraordinar de tare ca ai venit, ca ti-a placut, ca te-am inspirat cu Retezatul si alte chestii…

    Imi pare tare rau ca n-am apucat sa vorbim la eveniment!! Trebuia sa ma tragi de mana! 🙂

    • Promit ca la urmatorul eveniment te trag de mana 🙂 Recunosc ca, la fel cum scriu coerent pe blog, nu sunt la fel de coerenta in exprimarea directa. Dar chiar m-am simtit bine tare si mi-a placut mult povestea voastra. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s